Mulţumiri celor în al căror nume dau bun de tipar unei cărţi
Am primit azi, să-i dau bun de tipar, un roman pe care l-am început cu o povestire pe care am publicat-o în rubrica mea „ La microscop” din România literară. Povestire pornea de la nişte poze făcute de bunicul meu, în anii treizeci, notabilităţilor din Slobozia, pentru a ilustra o istorie a comunei. Istoria n-a apărut, aşa că m-aş fi putut opri la acea povestire care îşi ajungea. Dar la o zi după aceea am mai visat două, atît de amănunţite, încît doar le-am transcris. Le-am publicat şi pe ele în locul obişnuitului comentariu, la zi, din România literară. După ele, toate celelalte povestiri, care au început cu avatarurile dlui Ştefan Theodorescu, cel care din brutar şi fotograf la Slobozia şi la tîrgurile şi bîlciurile din jur a ajuns cîrciumar la Medgidia, unde a făcut avere şi a devenit cetăţean de vază al oraşului, s-au chemat una pe alta. Primul cititor al acestor povestiri a fost prietenul meu Cristian Pătrăşconiu, care mă stîrnea după fiecare în parte – Şi ce urmează? Aşa că în loc să mă întorc la „Microscopul” la zi am continuat să scriu un microscop „retro”. La România literară am avut un susţinător statornic, pe Gabriel Dimisianu. Pe măsură ce apăreau aceste povestiri am primit telefoane şi mesaje pe mail, unele de la descendenţii personajelor din aceste povestiri, pe care le-am luat drept mesaje personale şi le-am şters periodic, deşi ar fi trebuit ca din ele să fac o addenda şi, pe alocuri, o corigenda acestei cărţi. Acum, cînd m-am trezit cu cartea pentru BT simt nevoia să le mulţumesc celor de mai sus, dar mai ales Virginiei şi lui Ştefan Theodorescu pentru că mi-au povestit-o, în copilărie, cînd îi întrebam „Cine e ăsta?”
