…discursul lui Basescu (15 minute de rabdare, va rog)

septembrie 17, 2009 0

…am asteptat si eu sa apara ziarele de maine pentru a vedea o analiza pertinenta a discursului prezidential. Am asteptat degeaba (daca mi-a scapat vreuna, aveti sa ma ietati). A trebuit ca un prieten, C. (multzam) sa-mi atraga atentia asupra reinvierii propunerilor legate de modificarea Constitutiei si a parlamentului uninominal. Tot C. mi-a indicat linkul administratiei prezidentiale unde se gaseste intregul text al discursului.
Il gasiti aici:
http://presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=9603&_PRID=
Va recomand calduros sacrificarea a 15 minute din viata pentru parcurgerea discursului, pentru ca de discutii „dupa ureche” am inceput sa ma cam satur. Evident, cuvantarea n-a starnit entuziasmul politicienilor sau al comentatorilor pentru ca i-a lipsit ingredientul esential: samburele de scandal; sound-bite-ul, care sa poate fi mai apo reluat pe prima pagina si la deschiderea jurnalelor de stiri.
(Cand s-au preluat fragmente, au fost din categoria „pe puncte”, pentru ca astea nu mai necesita vreun efort de analiza si/sau sinteza.)
A fost, altfel spus, un discurs despre starea natiunii – dupa tipicul unor astfel de discursuri – construit cu fata la istorie (dupa cum Basescu insusi a recunoscut mai apoi la TV), nu cu fata la mass media. N-a fost plictisitor si nici lung, avand in vedere ca a incercat sa atinga mai toate temele esentiale.
[Nota: In treacat fie spus, Crin Antonescu a reusit sa reintareasca imaginea de imatur politic, comparandu-l cu un discurs de-al lui Ceausescu si iesind, chipurile, plictisit din sala, dupa primele minute. Cu atitudini din astea nici sustinerea a o mie de personalitati nu te mai poate spala!]
Da, unele realizari au fost usurel infrumusetate si unele esecuri varate partial sub pres, expediate in cateva randuri sau ignorate total. Mi-ar fi placut, bunaoara, sa aud din partea sefului statului cateva consideratii despre rolul moralitatii in politica si despre responsabilitatea personala, puterea exemplului, etc – incepand cu propria situatie in raport cu anturajul imediat.
Da, pe alocuri, structura discursului a acomodat unele incongruente. Doar cateva exemple:
Dupa discutia justitiei, la capitolul realizari a fost mentionat votul uninominal – „o formula perfectibila” ?!? (adica? in ce sens?); a vorbit apoi despre „reforma clasei politice romanesti” care „nu poate ocoli Parlamentul”, urmatorul pas pe calea reformarii clasei politice. Care to elaborate? ar fi zis, nerabdator, americanul.
Ar mai fi avut ceva de asteptat – pentru ca de aici s-a trecut la problema patrimoniului, relatia stat si culte – probleme importante dar fara legatura cu subiectul in cauza. In fine, presedintele a revenit la revizuirea Constitutiei si raportul Comisiei prezidentiale infiintata in acest scop (alt raport care a fost discutat dupa ureche, fara ca multi sa catadicseasca a-l citi – excelent!).
În ce mă priveşte consider că actuala reformă constituţională trebuie să aibă patru obiective majore: desenarea mai clară a raporturilor dintre autorităţile publice, restructurarea legislativului, introducerea unui mecanism de deblocare a crizelor politice, clarificarea atributului de mediator al Preşedintelui României.
Pana aici, toate bune si frumoase! Dar, vorba ceea, Care to elaborate? Nu! De aici presedintele deraiaza din nou, ajunge la relatia cu Banca nationala, experti, FMI, criza economica, coalitia rusinii PDL-PSD (expediata rapid, ca un rau necesar), iar criza, rata inflatiei, rezerva valutara [toate importante, repet, dar lipsite de vreun fir logic care sa le lege de modificarile constituionale]. In fine, abia cand se trece la solutiile-solutii, ca altfel nu stiu sa le zic – alea pe puncte -, se readuce in discutie reforma constituionala si aici presedintele tranteste, vijelios, bata-n balta, intorcandu-se la vechea marota: parlamentul unicameral [observati, va rog, ca in paragrafele initiale, nu se pomenea asa ceva, existau doar aluzii piezise). Desfiintarea unei camere (care?) cuplata cu un vot uninominal pur si dur deschide calea spre bipolarizarea defintiva a scenei politice, eventual renuntarea la sistemul semiprezidential si trecerea la cel prezidential!!!
Explicatia e o nuca-n perete de mai mare dragul: avem si asa cativa parlamentari europeni, la ce ne-ar mai trebui doua camere?!?!?!? Si logica e unde? Si desenul institutional unde? Dar morala in reforma asta a clasei politice isi mai afla vreun rost sau plecam de la premisa unei republici a dracilor (care, daca tot ajungem la Kant, e musai sa fie inteligenti – ceea ce noua nu ne garanteaza nimeni, ba dimpotriva)?
Ei, uite, de aici de undeva s-ar putea incepe o discutie si o eventuala critica a lui Basescu! Pana insa o lalaim cu glumite, paralele cu Nea Nicu si plictiseli de copil razgaiat care sufera de ADD  si nu se poate concentra mai mult de trei minute sa nu ne mai miram de nimic.
Mana la ipod si twitter, birjar!

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.