Mungiu şi conspiraţia Oscarului


    Cînd CTPopescu i-a dat, încruntat, doar o notă de trecere lui Cristian Mungiu pentru „4,3,2..” după ce filmul a fost premiat la Cannes, asta mi s-a părut o reacţie de un agresiv provincialism cultural. La fel ca toate teoriile conspiraţioniste care încercaseră pînă atunci să explice de ce filmele românilor nu vor pupa marele premiu pe croazetă. Ce mare lucru, filmul lui Mungiu? se interoga superior CTP, ca nu care cumva să intre în corul detestabil al lăudătorilor filmului. Şi cu părerea probabilă despre sine că dacă îl laudă pe Mungiu, statuia CTP ar fi putut avea de suferit de pe urma unei inevitabile subpoziţionări. Dar, de ce să nu admitem, poate că lui CTPopescu filmul lui Mungiu nu i-a spus prea multe.O atitudine la fel de provincial agresivă mi s-a părut însă şi aceea care a încercat să-l transforme pe Mungiu în victima selecţiei pentru candidaturile străine la Oscar. Să fim , totuşi, oneşti. Inainte de festivalul de la Cannes nici unul dintre comentatorii autohtoni n-a scris sau spus că „4,3,2…” ar avea vreo şansă la premiul cel mare. Enervant mi s-a părut că şi după aceea, unii dintre experţii nostri, au vorbit şi scris despre Mungiu din vîrful buzelor, ca şi cum ar fi asistat la o victorie la loterie. Toţi complexaţii autohtoni s-au văzut contrazişi de premierea lui Mungiu.

    Filmul mi s-a părut de o forţă bătătoare la ochi, cu o imagine excelent decupată, cu personaje credibile artistic şi cu dialoguri fireşti, fără a părea luate de pe stradă şi lipite în scenariu. E un film care pentru sensibilitatea europeană poate semnifica mult mai mult decît pentru juraţii Oscarului. Dar de aici pînă la „V-am spus eu!” că Mungiu nu a fost nici măcar selecţionat pentru Oscarul celui mai bun film străin -. sau că „4,3,2…” ar fi fost refuzat din motive de politică cinematografică de selecţionerii anchilozaţi ai Oscarului, distanţa e de la o prostie provincială la alta.

    Cristian Mungiu şi-a plimbat filmul, în ţară, după ce a cîştigat la Cannes. N-a avut mare succes la public. Ca fapt divers nici „Pădurea spînzuraţilor”, filmul lui Ciulei, premiat la Cannes pentru regie, n-a fost un succes la publicul autohton . De ce ar trebui atunci ca americanii să ia în braţe un film care nu se potriveşte cu reţetele lor de succes? Pentru mine, faptul că filmul lui Mungiu n-a fost nici măcar selecţionat la Oscar e un semn că americanii nu gustă un film despre tragedia avorturilor, la români, fiindcă în America avortarea voluntară nu e un lucru de laudă, ci dimpotrivă.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here