Nila contra Nila – sau "ayahuasca – vrejul visurilor" (copilariei)
…ramasesem la Nila, cel care „mana inainte” pana cand Moromete se scarpina-n cap si-l intreaba: „Unde mergem noi, Nila, tata?”
Aveam bilete de avion, aveam ghid, ceea ce ne lipsea in toata aceasta planificare altminteri amanuntita era … planul. Ma intreaba Aukcoo intr-un e-mail, dupa ce negociem „la sange” pretul: „Unde vreti sa mergeti si ce vreti sa faceti?” (Spre deosebire de omul in carne si oase Aukcoo, cel de pe internet e mai mult decat laconic. Imi place. Nebunia lui e organizata – si asa avea sa ramana pe toata perioada sederii in Amazon. Si nebunia trebuie sa aiba un rost. Un pretext.) Il intreb asadar pe Florin: „Mai, de ce mergem noi, de fapt si la urma urmei pe Amazon? Ce vrem noi de la omul asta?”
Nu stie. Noi stim una si buna – vrem pe Amazon si nu vrem sa „vizitam”! Daca taranii lui Cosbuc vroiau pamant, noi vrem jungla! Jungla de jungla, aventuri – vrem, de fapt, sa ne recuperam copilaria. Se poate? Se poate, dar nu se face s-o strigi in gura mare. Lumea de azi vrea explicatii pe care le poate intelege. Poate si Aukcoo vrea. Stam, ne gandim. Ne scarpinam in crestet: nu suntem buni la nimic. Diplomele lui Florin – in chimie organica si petrochimie – si ale mele – in medicina si filosofie (eventual politica) nu ne ajuta cu nimic. Ne intereseaza ceva in particular, vreun gandac, vreun somn gigantic, vreun sarpe? Un microb macar? Cinstiti sa fim, nu. Si-atunci?
Pana si exploratorii de odinioara, aventurierii pe care-i admirasem atat, aveau un pretext, un plan: mergem sa gasim arbori de cauciuc, sau Eldorado, sau sa studiem, din punct de vedere antropologic, viata triburilor, s.a.m.d. Ca, odata porniti la drum, drumul devenea mai incolacit si mai serpuit decat o anaconda si nu mai avea importanta de ce ai plecat si incotro te duci era, deja, o alta poveste. Ca sa ajungem pana acolo ne trebuia un pretext. Un pretext nu doar de „ochii lumii”, ai cunsocutilor si ai eventualilor sponsori (am sperat si la asa ceva – degeaba), ci mai cu seama pentru linistea noastra: vroiam o dovada ca, la patruzeci de ani, n-am luat-o cu totului tot pe aratura, ca suntem oameni seriosi care stim unde mergem si ce facem.
Asa am ajuns la ayahuasca: cu Nila pre Nila calcand.
Ii raspund, asadar, lui Aukcoo, ca vrem sa „studiam”, la prima mana, potiunile samanilor. Imi raspunde, sec, ca nu e „specializat” in asa ceva, dar ca ne poate pune, la o adica, pe drumul cel bun. Ma intreba daca nu vreau sa studiez serpi, soparle sau broaste mai putin cunoscute. Ii raspund ca nu – mai tarziu aveam sa aflu ca a fost dezamagit: Aukcoo se considera „naturalist” si se mandreste cu faptul ca a ajutat multi oameni de stiinta sa-si indeplineasca visul. Ghinion.
Oficial, asadar, am plecat in jungla pentru a studia ayahuasca. Suna exotic si exista deja o baza teoretica relativ solida, suficienta cat sa-i confere proiectului un aer de seriozitate. Stiintific vorbind, ayahuasca este un decoct preparat in principal din Banisteriopsis caapi – liana ce creste in jungla amazoniana (liana insasi se numeste ayahuasca – de la ‘aya’ – spirit, vis, dar si mort, si ‘wasca’ – liana sau vrej; datorita semanticii multiple, i se mai spune si vrejul mortilor). In functie de samanul intrebat, exista intre 7 si 17 soiuri diferite de ayahuasca: rosie, neagra, cer, etc, iar considerand varietatile de alte plante ce contribuie la amestecul final – cele mai cunoscute fiind chakruna (Psychotria viridis) si chaliponga (Diplopterys cabrerana) – denumirea de ‘ayahuasca’ ramane mai degraba una generica, fara o reteta precisa.
Indiferent, insa, de compozitie, atat ayahuasceros (samanii care folosesc ayahuasca), cat si pacientii acestora sustin ca potiunea cu pricina are atat efecte curative – vindeca, se zice, de la cancer pana la paraziti – cat si psihoterapeutice. Oamenii de stiinta sunt de acord (deocamdata) doar cu ultima parte: planta contine un alcaloid extrem de puternic, dimetiltriptamina (DMT), cu efecte halucinogene (dar si purgative) incontestabile. Destul cu stiinta. Pe propria piele, e cu totul totului alta poveste. Ca de n-ar fi, nu s-ar povesti – dar pentru asta trebuie mai intai sa „ajungem” daca nu in jungla, atunci macar in Iquitos. Ajungem, nu va faceti griji. Inca o data, inteleptul a spus sa te apropii incet de miezul placerilor:)
P.S. Unele fotografii sunt „cas” – m-am prins. Estimp m-am prins si cum sa le-ndrept, dar nu pe cele deja reduse la dimensiuni… e complicata, pentru mine, tehnica asta… In poze apare ayahuasca, procesul de preparare si samanul stirb pe care n-as fi dat doi bani, dar care m-a plimbat printr-un fel de rai si printr-un fel de iad, cum se joaca o pisica cu soarecele, doar pentru ca mi-am permis sa-l iau peste picior… dar asta e deja alta poveste…
