Nu trageți în doamna cu pensie specială de 20.000 de lei! O merită. Pardon, o merităm…

Nu trageți în doamna cu pensie specială de 20.000 de lei! O merită. Pardon, o merităm…

martie 12, 2021 0

ȘTIRE:

”Autoritățile italiene au anunțat astăzi că nu vor mai permite vaccinarea anti-Covid din lotul ABV 2856. Decizia a fost luată după decesul a două persoane, ulterior vaccinării. Între motivele suspendării se află faptul că a cauzat probleme de coagulare a sângelui”. (G4Media)

În România însă, presa spune că serul intră la greu în brațe anti-COVID. Când oprim și noi înțepătura? Deși premierul Cîțu susține că nu e chiar așa…

ȘTIRE:

„În România nu este acel lot despre care vorbeşte EMA, care a fost în 17 ţări. Deci, acolo nu avem nicio problemă. Există, un lot, primul lot, cred, din AstraZeneca unde mai avem 3.000 de doze cred, care vor fi puse o săptămână în carantină, să luăm o decizie. Nu este nicio decizie a EMA, luăm noi această decizie pentru că vrem să fim precauţi. Este o suspiciune, nu este un caz clar, este o suspiciune în Italia şi atunci ca să fim precauţi, să nu existe nicio problemă, decizia a fost luată ca aceste 3.000 de doze să fie puse în carantină”, a declarat Florin Cîțu. (Agerpres).

Deci ni s-a dat? Sau ni s-a luat? Pe cine să crezi… Ia citiți mai departe, domnule Cîțu!

ȘTIRE:

”Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat că peste 77.000 de persoane au fost deja vaccinate cu dozele din lotul AVB 2856.” (Pro TV)

Deci? Oricum, am rezolvat-o și noi, la final. Nu mai facem 3.000, după ce-am făcut 77.000 din vaccinul rău. Sănătate și spor! Mai ales că vine ”liberare”…

ȘTIRE:

Salariaţii din România ar putea scăpa de apeluri telefonice, mesaje sau mail-uri de serviciu primite în afara programului de lucru. (Pro TV)

Asta-i tare! Pe bune. Lovitură sindicală? Nu, EUROPEANĂ. UE lucrează la o directivă care să-i mai scutească pe angajați de muncă online peste puteri, că pandemia i-a încărcat rău pe cei obligați să lucreze ”la distanță”. Întrebare: e valabil și la stat? Că aici, n-ar fi nevoie, cel puțin la noi. E treaba aia cu ”statul la stat”… Și pe bani grei, uneori! Precum…

ȘTIRE:

”Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) e condusă de Gabriela Lenghel, beneficiară a unei pensii speciale de peste 20.000 de lei pe lună, la doar 53 de ani”. (Adevărul).

Mai puneți, mai puneți! 10.000 de lei. Atât mai primește leafă pentru funcția de șefă ANC. Dacă mai știm un gram de aritmetică, total: 30.000 de RON. Vreo 6.000 de euro. Mișto. Mama are 200 de euro cu tot cu pensie de urmaș. E drept, n-a fost procuroare ca doamna Lenghel, doar a îngrijit copii. Dacă îi băga la pușcărie, lua și mama pensie specială măcar dublu decât ia acum? Așadar, nu trageți în doamna Lenghel, cu pensie specială! O merită. Pardon, o merităm…

 

Jumătate din succesul unui espresso adevărat ține de ”barista”

Arta unui ”barista” de a scoate o cafea ideală la espressorul automat este de a reuși ca o anumită cantitate de apă (25-30 mililitri) să treacă prin pudra de cafea în 25-30 de secunde.

Deci, trebuie să păstreze mașina în stare perfectă, astfel încât să funcționeze la temperatură și presiune. adecvată: 92 de grade în momentul extracției și 9 bari, adică echivalentul unei greutăți de 9 kilograme pentru fiecare centimetru pătrat de cafea.

Aceștia sunt parametrii fizici ideali, astfel încât jetul de presiune să ”cearnă” în ceașca de dedesubtul brațului curgător mult-visata cremă a cafelei espresso adevărate. Deci, se poate spune că 50% dintr-o cafea bună este o chestiune care ține de ”barista”.

Notă: povestirile din lumea cafelei vă invită să savurați știrile ”negre” sau gri cu mai multă relaxare. Fie viața cât de grea, tot mai bună-i o cafea!

Laurențiu Ciocăzanu
Laurențiu Ciocăzanu
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.