O fictiune slabă despre o fetita abuzata. O varianta onesta, în Tabu
Doina Ruşti a publicat romanul Lizoanca. Suntem anuntati încă de pe coperta 1 ca este despre „fetita care a umplut satul de sifilis”. Am vazut ca unii critici au intimpinat cu mare caldura aparitia, am citit romanul si mi-am dat seama ca, daca putem gira asa ceva drept carte buna, avem deja o mare problema cu felul in care ierarhizam noua literatura.
Ideea e excelenta. Un caz extrem de mediatizat este luat si literaturizat. problema e cum o faci, pentru ca nu toti sunt capote… Daca scrii dupa cele mai previzibile retete, realizand un soi de reportaj interminabil despre o fetita abuzata, nu vei ajunge neaparat la tinta propusa. Teza cartii e simpla: telviziunile, parintii, toata lumea a abuzat-o pe fetita d 11 ani. Complet de acord, este greseala pe care jurnalistii o fac frecventsi trebuie amendata. Dar e nevoie de 300 de pagini sa scrii un text critic despre cum au raportat media cazul?
Toate miscarile romaneşti din Lizoanca sunt de o banalitate infioratoare. Autoareaalearga de colo colo prin capetele personajelor si ne spune tot despre toti. Nu exista nici o necunoscuta. Ea stie secretul abuzului si trebuie sa-l spuna tare si sa-l repete pana la epuizare. Sunt unele scene bine scrise, e chiar si un personaj secundar care mi+a ramas in minte – Vizitiu. Dar astaatirna foarte putin cand concepi cartea atit de rudimentar si atit de exploatator pina la urma – Rusti repeta povestea fetitei abuzate fara sa aduca in plus decit detaliile si un penibil flux al constiintei copilului in care se naste revolta. A vrut sa scrie simplu si a iesit stupid de simplu.
In plus, exista ipocrizia felului in care e vanduta cartea. Vasăzică, criticăm media ca a exploatat fetita si punem mare pe coperta anuntul ca e despre fetita abuzata, adica exploatam tot tabloidal. Stiu, citesc prea dur o intentie, dar nu fac decit sa repet perspectiva rudimentara a autorului. Asteptam o carte curajoasa, surprinzatoare, si n+am gasit decit o poveste a unui abuz cu tuşe şi mai groase. Acele tuse groase sunt de neinteles pentru mine, mai ales ca am citit si povestea fetitei reale… Cum faci să scrii fără să simţi în acelaşi timp că nu exploatezi neruşinat povestea reală? Mai ales că autoarea a ţinut cu tot dinadinsul să-şi lege ficţiunea de acea ştire reală. Nu cred că a ieşi o producţie mai brează decît un reportaj senzaţionailst de televiziune.
Lizoanca din Tabu
Am citit in Tabu un reportaj despre fetita abuzata, Corina pe numele ei, aflata acum intr+un centru pentru protectia copilului. Textul este echilibrat si contine fapte, marturii, atitea cit s-au putut scoate. In orice caz, e o apropiere cinstita de teribila poveste a fetitei, si a venit ca o gura de aer dupa explozia nefericit fictionala a Doinei Rusti. Din textul publicat de Tabu poti vedea foarte clar cite nuante scapa atunci cind te repezi sa faci o poveste morala dintr-o drama reala, asa cum a facut romanciera noastra… E exact genul acela de subiect pe care, daca nu-l tratezi cu respect si mare atentie, iti scapa complet de sub control si poate provoca daune nebanuite. Vă recomand reportajul, lăsaţi romanul…
P.S. Povestea „Lizoancai” continua. Am vazut ca Andreea Marin a participat la lansare si a donat bani pentru cauză. Macar există un final fericit financiar.
