O licitaţie măsluită


    Răsărea soarele când am ieşit din oraş. Drumul, în reparaţie de câţiva ani deja, nu mă deranja cu gropile lui şi semafoarele de la fiecare podeţ. Încercam să-mi dreg oarecum sânjeneala care mă încerca în prezenţa şefului. Nici pielea albă din maşina de peste 70000 de euro nu mă ajuta prea mult să mă simt în largul meu. Nu ştiam exact unde mergem şi, neîndrăznind să întreb, m-am hotărât să mă bucur în linişte de peisaj. Cu o seară înainte, pe la ora 22, mă sunase seful să-mi spună că la prima oră plecăm până într-un judeţ vecin. „Să-ţi iei şi buletinul cu tine!” mi-a zis, după care a închis.

    Ne-am oprit în faţa unei primării dintr-o comună de munte. Genul de comună în care oamenii trăiesc fie din agricultură şi prelucrarea lemnului, fie din turism. Fabricile din zonă au fost închise rând pe rând în anii ’90. Prea multe maşini nu circulau pe şoseaua peticită, aşa că apariţia noastră a atras imediat atenţia celor doi săteni care se odihneau pe terasa cârciumei de lângă primărie. Primarul ne-a întâmpinat zâmbitor şi ne-a condus în biroul secretarului. Eram eu, şeful meu şi un apropiat al acestuia.

    La scurt timp am aflat şi pentru ce eram acolo. O licitaţie pentru achiziţionarea unui teren. Cum şeful meu aranjase deja lucrurile, mai era nevoie doar de alţi doi „ofertanţi”. Luat pe nepregătite, pus în faţa faptului împlinit, era practic imposibil să mă împotrivesc. Nu riscam doar să rămân fără loc de muncă, ci şi să mă pomenesc pieton într-o localitate aflată la câteva sute de kilometri de casă. Am completat în linişte oferta şi declaraţia de eligibilitate cu datele care îmi erau dictate. Am făcut o ofertă egală cu jumătatea valorii de piaţă a terenului. Oferta şefului urma să fie cu doar câţiva euro mai mare. Pe urmă, am sigilat dosarele şi ne-am îndreptat cu toţii către biroul primarului.

    Primarul, un om supraponderal şi jovial, ne aştepta împreună cu echipa de consilieri locali. Acolo, timp de o oră, orice rivalitate politică a dispărut dintre aleşii locali. Interesul comun, acela de a-şi lua fiecare partea din afacere, a generat o atmosferă plină de voie bună. Probabil, privită din exterior, era o scenă cu adevărat înduioşătoare prin inocenţa ei. Primarul ne-a povestit vrute şi nevrute. Despre modalitatea prin care intenţionează să-şi lase fiul în fruntea comunei după încheierea celui de-al cincilea mandat, despre felul în care fusese suspendat timp de două săptămâni din iniţiativa viceprimarului, de altfel prezent şi el acolo. Ne-a relatat chiar plin de entuziasm cum, datorită anunţului oficial obligatoriu referitor la licitaţie, fusese sunat de un director de bancă. „Alo, domnul primar? Sunt X-ulescu de la banca cutare şi mă înteresează licitaţia” La care el ar fi răspuns: „Şi eu sunt primarul din comuna cutare şi zic să-ţi vezi de treaba ta că nu e pentru tine licitaţia!”. În final, edilul a deschis cele trei plicuri şi a anunţat ceea ce nu mai era un secret pentru nimeni. Şeful meu tocmai achiziţionase la jumătate de preţ un teren într-o zonă turistică.

    În drum spre casă ne-am oprit să admirăm achiziţia şi să mâncăm un păstrăv cu mămăligă la o pensiune. Am ajuns din nou în oraş când deja se întunecase. Şeful meu a recitat solemn un „Slavă Domnului” pentru afacerea reuşită şi pentru întoarcerea în siguranţă acasă. După care, înainte să cobor din maşină, m-a privit serios şi mi-a zis: „Vezi să nu spui cuiva. Suntem toţi în aceeaşi oală acum.”

    ____________________________________________________________

    *Aceasta nu era o relatare jurnalistică sau un autodenunţ. Este doar o povestire bazată pe un caz real. Unul dintre numeroasele evenimente de acest fel care au loc zilnic în România.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here