O mărturie istorică de la Europa Liberă despre Ceauşescu şi România post Cernobîl


    Postez in reluare un text despre pshihoza din România de dupa catastrofa de la Cernobil. Mi se pare un document care nu merita sa se piarda. Cu multumiri lui Nae, cel care l-a postat.

    Nae:
    „In vara anului cu Cernobîl la Europa libera a ajuns o misivă scrisa de un nelinistit din ţară. A fost transmisa integral. Doua fragmente mai mari pentru ce care n-au trăit acele vremuri sau le-au trăit, dar vor sa-şi amintească…
    17 iulie 1986
    Domnule X.Y.Z.,
    noi, în România avem foarte puţine veşti despre nenorocirea de la Cernobîl şi despre urmările ei pentru noi, cei care trăim în oraşele şi satele din Moldova, Dobrogea şi alte regiuni ale ţării. Ce se întîmplă la ruşi îi priveşte, dar ce se petrece la noi de pe urma acelei catastrofe ne priveşte. Citim în ziare ce judeţe şi-au îndeplinit planul la secerat grîul, ce întreprinderi şi-au depăşit planificarea producţiei pe fiecare trimestru, cine şi ce telegrame i-a mai trimis lui Ceuaşescu şi poporul, dar ce se întîmplă cu viaţa noastră şi a copiilor noştri nu avem de unde să aflăm. Viaţa noastră nu contează. E cantitate neglijabilă. Mai citim pe placarde ca cine o sa aibă păduri o să aibă aur în viitor, prin secuime scrie că nimic pe lume nu-i mai dulce ca pămîntul pe care te-ai născut, ba chiar ca tot aurul din lume nu contează în comparaţie cu acelaşi pămînt. Dar dacă pămîntul ăsta este infectat, dacă pădurile sînt atinse de radiaţii, apele noastre văzute şi nevăzute din care bem şi-n care ne scăldăm conţin în ele primejdia morţii nu ni se spune. Dacă ceea ce culegem acum de pe cîmpiii şi din grădini poate fi mîncat sau nu iarăşi nu ni se spune. După ce să ne orientăm? După soare şi lună? Nici pe la dumneavoastră nu se prea aude nimic cu nenorocirea nucleară de la ruşi. Nu ştiţi ori nu vreţi să băgaţi spaima în noi? Cum e?
    Uitaţi ce facem noi, că aparate tehnice să măsurăm radioactivitatea nu avem: noi îl urmărim pe dl. Ceauşescu şi bănuim că acolo unde se duce dînsul putem merge şi noi. Pentru mulţi compatrioţi, două sau trei săpatamîni la mare reprezintă un proiect pregătit vreme de un an de zile şi care nu întotdeauna se şi îndeplineşte. De multe ori eşti tăiat de pe lista sindicală în ultima clipă. Alteori, dacă ai ajuns, te dau afară hotelierii pe motiv ca le-au sosit turişti străini care plătesc în valuta, nu în lei-tramvai. Dar acum a intervenit şi chestia cu Cernobîlul. Cîteva ape ruseşti şi româneşti, cum ar fi după mine Nistrul, se varsă în Marea Neagră, care se zice că ar fi fost infestată şi că s-au văzut chiar peşti morţi la mal ca în filmul acela care a rulat şi la noi, „Ziua în care vor ieşi peştii”, pentru a vedea şi noi cu ce se joacă ei, capitaliştii. Dar cu ce se joacă ei, comuniştii, nu ni se arată. In fine, noi ce-am făcut anul acesta: am aşteptat să vedem dacă Ceauşescu se duce sau nu se duce la mare, unde obişnuişte, ca orice şef ivit din popor, să-şi instaleze capitala de vară cam o lună şi jumătate, după care, ca orice om al muncii responsabil cu sănătatea sa, trece în capitala de la munte, Predeal sau Sinaia.(̷ 😉 Ei, iată, Ceuaşescu a cam întîrziat anul ăsta să se ducă la mare. O rudă ce lucrează la spaţiile verzi de la Neptun, unde Ceuşescu are una din căsuţele sale de refugiu, mi-a scris că s-au efectuat săpături de peste doi metri în toată curticica locuinţei poporului folosită de el în mod vremelnic şi în numele nostru, al tutulora, că plaja sa personală a fost întoarsă cu fundul în sus, aşa ca iradiaţiile să nu se mai poată atinge de pielea dumnealui şi a familiei sale. Şi dînsul a apărut. Ba, ca niciodată, tovarăşa sa de viaţă şi-a adus şi mama, o bătrînă foarte zglobie care ne umple de griji cu vitalitatea sa nonagenară.
    Acum, care-i baiul nostru? Dacă el a venit înseamnă ca nu mai este nici un pericol? Dacă s-a săpat în curtea lui şi dincolo, la noi, nu s-a săpat, noi mai sîntem în pericol sau nu? Dar dacă el a venit numai din patriotism ca să nu dăuneze planului financiar al ONT-ului şi să nu strice nouă vacanţa aşteptată de un an, chiar cu riscul de a fi iradiat de la doi metri în sus? Cine poate şti? Ruda mea, argatul de la spaţii verzi, l-a văzut de cîteva ori. Zice că-i tare trist. Nu se mai dezbracă, ci stă ore în şir pe balconul căsuţei sale turistice şi priveşte îngîndurat marea. Tot ruda mea, cam trăgătoare cu urechea, i-a auzit pe nişte domni de la vila alăturată, care, zice dînsul, sînt scriitori, că Ceuaşescu „trăieşte tragedia însingurării istorice a tiranilor” (̷ ;)”

    PS Tocmai pentru ca am recurs la acest artificiu ca sa va ofer un text exceptional care ar fi putut trece neobservat din cauza defectiunilor tehnice, continuu sa cred ca din respect pentru dvs acest blog ori functioneaza non stop, ori mai bine renunt la el.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here