Opiniometru "Ceasul ne arată timpul/ Calendarul – anotimpul/ Iar Băsescu cel urât/ Ne-arată minciuni decât"

octombrie 13, 2009 7

Dacă vreţi să vă înveseliţi dimineaţa, e musai să parcurgeţi textul Leliei Munteanu din Gândul.

Pe mine mă copleşeşte lirismul bardului de la Cotroceni. Dac-ar fi şi ceilalţi candidaţi la fel de sensibili, campania ar fi un poem. Tot nu mai e nimic de promis. Vedea-i-aş duelându-se în versuri. Oprescu zice duios: „‘Raţi ai dracu’ de molâi/ Că vă fac din turu-ntâi”. Băsescu zice cu elan: „Găozari şi păsărici/ Oligarhi, moguli, popor/ Mă găsiţi cu toţi aici/ Şi la anu viitor”. Geoană zice cu drag: „Ceasul ne arată timpul/ Calendarul – anotimpul/ Iar Băsescu cel urât/ Ne-arată minciuni decât”. Crin zice cu foc: „Afară bate vântul şi rupe trandafirii/ Ne ducem toţi la urne, căci asta-i legea firii/ Dar când s-o pune, albă, zăpada pe coceni/ Să-mi faceţi loc de-acuma, că vin la Cotroceni”… Citeşte aici

În Adevărul, Emilian Isăilă îşi dă seamă că suntem români.

În toată societatea românească se observă o încercare disperată a oamenilor de a-şi atinge scopurile prin orice mijloace, mai puţin prin efort propriu şi disciplină. Chiar şi Dumnezeu e introdus în această ecuaţie păcătoasă. Gonim prin ţară, ne îmbulzim şi ne călcăm în picioare pentru a atinge o icoană care să facă o minune şi să ne rezolve peste noapte toate problemele – să câştigăm la loto, să ne găsim o slujbă mai bine plătită sau să ne însănătoşim rapid după ce o viaţă întreagă ne-am bătut joc de sănătatea noastră. Fără nicio mustrare de conştiinţă transferăm asupra divinităţii toate neîmplinirile noastre. OK, asta facem noi, păcătoşii, dar de ce niciun reprezentant al Domnului nu iese în faţă şi să ceară sfârşitul circului? Citeşte aici


Departe de zgomotul politicii şi al chefurilor lui Mutu, Ilie Şerbănescu se ocupă cu lucruri serioase: la iarnă dârdâim!

Până în iarnă va fi dată în exploatare conducta de gaze Arad – Szeged, construită oficial pentru importul de gaze, care să suplinească deficienţele în aprovizionare în vestul ţării. OMV a şi notificat către Transgaz – administratorul de stat al transportului de gaze – că intenţionează să utilizeze conducta şi pentru export! Export de ce anume?! Export de gaze româneşti, exploatate în virtutea concesionării resurselor din România prin aşa-zisa privatizare a Petrom! Până acum, OMV nu a putut exporta aceste resurse, pentru că nu avea pe unde. Graţie tocmai acestui lucru, România a mai putut beneficia fizic de gazul lăsat de Dumnezeu românilor! De-acum încolo s-a dus darul de la Dumnezeu! Românii vor rămâne fără gazul lor, vor dârdâi de frig în iernile care urmează, pur şi simplu pentru că gazul lor va fi exportat la alţii! Desigur, în primul rând în Austria, căci OMV – companie de stat austriacă – va avea grijă, după cum se şi cuvine, să aprovizioneze înainte de toate ţara-mamă. Şi asta pentru că au existat nişte trădători de neam şi ţară care au vândut exploatarea unor resurse proprii aflate deja în exploatare – caz unic în lume! Întrucât pe plan mondial se concesionează numai perimetre pentru explorare şi, în caz de descoperire de zăcăminte, se concesionează şi exploatarea lor, dar nimeni – în afară de România – nu şi-a concesionat exploatarea unor resurse aflate deja în exploatare! Citeşte aici

Vald Petreanu trece în revistă principalele ştiri economice ale ultimelor zile. Recomandarea Vox: citiţi blogul lui Petreanu doar cu un distonocalm la îndemână.

Numărul restanţierilor la credite peste 20.000 lei a crescut cu 5,3% în august faţă de iulie, până la 206.873 restanţieri, reprezentând mai mult de o cincime din numărul total de debitori, de aproape un milion de persoane, arată datele Centralei Riscurilor Bancare. (3)

Ministerul de Finante a împrumutat luni 850 milioane lei (199 mil. euro) de la bănci, la un randament anual de 9,97%, în cadrul unei oferte de titluri de stat derulate la sediul BNR. (4)

Preţurile de consum au revenit pe creştere în septembrie, urcând cu 0,4% în medie, dublu faţă de estimările analiştilor, pe fondul majorării accizelor pentru tutun şi al deprecierii leului, care s-a resimţit în costul serviciilor. Citeşte aici

Cătălin Tolontan comentează sub titlul “No comment” o ştire cu potenţial de banc.

Acum, pe bune, nimeni n-ar crede o asemenea poveste. Nici un scenarist n-ar îndrăzni s-o scrie. Ar fi prea de tot! Dar România are un potenţial infinit de ilaritate.

Jurnalistul Gazetei, Radu Bichiş, a descoperit, la sugestia unui cititor, că PSD a numit un chitarist pe postul de şef al Direcţiei Judeţene de Sport Satu-Mare, iar acum, după ruptura politică, PD-L l-a înlocuit cu colegul lui de trupă care cîntă la clape! Citeşte aici

Avatar
VoxPublica
VoxPublica
7 comments on “Opiniometru "Ceasul ne arată timpul/ Calendarul – anotimpul/ Iar Băsescu cel urât/ Ne-arată minciuni decât"
  1. Avatar
  2. Avatar
  3. Avatar
  4. Avatar
  5. Avatar
  6. Avatar
  7. Avatar
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.