OPINIOMETRU: Un ziarist poate avea ceas de aur? Patriciu se întîlneşte cu politicieni "fără fire"

noiembrie 13, 2009 0

Un nou termen argotic ne-a atras atenţia într-un articol al lui Dinu Patriciu. „Fire”, în contextul „n-avea fire pe el”. Aşa că să ne bucurăm de el! Negruţiu rîde în hohote citind stenogramele blestemate şi împarte în două mari categorii ziariştii: ăia cu ceas de aur şi ăia plini de rate. Cărtărescu scrie despre ceva care nu e politică. Adică chiar merită citit!
Florin Negruţiu scrie despre stenograme, nu vede vină colectivă, condamnă isteria şi încheie cu cîteva fraze percutante, uşor de reţinut:

Mă uit la diverse dezbateri gen „presa încotro” şi înţeleg frustrarea multora dintre colegii mei cu rate şi cu ore peste program faţă de comentariile din ultimele zile la adresa ziariştilor. Dar cum nu există mântuire colectivă, tot aşa nu cred nici că există o culpă comună. Fiecare răspunde pentru faptele sale. Totul e să stai în liga ta. Pentru că, până la urmă, lumea se va prinde că un amărât de ziarist n-are cum să aibă vilă pe malul lacului şi ceas de aur.
Sună telefonul. „Ce faci?”, mă întreabă. „Scriu”, răspund. La dracu! Iar am ratat răspunsul corect. De-aia o să mor la bloc, vorba d-lui Micky Şp. (mai mult)

Dinu Patriciu a întîlnit politicieni „fără fire” care făceau Guverne. Şi apoi viseaza iarăşi libertarian.

Într-una dintre serile trecute m-am întâlnit întâmplător cu câţiva politicieni. Ca să n-avem vorbe, eram într-un loc public şi sunt convins că niciunul dintre ei n-avea fire pe el (cei cu astfel de manifestări vin dintr-o altă lume). Interlocutorii mei de diverse orientări politice vorbeau deja despre cât de mare trebuie să fie un guvern de coaliţie, despre nume şi posturi. Discuţia m-a făcut să mă simt ca printre extratereştri. Oamenii aceia chiar nu înţelegeau că dacă vrem să începem cu adevărat un alt capitol în viaţa noastră ar trebui să gândească cu totul altfel.
România are nevoie pentru a fi eficientă de un guvern de doar 7 până la 12 miniştri. Asta-i libertatea pe care o au cei de la vârful partidelor. Apoi are nevoie de un parlament care să dereglementeze şi să descentralizeze. Are nevoie de 10-12 regiuni de dezvoltare, cu deplină autonomie. Are nevoie de reducerea costurilor administrative la jumătate. Asta ar însemna o reducere a deficitului bugetar cu 4,5 până la 5% din PIB. El însă ar trebui crescut din nou pentru stimularea consumului şi a investiţiilor. Pentru a obţine resurse suplimentare, ar trebui privatizat rapid tot ceea ce a mai rămas la stat şi întâi sectorul de producţie energetică, posesiunile imobiliare ale statului, zăcămintele de gaze.
Am obţine resurse pe termen scurt. Totodată, lucrările de infrastructură trebuie finanţate privat. Astăzi nu mai poate fi vorba de doctrine politice. Pragmatismul economic duce oamenii spre prosperitate. 20 de ani ne-am demonstrat nouă înşine că tranziţia graduală de la comunism la capitalism nu este posibilă. Ne târâm în coada ţărilor est-europene, la mare distanţă de primii, care au aplicat terapia de şoc. Criza ne-a oferit şansa de a ne trezi. Hai s-o folosim! (mai mult)

Mircea Cărtărescu se smulge eroic din ventuzele actualităţii electorale şiscrie despre condiţia scriitorului. Frumos şi contrariant:


Scriitorul, am înţeles de-atunci, nu există, există doar scriitori, teribil de diverşi, care frământă- n fel şi chip substanţa multifaţetată a literaturii. Mulţi dintre cei mai subtili mânuitori de concepte teoretice nu mai sunt azi citiţi.

Mulţi dintre intelectualii cei mai rafinaţi au produs doar acele „sofisticate spârcâieli lingvistice” despre care scria Salinger, şi care sunt la fel de departe de poezie ca şi grosolăniile celor inculţi. S-au cufundat în uitare destui dintre troglodiţi şi destui dintre rafinaţi, destui dintre culţi şi dintre analfabeţi.
Autorii care-au rămas şi se citesc şi azi sunt cei care, mergând pe nenumărate căi, multe diametral opuse, au ajuns să înţeleagă, intuitiv, intelectual sau pur şi simplu prin forţă artistică brută, ceea ce scria Wittgen stein spre sfârşitul operei sale din tinereţe: că nu există nimic miraculos în lume, că miraculos e doar faptul că lumea există. Că poezia scrisă este o fântână în oceanul de poezie naturală al lumii. (mai mult)

Avatar
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.