Ovidiu Nahoi la izbăvirea revenirii Rapidului în Liga I: ”Las această fotografie, pentru aducere aminte…”

Ovidiu Nahoi la izbăvirea revenirii Rapidului în Liga I: ”Las această fotografie, pentru aducere aminte…”

mai 18, 2021 0
Azi, când Rapid a ieșit din tunel, la cinci ani de la faliment, las această fotografie aici, pentru aducere aminte.
Probabil că nu o știți, atunci eram foarte puțini, pe un teren de la margine de București, când câștigam meciul-cheie de accedere în Liga a IV-a.
Era exact acum patru ani! Da, acum patru ani! ”Viitorul” devenea în premieră campioana României, după o luptă strânsă cu FCSB. Iar noi promovam, cu multă bucurie, în Liga a IV-a!
Nu râdeți, pentru că nu-i deloc o glumă să te lupți pe terenuri desfundate și denivelate, cu echipe care bagă materiale și joacă bufa pe-a doua!
Și, dragii mei, meciul acesta, care ne-a dus în eșalonul al patrulea, a fost câștigat în stil rapidist: de la 0-2 am revenit la 4-2 , iar golul de 3-2 l-am marcat în minutul 85! Istoria va reține acum că echipa adversă se numea Atletico. Atletico București.
Am avut onoarea să fac parte din comitetul celor câteva zeci de oameni, unii dintre ei intelectuali de marcă ai acestei țări, care au avut nebunia să creadă că povestea continuă.
Apoi, după promovarea în Liga a IV-a totul a devenit mai limpede, au început televizările, istoria se cunoaște.
Această poză ne va aminti de calvarul pe care l-am traversat. Dar mai presus de toate, ne vorbește despre cât de frumos este fotbalul atunci când îl joci din inimă, indiferent de nivel.
Și, cum spuneam, povestea continuă!
(Vali Gros, mulțumesc pentru poză!)
Sursa: Facebook/Ovidiu Nahoi
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.