Paranoia noii Europe


    Dispariţia planurilor pentru scutul american din centrul şi estul Europei a trezit aici istorica teamă faţă de Rusia. “Ursul” rus este însă slăbit: o ţară fără capacitate de inovare, care depinde pentru a supravieţui de preţul materiilor prime.
    În centrul şi estul Europei creşte frustrarea legată de administraţia Obama. Anunţul renunţării la scutul antirachetă plasat în Polonia şi Cehia i-a dezamăgit pe locuitorii celor două ţări. Deşi scutul fusese anunţat chiar de administraţia Bush ca un proiect de apărare împotriva rachetelor iraniene, nu a celor ruse, polonezii şi cehii priveau prezenţa unor instalaţii militare americane pe teritoriul lor drept o garanţie împotriva tendinţelor expansioniste ale Rusiei. Decizia de a renunţa la acest proiect  este cea strategic şi pragmatic corectă, o spun majoritatea analiştilor. Între altele, scutul, prea costisitor şi care nu şi-a dovedit  eficienţa în teste pană acum, oricum nu ar fi putut face faţă imensului arsenal nuclear rus. Cu toate acestea, Rusia s-a retras din Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa ca urmare a deciziei administratiei Bush de a-l plasa în Polonia şi Cehia.

    Nu dorinţele Rusiei au dictat Americii renunţarea la scut, dar dacă în mod colateral “asta înseamnă că Rusia se va simţi mai putin paranoică… asta este un bonus” a spus Obama. Corect, roadele se văd deja: la New York, Medvedev s-a declarat deschis alăturarii occidentului în impunerea de sancţiuni Iranului pentru programul nuclear. Dar cum rămane cu paranoia est-europenilor? Obama nu a menajat-o deloc: anunţul renunţării la scut a fost făcut la 17 septembrie, adică exact data comemorării a 70 de ani de la invadarea Poloniei de către URSS. Fireşte, polonezii au simtit lipsa de delicateţe americană drept o ofensă suplimentară.

    De ce se tem însă polonezii şi cehii, dar şi o bună parte a analiştilor romani că vor fi lăsaţi din braţe de americani în “ghearele Rusilor”? Mai este Rusia capabilă să îşi reia influenţa în această parte a continentului? Dacă e să ne luăm după descrierea pe care o face Rusiei însuşi presedintele Medvedev într-un editorial, ţara nu prea mai pare o mare putere: “o ţară umilitor de dependentă de materiile prime”, “o economie care încă reflectă principalele defecte ale celei sovietice”, “o scădere demografică produsă de alcoolism, fumat, accidente, dar şi de lipsa tehnologiilor medicale”, “corupţie endemică”. Acestia sunt termenii în care işi prezintă liderul de la Kremlin propria ţară. Într-adevar, Rusia a fost mai lovită de criză decat alte state, depinzând într-o aşa de mare măsură de preţul materiilor prime. Da, Rusia nu este în debandada din anii 90, dar nu este nici în deplinătatea forţelor sale. Chiar şi razboiul de anul trecut din Georgia a arătat, pe lângă dorinţa Moscovei de a-şi păstra controlul şi influenţa în vechiul spaţiu sovietic, o armată rusă imbatranită şi depaşită.

    Teama istorică de Rusia rămane însă în picioare pentru est-europeni chiar şi protejaţi fiind de Tratatul NATO. Ideea de “relaţie pragmatică cu Rusia”, proclamată de Washington, dar la nivel declarativ chiar şi de diplomaţia romană, rămâne una greu de pus în practică, în mare parte şi din cauza Moscovei. Cu toate acestea, ţările de la marginea de est a “occidentului” au, pe termen scurt, cel puţin, o singură armă rusă de care ar trebui să se teamă, de care nu i-ar fi pazit scutul american: gazul. Independenţa energetică ar trebui să fie, în asemenea condiţii, unul din principalele scopuri ale guvernelor din această zonă.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here