Patrimoniul ISTERIC
Romanii au avut mai mereu o relatie incestoasa cu istoria lor. Spun asta, pentru ca progenitura acestei relatii este o ciudatenie a naturii.
Asa se face ca in Bucuresti aparea un Muzeu al Satului pe vremea cand la cativa kilometri distanta de muzeu puteau fi observate exponate in stare de functionare. Pe de alta parte, vestigii aflate pe ramuri mai indepartate genealogic de prezentul in care traiau, au fost sistematic ignorate si deteriorate. Din caramizile castelelor, din pietrele cetatilor au fost zidite casele satelor din jur, fara ca cineva sa se supere. Lemnul usilor si ferestrelor a fost pus pe foc, indiferent daca era de mahon, abanos sau stejar.
Cele cateva muzee mai de Domane-ajuta din Bucuresti nu pot compensa pentru seceta din restul tarii.O excursie facuta anul trecut pe la cateva fortarete medievale din Transilvania mi-a lasat un gust exterm de amar, mai ales ca in unele cazuri, locuitori din orasele sau satele respective habar nu aveau ca exista acolo o cetate a teutonilor sau un castel. Lista monumentelor din patrimoniul national care au fost lasate in paragina, pradate sau demolate este extrem de lunga.
Asa se face ca patrimoniul istoric a fost inlocuit, de cele mai multe ori, de un patrimoniu isteric. “Ce sa vezi acolo? Niste pietre si o groapa!” sau “Mare lucru, cateva schelete si cinci cioburi” sunt fraze des auzite cand incerci sa aduci ca patrimoniul istoric ca argument intr-o discutie legata de infiintarea unei afaceri ce presupune distrugerea acelui patrimoniu. Este si cazul proiectului de la “Rosia Montana”, unde compania miniera, Rosia Montana Gold Corporation, a obtinut un certificat de descarcare de sarcina arheologica bazat pe o minciuna. Detalii gasiti intr-un articol care arata existenta unei conspiratii PDL-PSD in spiritul aceluiasi patrimoniu isteric ce face imposibila transformarea Romaniei dintr-o tara bananiera, cu industrii poluante, intr-o tara civilizata, cu un turism dezvoltat, care suplineste castigul ce ar fi fost obtinut din activitatile poluante.
