Paul Palencsar: ”Cât timp USR-PLUS şi PNL şi-au împărţit România, Putin a făcut din Marea Neagră lac și cer rusesc”

Paul Palencsar: ”Cât timp USR-PLUS şi PNL şi-au împărţit România, Putin a făcut din Marea Neagră lac și cer rusesc”

aprilie 22, 2021 1
Cât timp USR-PLUS şi PNL şi-au împărţit România între ele, Putin a adus 150.000 de soldaţi şi o uriaşă tehnică de luptă la graniţa cu Ucraina. Şi în Transnistria „exerciţiile” militare sunt în toi, la graniţa cu republica Moldova.
Acum, Marea Neagră nu e doar lac rusesc, ci şi cer rusesc. Rusia a interzis navigaţia comercială în apele internaţionale, dar şi a zborurilor civile în mare parte a spaţiului Mării Negre. Motivul? Exerciţii militare. De fapt, „C-aşa vor muşchii noştri!”.
Paul Palencsar

Acum, imaginaţi-vă că în timp ce noi ne îndulceam la Tv cu Vlăduţ cel Drăguţ, Bărnuţ şi Cioluţ, cum luptă ei cu Mafia din spitale şi din Univers, dintr-o dată, o bătaie puternică în uşă ne trezeşte. E un paramilitar rus, cu un Kalaş în mână, care întreabă dacă aici e Kiev-ul. Nu? Bucureşti? Bun ş-aşa. Noi am mai fost o dată şi ne-a plăcut. Rămânem.

Să pupăm tălpile scumpului Mântuitor şi ale Preasfintei Sale Mame că suntem membri NATO. Închipuiţi-vă că între noi, copiii noştri, familiile noastre, trotinetele, cafelele din Starbucks şi nenea ăla de peste doi metri şi puşcoace ar sta doar Vlăduţ, Barna, Cioloş, Câţu, Ciolacu, Gorghiu, Turcan şi restul competenţilor. Armata Română, săraca, are oameni extraordinari, dar singură în faţa urgiei ar dispărea în câteva zile. Nu uitaţi de MIG-ul căzut în livada cu pruni, recent.
Când mai auziţi de la personaje ca Şoşoacă, Simion, Dragnea şi alţii că trebuie să părăsim NATO şi UE, că ce democraţie e în Rusia, că ce bine ne doresc nouă fraţii ortodocşi de la Răsărit, nu ca degeneraţii atei de la Apus, să vă gândiţi la ce se întâmplă zilele astea la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, dar, mai ales, la ce se va întâmpla în următoarele zile şi săptămâni.
Sursa: Paul Palencsar/Facebook
VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.