Pensiile lui Boc şi sănătatea lui Tăriceanu
Oricât de mult s-ar insista pe un proiect de lege adoptat prin asumarea răspunderii guvernului, istoria ne arată că şuntarea grosolană a Parlamentului este o eroare. Dovadă stă Legea pentru reformă în sănătate, aprobată prin astfel de metode pe vremea când Tăriceanu, Boc şi Băsescu erau o familie politică fericită. După intrarea legii în vigoare, ea a suferit PESTE 100 de modificări. Modificări care poate, în condiţiile unei dezbateri parlamentare ar fi fost de la bun început făcute. Schimbări de organigrame, întârzieri în adoptarea unor hotărâri, concursuri în van, ban cheltuiţi practic degeaba, toate au fost consecinţele acestei decizii aflate la limita democraţiei.
Prin ideea de a adopta în mod similar Legea Pensiilor, Emil Boc şi PDL-ul repetă greşeala din 2005. Iar faptul că o face atunci când NU mai are susţinere politică în Parlament nu este un act sinucigaş. Este un şantaj sentimental din specia copilăriilor petrecute atunci când un prichindel vrea să stea afară, cu prietenii, peste ora de culcare şi vrea să îşi înduplece părinţii ameninţându-i că dacă nu e lăsat, nu o să mai vorbească niciodată cu ei. Este evident că poziţia de putere aparţine părinţilor, că respectivul copil va vorbi în continuare cu mama şi cu tata, indiferent de decizia lor, precum şi faptul că această criză de mini-isterie este perfect explicabilă privită prin prisma vârstei mici. Ceea ce duce la concluzia că ieşirea lui Boc din Guvern se va face cu ţipete şi scâncete, cu scandal, pentru că deşi nu mai are puterea sprijinului parlamentar, el vrea să se joace după ora la care fosta coaliţie pdl-psd s-a dus să se culce de tot.
