Pîslaru îl lasă în ofsaid pe Ciolacu: ”Să spui că UE a respins PNRR e ca și cum ai zice că FCSB a fost invitată în Superligă”

Pîslaru îl lasă în ofsaid pe Ciolacu: ”Să spui că UE a respins PNRR e ca și cum ai zice că FCSB a fost invitată în Superligă”

aprilie 23, 2021 1

Europarlamentarul Dragoș Pîslaru (USRPLUS, grupul Renew Europe) a postat pe pagina sa de socializare un text ironic la adresa PSD și a celor care susțin că UE a respins Planul Național de Redresare și Reziliență trimis de România la Bruxelles.

Pîslaru face o comparație de zile mari între atacul PSD la adresa ministrului Cristian Ghinea (Fonduri Europene) și fotbalul echipei lui Gigi Becali:

Ca să fie clar: să spui că #PNRR-ul a fost respins de Comisia Europeană este echivalent cu a spune că FSCB a fost invitată în Superligă. La fel de fals! Numai bazaconii apar în ultima vreme și este musai să știm cum stau lucrurile. Planul românesc de redresare și reziliență nu a fost depus: România este în curs de finalizare a negocierilor privind componentele planului.”, a scris Pîslaru pe Facebook.

Textul postat de Dragoș Pîslaru pe tema PNRR

”Ca să fie clar: să spui că #PNRR-ul a fost respins de Comisia Europeană este echivalent cu a spune că FSCB a fost invitată în Superligă. La fel de fals! Numai bazaconii apar în ultima vreme și este musai să știm cum stau lucrurile. Planul românesc de redresare și reziliență nu a fost depus: România este în curs de finalizare a negocierilor privind componentele planului. Cum finalizăm aceste discuții, depunem PNRR și așteptăm aprobarea.
Săptămâna viitoare, ministrul Cristian Ghinea se întâlnește, de altfel, cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, pentru a pune la punct calendarul cel mai adecvat privind transmiterea oficială a PNRR.
Doar Portugalia a transmis planul propriu până la această oră. Italia urmează să îl transmită curând.
Acum, statele membre sunt în etapa de negocieri informale cu experții Comisiei Europene, în ceea ce privește propunerile componentelor de reforme și investiții. Sunt peste 1000 de pagini pe marginea cărora se poartă un dialog de-a lungul a mai multe săptămâni.
De ce durează atât? Mecanismul de Redresare și Reziliență este un instrument nou, extrem de inovativ, și este un comportament responsabil să discuți și cel mai mic detaliu înainte să trimiți planul oficial. Mai cu seamă când vine vorba de bani europeni!
După cum spune și Comisia Europeană prin Ursula von der Leyen, un efort de redresare de succes în România și toate celelalte state membre depinde de ratificarea de către fiecare dintre aceste state a Deciziei privind sistemul de resurse proprii.
Este o condiţie pentru ca efortul de redresare european să poată fi finanțat de Comisie, care așteaptă ratificarea de către Parlamentul României a Deciziei privind acest sistem de resurse proprii.
În calitate de co-raportor pentru implementarea cel mai ambițios instrument de finanțare din istoria Uniunii Europene, în care aproape 30 de miliarde de euro ar fi alocați României, vă pot spune că totul trebuie să se realizeze în interesul cetățenilor!
În linkul din primul comentariu vedeți cum a detaliat Cristian Ghinea etapele întregului proces.”

Ciolacu: Ghinea ”are interzis să vorbească despre acest eșec”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a criticat în termeni duri Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, afirmând că ministrul Cristian Ghinea ”a stat două ore cu oficialii europeni” și ar fi interzis prin ”secret de serviciu” să se vorbească despre ”acest eșec”.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a convocat pentru luni o întâlnire cu responsabilii care lucrează la Planul național de redresare și reziliență, în urma respingerii de către Comisia Europeană, în faza negocierilor, a unor componente din PNRR și că acesta va fi „îmbunătățit”.

„Una peste alta, am convocat pentru luni o întâlnire cu responsabilii din Guvern și din alte zone care lucrează pe PNRR. Vom evalua primul feedback al Comisiei, vom îmbunătăți planul. Ministerul se va prezenta din nou la Comisie cu planul îmbunătățit și, în final, sunt convins că el va fi acceptat și vom putea să folosim acești bani”, a declarat Klaus Iohannis joi.

Președintele a explicat că s-a lucrat „intens și sub mare presiune” pentru elaborarea PNRR, așa cum s-a întâmplat în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Klaus Iohannis a spus că era de așteptat să apară „dificultăți” în conturarea planurilor și a identificat două dintre acestea.

„Este o noutate pentru toată lumea, nu a mai existat așa ceva. (…) Dificultatea numărul unu constă în faptul că se doresc reforme profunde, dar, în același timp, dificultatea doi: într-o perioadă foarte scurtă, foarte limitată de timp. Avem doar câțiva ani la dispoziție”, a spus președintele.

Laurențiu Ciocăzanu
Laurențiu Ciocăzanu
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.