Politizarea cinematografiei în comunismul românesc.  Filmul ”Tudor” (1963)

Politizarea cinematografiei în comunismul românesc. Filmul ”Tudor” (1963)

februarie 15, 2022 9

Adesea, regimurile totalitare comuniste din România și de aiurea au valorificat momente importante din trecut în scopul propriei legitimări.

Trecutul țării, al poporului, al națiunii era astfel menit să ofere autorității conducătoare o parte din temeiurile legitimării și legitimității și să confere guvernanților un plus de credibilitate în ochii guvernaților. Istoria a reprezentat știința cea mai susceptibilă pentru a fi instrumentalizată și mitizată spre profitul puterii.

Dar, un proces similar a cunoscut, aproape în egală măsură, arta și, în principal cea de-a șaptea artă, cinematografia. Instrumentalizarea și imixtiunea, deseori agresivă, a politicului au grevat asupra filmelor cu subiect istoric. Neignorând valoarea lor artistică intrinsecă, peliculele din perioada regimului comunist s-au constituit în mijloace eficace de propagandă.

Este, cu deosebire, cazul creațiilor cinematografice care evocau și glorificau personalități istorice marcante (Burebista, Decebal, Mircea Cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu și alții), dar și evenimente istorice de mare însemnătate.  Pe de altă parte, filmele produse în timpul regimului comunist au avut meritul de a populariza, a aduce în atenția publicului larg și a păstra mereu nepieritoare imaginea și fapta unor iluștri înaintași.

Nu face notă discordantă de la tiparul schițat mai sus nici Tudor (1963), în regia lui Lucian Bratu, după un scenariu de Mihnea Gheorghiu. Se cuvine să subliniem că Tudor reprezintă cea dintâi și singura peliculă cu temă istorică, care înfățișează o personalitate a trecutului (Tudor Vladimirescu, liderul revoluției din Țara Românească, de la 1821), în perioada comunismului internaționalist, întruchipat de către Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Iar natura regimului politic a impietat, desigur, asupra caracteristicilor filmului. Nu este deloc lipsit de semnificație nici anul realizării, 1963. Regimul democrației populare de la București, tocmai începea să iasă timid de sub tutela apăsătoare a Kremlinului. Ne aflăm în ajunul unui moment important al comunismului românesc, Declarația din aprilie a Partidului Muncitoresc Român (P.M.R).

Declarația a reprezentat debutul unei relative autonomii față de Uniunea Sovietică, poziție de autonomie continuată și consolidată sub Nicolae Ceaușescu. Așadar, realizarea unei producții cinematografice despre o personalitate notabilă a istoriei României a fost posibilă abia spre jumătatea anilor 1960. Mai devreme, în anii 1950, acest proiect era practic irealizabil, din cauza regimului draconic de tip stalinist, a procesului de sovietizare și satelizare, precum și din pricina rusificării complete a culturii române. Cultura, arta și istoria noastră deveniseră simple anexe ale culturii, artei și istoriei ruse și sovietice.

Filmul Tudor impresionează și astăzi, după aproape șase decenii de când a fost lansat, prin maniera în care a fost construit, coloana sonoră și, îndeosebi, prin calitatea jocului actoricesc. Rolul principal, al eroului din Vladimir, a fost atribuit lui Emanoil Petruț. Distribuția de excepție a fost completată, printre alții, cu Amza Pellea (care îl interpretează pe căpitanul lui Tudor, pe nume Gârbea), Ion Besoiu (căpitanul Zorcan), Ernest Maftei (căpitanul Pârvu), Ion Dichiseanu (căpitanul de haiduci Oarcă, asociat cu revolta lui Tudor Vladimirescu), Fory Etterle (Rașid, pașa din Vidin), Olga Tudorache (văduva domnitorului defunct, Alexandru Șuțu). Rolul Aristiței Glogoveanu a fost încredințat Licăi Gheorghiu, fiica prim-secretarului P.M.R., Gheorghe Gheorghiu-Dej.

 Tudor este structurat în două părți, prima intitulată Pământ fără lege, iar a doua denumită Primăvara timpurie. La fel ca în orice creație cinematografică sau literară, ce pornește de la un fapt istoric, realitatea și ficțiunea se împletesc, realizând, mai mult sau mai puțin, o simbioză. Pelicula se evidențiază printr-o deosebită complexitate, întregul film durând aproximativ trei ore. El se deschide cu o discuție informală, colocvială între Tudor Vladimirescu, căpetenia eteristă Iordache Olimpiotul și căpitanul Benescu, veseli și puși pe glume după victoria din războiul ruso-turc. Toți luptaseră alături de armata rusă. Spre final, cele trei personaje vor apărea din nou împreună, dar de data aceasta, Olimpiotul și Benescu (devenit, între timp, clucer), pe de o parte și slugerul, pe de altă parte, se vor situa pe poziții iremediabil ostile.

Partea I, mai bine realizată, în opinia noastră,  înfățișează cu acuratețe situația deplorabilă a Țării Românești după 1812. Un tărâm al nimănui, supus cu regularitate incursiunilor de jaf și pustiire ale otomanilor. Întors în satul natal, Tudor ia atitudine cu fermitate împotriva actelor arbitrare și abuzive ale boierilor. Ulterior, el îndeplinește cu responsabilitate și implicare funcția de vătaf de plai al Cloșanilor, în care fusese numit chiar de către cel care a intenționat mai târziu să îl manevreze în propriul interes. Este vorba, desigur, de marele ban al Craiovei, Grigore Brâncoveanu.

Tot la îndemnul lui Brâncoveanu, Vladimirescu a plecat, în 1815, la Viena, unde era în plină desfășurare Congresul care avea să decidă configurația geopolitică și noua ordine internațională europeană după înfrângerea lui Napoleon I. Momentul audienței obținute la țarul Rusiei, Alexandru I, învederează calitățile diplomatice și politice ale protagonistului filmului, pe lângă virtuțile militare, probate deja pe câmpul de bătălie. Tudor se dovedește persuasiv, convingându-l pe țar să încuviințeze tacit declanșarea revoltei în Țara Românească, precum și ajutorul de principiu al Petersburgului. La Viena, eroul din Vladimir s-ar fi întâlnit cu eforul general al Eteriei, Alexandru Ipsilanti.

Cei doi lideri ar fi hotărât să coordoneze acțiunile celor două mișcări revoluționare. Nu există însă dovezi istorice care să certifice întâlnirea care ar fi avut loc în capitala de atunci a muzicii. Ulterior, Iordache Olimpiotul, i se va adresa într-o discuție, cu falsă sinceritate, cu apelativul “frate Tudore” : «Frate Tudore, avem aceeași țintă și aceeași vrăjmași». Vrăjmașii erau, desigur, turcii, Poarta Otomană. Ulterior, Olimpiotul îi va spune lui Vladimirescu : “Te-am chemat ca pe un frate și un bun patriot ce ești!” Vorbe doar de complezență și fără  nicio acoperire în realitate?!…Chiar și spre final, când soarta liderului revoluției române era deja pecetluită, Olimpiotul i-a mărturisit superiorului său direct, Ipsilanti, care îl acuzase pe Vladimirescu de trădare și înțelegere cu turcii: “Pentru cinstea lui Tudor, bag mâna în foc!”. Cert este că Iordache a fost implicat în asasinarea comandantului pandurilor.

Surprinde, de asemenea apropierea deplină față de Tudor, manifestată de către episcopul de Argeș, Ilarion, în condițiile în care, în realitate, prelatul a avut o atitudine cel puțin duplicitară și caracterizată de inconsecvență. Merită analizată succint și relația lui Tudor cu liderul Eteriei, Alexandru Ipsilanti, așa cum este prezentată în film. Deși inițial slugerul a convenit cu eteristul asupra similarității obiectivelor revoluționare, promițând înlesnirea trecerii Dunării de către trupele lui Ipsilanti, raporturile se vor răci de îndată. Chiar dacă nu direct, eforul general îl trata cu aroganță și chiar cu oarecare dipreț pe Vladimirescu, dezavuând acțiunile sale antiboierești: “Tudor are meritele lui, dar cam exagerează…Gândește și acționează cam țărănește. Noi ducem campania împotriva sultanului, nu împotriva orânduielilor statornicite în țară”. Aluzia la poziția complet antiboierească, adoptată de către Tudor, dar și la originea sa oarecum modestă, este transparentă.

De fapt, considerăm că punctul slab al filmului de față îl reprezintă tocmai exacerbarea caracterului antiboieresc și social al revoluției, concomitent cu minimalizarea, până aproape de eludare, a caracterului național și antifanariot. Tudor Vladimirescu ar fi pornit revoluția doar în numele redobândirii dreptății sociale. În această privință, credem că cenzura a avut un cuvânt greu de spus. România democrat-populară era încă în orbita Moscovei, în 1963. Tudor privea cu nediferențiată ostilitate întreaga clasă boierească. În cuvântarea de prezentare a celui dintâi document programatic al revoluției, Proclamația de la Padeș, care deschide totodată partea a II-a a filmului, el afirma: „Să întronăm dreptatea pe pământ!”. Mai mult, în film, eroul din Vladimir nu operează nicio distincție între boierii cinstiți și „balaurii care ne înghit de vii”, între boierii patrioți, „făgăduiți” revoltei și ceilalți. În Tudor, singurul boier care îl susține pe erou este Grigore Brâncoveanu, iar acesta doar într-o primă fază și animat de un obiectiv exclusiv personal, accederea la domnie.

Însă, intrigile țesute de către facțiunile rivale de boieri, la începutul anului 1821, reprezintă realități incontestabile. Unii dintre ei erau dispuși, mai degrabă, să accepte în continuare suzeranitatea otomană și regimul fanariot, decât să consimtă asupra unor reforme sociale, care să amelioreze starea jalnică a țărănimii. Bunăoară, îl vedem pe vistiernicul Filipescu, un rival al lui Grigore Brâncoveanu și un amic al văduvei lui Alexandru Șuțu afirmând: „Mai bine secera Semilunei, decât secera țăranului”. Așadar, potrivit ideii centrale a creației cinematografice pe care ne propunem s-o analizăm succint, revoluția lui Tudor Vladimirescu a urmărit materializarea unui program social maximal, program care lovea puternic în interesele meschine ale boierimii, o categorie socială cvasiparazitară.

În ceea ce privește disensiunile dintre boieri, cuvintele slugerului sunt simptomatice și totodată, încărcate cu tâlc: „Lupu’ s-a certat cu Vulpea și-a venit să ceară bâta de la Cioban. Dar ciobanii au bâtele pregătite pentru altceva”. Lupul ar putea fi mitropolitul Dionisie Lupu, sau mai probabil, marele ban Grigore Brâncoveanu. Iar Vulpea ar fi, posibil, Alexandru Filipescu-Vulpe, mare vistiernic, însă mai curând văduva domnitorului Șuțu, în opinia noastră. Evident, ciobani ar fi denumiți, metaforic, oamenii lui Vladimirescu, pandurii. Așadar, cu multă inteligență și tact, Tudor a înțeles că boierii doreau doar să își subordoneze și să folosească în propriul avantaj mișcarea lui revoluționară. Așadar, obiectivele sale și cele ale boierilor erau imposibil de conciliat, de pus de acord.

Partea a II-a pune accentul pe confruntările militare dintre Adunarea norodului și trupele trimise de către boieri să oprească revoluția, împiedicând venirea lui Tudor la București. În film, se vorbește eronat despre uciderea a trei boieri importanți de către oamenii lui Tudor: Nicolae Glogoveanu ( ?!), Crețulescu ( ?!) și Racoviță. În realitate, Glogoveanu era unul dintre boierii cei mai apropiați de sluger, iar Crețulescu va semna, alături de mulți alții, Cartea de adeverire, din 23 martie 1821, document care reglementa raporturile dintre Tudor și boieri, drepturile și îndatoririle părților contractante. Mai mult, cei mai mulți membri ai Comitetului de oblăduire s-au refugiat la Brașov, în Transilvania, înainte ca oastea reavoluționară să ajungă în Capitală. La acest gest, au recurs inclusiv cei trei mari boieri care, la jumătatea lui ianuarie 1821, îl însărcinaseră pe Vladimirescu să ridice poporul la arme, prin intermediul unui înscris (pe care, peste ani, îl vor contesta cu lașitate). La București, Tudor va negocia, deci, cu un Divan nou constituit.

În filmul din anul 1963, comandantul pandurilor este îndemnat și rugat de către mitropolitul Dionisie Lupu și de boierii din Divan să accepte scaunul domnesc, dar refuză categoric propunerea: „Ce să fac eu în coșciugul ăsta?! Morții cu morții și viii cu viii. Mai bine, lăsați-mă să mă duc la treburile mele!”. Însă, acest refuz, cumulat cu eliberarea lui Rașid, pașa din Vidin, făcut prizonier, i-au grăbit sfârșitul, conform scenariului filmului. Inamicii săi din rândurile boierimii, au pus în circulație zvonul că Tudor ar fi așteptat să fie uns domnitor de către sultanul Imperiului Otoman și mai mult, că s-ar fi înțeles cu turcii să năvălească în Valahia.

Aceste știri false, denigratoare și calomnioase au fost aduse și la cunoștința lui Alexandru Ipsilanti, care l-a etichetat drept trădător. Destinul eroului din Vladimir era, prin urmare, decis. De fapt, Tudor Vladimirescu a dorit să fie domn. El a fost domnitorul de facto al țării, în perioada 23 martie-15 mai 1821. În ceea ce privește raporturile cu Poarta, s-a aflat în permanență în contact cu pașalele de la Dunăre, purtând negocieri diplomatice, de natură să prevină o invazie. Mai mult, este binecunoscut unul dintre scopurile esențiale ale revoluției, recâștigarea „dreptăților pierdute ale țării”.

Ținem să precizăm că, în ceea ce privește ciocnirile militare cu oștile stăpânirii și, mai ales, în privința decorurilor, a discursurilor protagoniștilor, a prezentării imaginilor cu tabăra lui Tudor, atât ziua, cât și de noaptea, am evidențiat unele asemănări între acest film și una dintre capodoperele cinematografiei universale, Spartacus (1960), în regia lui Stanley Kubrick, cu faimosul actor Kirk Douglas în rolul protagonistului. Atât Vladimirescu, în 1821, cât și legendarul gladiator din Roma antică, în 73-71 î. Hr. au luptat împotriva nedreptății sociale. Ambii au sfârșit eroic și tragic.

Având în vedere cele expuse, suntem de părere că Tudor (1963) se constiuie într-o producție cinematografică de pionierat în vremea regimului comunist. Este un film deschizător de drumuri pentru un gen care a făcut carieră ulterior, în perioada comunismului național al lui Nicolae Ceaușescu. Creațiile regizate de către Sergiu Nicolaescu, Dinu Cocea, Virgil Calotescu, Constantin Văeni și alții reprezintă exemple grăitoare.

Sursa: Hadrian Gorun – conf. univ. dr. la universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu

 

VoxPublica
VoxPublica
9 comments on “Politizarea cinematografiei în comunismul românesc. Filmul ”Tudor” (1963)
  1. Armand

    Sa folosesc cinematografia ca sa descri episoade importante din frumoasa istoria Romaniei este un lucru foarte bun. Dar, prin ani 72, PC Roman (nu stiu daca prin ordinele lui Ceaucesu) s- a folosit de filme pentru a declansa o campania xenofobica. Deja exista sentimentul aceasta xenofobic impotriva noastra din partea multor persoane, cel putin in Bucuresti. Lumea se uita urit si despectiv la noi cind ne audea vorbind, sau cind ne vedea cu haine straine. In general faceau tot posibilul sa ne simtim rau si nedoriti. Dupa campania xenofobica, situatia asta sa inrautatit si mai mult, lumea se uita si mai urit decit inainte. PC Roman interzicera colegiilor de facultate sa aiba contact cu noi.

    Daca ieseam la plimbare sau la filme cu fete, le ziceau curve si le insultau. A fost pentru noi o perioda oribila, de jigniri si de izolare. Pe noi argentinienii, si pe latinoamericanii in general, viata aceasta, incoltiti de ura, ne scotea din sarite. Asta pentru ca noi en LA sintem obisnuiti sa primim bine pe orice strain nimereste acolo si nu ne intra in cap sa ne uitam urit la ei sau sa ii insultam. Pe noi, cei din Argentina si din Brasilia ( unde persoane sint exeptional de prietenoase si bine crescute ) si care eram foarte putini, ne produtia in special o ciuda enorma purtarea aceasta a romanilor. Nu toti erau asa, este clar. Toata situatia aceasta mi se parea ceva kafkian.
    Eu am ajuns in Romania, practic invitat de guvernul roman. Vroiam sa invat in Europa si un prieten imi a povestit ca guvernul din Romania avea niste burse pentru argentinieni. Am fost la ambasada si imi au spus ca da, erau burse pentru ca nu se presentase nimeni sa le ceara. Eu, fericit ca se vorbea a limba latina, m- am dus cu toata bucuria. Dar bucuria a durat putin cind o data acolo am inceput sa simt ochii plini de ura cind urcam la autobuz, pe strada si oriunde.
    Cu toate acestea, sint multumit cu Romania pentru ca am putut invata foarte bine. Dupa acea m- am dus in Suedia, unde ca sa intru la Kungliga Tekniska Hogskola- KTH, a trebuit sa dau un examen impreuna cu niste nemti si un elvetian. Ei au am intrat, dar eu au picat. Tipii injurau, nu putau intelege cum un latinoamerican stia mai mult decit ei. Cind profesorul m-a intrebat unde am invatat ca stiu tot asa de bine, am zis ca asta se datoreste calitatii invatamintului universitar in Romania.

    februarie 16, 2022 Reply
  2. Dunn

    Cu tot respectul, dar bateti campii.

    Sunt convins ca daca as iesi la agatat in Buenos Aires as lua o bataie sora cu moartea.

    In orice societate omogena, relatiile interetnice sunt privite cu dispret si ura.

    Un strain care se culca cu o localnica, inseamna ca un localnic ramane fare pereche. In plus, relatia se solda cu un avort ilegal, ceea ce insemna ca un localnic urma sa fie pacalit sinistru la loteria vietii.

    In plus strainii aveau mai multi bani. Datorita cretinismului comunist, un student strain avea mai multi lei in buzunar decat un director de fabrica. Foamea de valuta a imbecililor comunisti distrugea practic respectul de sine al barbatilor romani si da, transforma studentele romance in „gold diggers”.

    Ca politehnist ar trebui sa aveti macar o idee despre evolutionism matematic si teoria jocurilor. Asta daca nu puteti avea respect barbatesc pentru ceilalti.

    Insa, stangismul iremediabil va si umple de vorbe proaste (xenofobie, rasism) la adresa celor ce v-au primit in mijlocul lor.

    Aducerea studentilor straini si foamea de valuta su distrus sistemul universitar din Romania si au otravit viata studenteasca. Aceasta este realitatea.

    februarie 16, 2022 Reply
  3. Armand

    Draga Dunn,
    Adevarul citeodata doare, este ca o boala. Dar, in cazul acesta, trebuie considerat ca o boala care nu se poate vindeca si trebuie sa ne ne obisnuim cu ea, ca nu avem alta posibilitate.
    Tot ce povestesc este adevarat. De asemenea este adevarat ca trebuie sa fi comunisti si nebun, ca sa faci timpenia de a invita persoane straine la tine a casa si cind au intrat in ea sa le injuri. Ca asta au facut cu noi comunistii, la care sau lipit multi romani, din pacate, nu toti, dar multi. Profesorii mei, de exemplu erau foarte politicosi si tot timpul gata sa ne ajute la studii. Alteceva, bursa noastra era mai mica decit leafa unui muncitor necalificat, in niciun caz o avere, cum zici tu, draga Dunn. Dar erau deosebiri intre noi strainii. Romania vindea utilaj de gaz si petrol, plus utilaj de furat la arabii si la citeva tari africane. Ca sa- asigure afacerea, Ceaucescu oferea gramezi de burse la arabii si la africani. Tipii astia, fii de la functionari inalti de acolo nu aveau nevoie de burse si nu prea ii interesa sa invate nimica. Tipii erau umplut de bani, umblau in masini de lux si isi petreceau viata la circume si cu tipe. Nu invatau nimica. O alta clasa de straini erau membrii partidelor comuniste din LA si din cauza asta primeau burse. Nici astia nu invatau mai nimica. Din cauza asta, lumea credea ca toti strainii eram ca arabii aia umpluti de bani. Dar nu era adevarat. Noi, nu umblam cu ei. Eu, si latinoamericanii in general, nu ne impacam cu tipii aia si nici nu vorbeam cu ei.
    Noi stiam ca multi romani nu o petreceau bine si nu aveau libertate de miscare care aveam noi. Dar, noi ce puteam face? Nu aveam nicio posibilitate de a schimba nimica.

    februarie 17, 2022 Reply
  4. Dunn

    Eu vorbesc din ce am vazut cu ochii mei.
    Nu a injurat, batut, atacat nimeni un student strain pentru ca era strain.

    Orice incaierare venea de la fete si de la dezechilibrul de sanse pe piata sexuala.

    Un veteran palestinian, iraqian, iranian, israelian cu 150 USD in buzunar, schimbati la 70-100 lei era mai tare ca un ministru.

    Cum putea concura un pusti de 18-19 ani, bombat de examene si fara sa aiba ce manca (bursa pentru romani era mai mica decat ce spuneti – cateva sute de lei nu 1500 cat avea necalificatul) la concurenta cu un veteran de razboi, de 27-30 de ani, plin de bani din piata neagra, protejati de Securitate.

    Nu e nici o mirare ca va ura lumea. Jegurile comuniste si profesorii intelegatori ii iubeau (inca ii iubesc) pe studentii straini. Restul lumii? Not so much.

    Ati venit in Romania, ati primit mai mult decat un tanar roman, ati ocupat locul unui tanar roman (care nu avea dosarul in regula) si tot voi va plangeti de discriminate? Nu va e rusine?

    De asta trebuie incheiata excrocheria asta cu studentii straini. Le dai tot ce poti si la urma te injura ca nu-i lasi sa-ti aranjeze iubita. Si cica esti esti xenofob sau rasist sau needucat. Nu, noi suntem imbecili ca toleram tupeul desantat al strainilor.

    Cate argentinience erau in grupul de studenti de care vorbiti? Cate s-au maritat sau au avut relatii cu romani? Sau femeile voastre erau puse bine la pastrare acasa, numai romancele ieseau pe piata?

    februarie 17, 2022 Reply
  5. Dunn

    Ca sa fie simplu si clar. Cand cineva te invita la el acasa ai grija sa nu te dai la nevasta sau fiicele gazdei. Poarta-te cu respect, pentru ca altfel vei atrage multa ura. Si daca te da pe usa afara pentru ca ai facut niste glume nelalocul lor, ai grija sa nu spui ca te-a aruncat afara pentru ca e xenofob. Asta demonstreaza tot propria proasta crestere.

    februarie 17, 2022 Reply
  6. Armand

    Draga Dunne,
    Raspund, nu pentru ca vreau sa ma cert cu tine. Din pacate nu sint bogat, altfel as cheltui niste bani sa- ti platesc un an intreg in Spania, sau Italia, pina cind invat perfect limba, in asa fel incit sa poti citi ziare si sa intelegi perfect comentarile care face presa italiana si spanioala, precum si multi spanioli si italienii (dar nu toti) despre romanii. Sa vezi daca its place experienta aceasta de a fi demonizat. Sa vezi ciuda si neputinta care te cuprinde cind asculti, zilnic, ca toti romanii sinteti niste hoti, o droaie de traficanti de droguri si alte lucruri urite. Noi trebuia sa ascultam aceste lucruri si, in plus, ca sintem uriti. Un rezultat acestei situatie a fost ca noi evitam orice relatie cu romanii, nu vorbeam decit minimun cu colegii de facultate si de camin. De fapt multi va uram, cea ce este o timpenia, dar era cauzata de purtarea voastra. Eu nu sint blond, am culoarea unui european din sudul europei: brunet. Am un dinte de aur pentru ca tatal meu, care era stomatolog, mi- l pusesera. O data, in Romania, a trebuit sa ma duc la stomatolog, cind ma examinat tipul, ca si cum eu nu intelegeam nimica, a comentat in voce tare cu infirmiera: : uite ” negrul asta a dracului purta dinti de aur”, desi el de blond nu avea niciun par. Ce a cistigat cu asta imbecilul? A iesit din saracia vomitind pe mine ura pe care o avea pentru societate unde traia. In Suedia, unde toti sint blonzi, niciun suedez s- ar purta cu atitea joasnicia cu o persoana care nu se poate apara.
    Multi ( dar in niciun caz toti) spaniolii si italienii inventeaza tot felul de timpeni ca sa justifice rasismul si xenofobia impotriva voastra. Ei vorbesc urit despre noi de asemenea, nu te crede. Voi descarcati complexele voastre cu tigani si – cind eu eram acolo- cu noi. In Spania, spaniolii isi descarca complexele cu voi si cu noi.
    Este bine sa stii un lucru Dunne, de cind sa terminat comunismul, purtarea romanilor cu strainii s- a schimba total, absolut. In Youtube am vazut citeva intrevederi facute la straini, negri, asiatici, arabi si latinoamericani care traiesc si lucreaza in Romania. Bine, toti, dar absolut toti, raspundeau ca sint incintati de cit de prietenosi si politicosi sint romanii cu ei. Eu nu am avut norocul asta, dimpotriva, a trebuit sa suport ura voastra, gratuita, pentru ca eu nu niciodata am facut nimic impotriva voastra. Toata situata aceasta a fost pentru mine o experienta oribila si care a durat 5 ani. O uitasem, pina cind am citit articolul doctorului Gorun
    In legatura cu ce zici despre Argentina, nu ma preocupa in absolut pentru ca nu este adevarat. Aici orice strain (si sint sute de mii, nu 2.000 sau 3.000 de studenti, invitati, ca in Romania) se simte bine, vino si convingete.

    februarie 18, 2022 Reply
  7. Dunn

    Pai asta spuneam si eu. Nicaieri strainii nu sunt bine priviti si este normal sa fie asa cand sunt depasite limitele bunei purtari sau intresele. Iar cand vine vorba de femei, mai ales in tarile latine poti fi foarte usor injunghiat sau impuscat. Din cate inteleg civilizatul Buenos Aires are o mare problema cu violenta cu mana armata.

    Interesanta insa abordarea ta, Armando. Deci daca noi facem ce fac toti verisorii nostri latini suntem „xenofobi” si ne sfatuieste Armando sa nu facem la fel ca ei. Buna asta. Cu cine ai facut logica matematica?

    Ca turist in tarile de care spuneti, am simtit insa invidia si complexele de inferioritate. Un bun accent american ii scoate din minti. Nici mie nu mi-a placut hotia si smechereala de tejghetari a italienilor si spaniolilor, Niste nesimtiti care incearca sa profite de orice turist naiv.
    Am simtit ura barbatilor si invidia femeilor in fata unui cuplu civilizat si mai ales blond.

    Presa scrie ce se citeste. Iar daca verisorii nostri vor sa citeasca cat de rai sunt romanii asta li se da. Greseala este a romanilor care ar fi trebuit sa stea in tara lor, nu sa o faca pe slugile unor zgarciti, prefacuti. Nici sa-si cheltuie banii lor castigati cu greu pentru niste tepari nerusinati.

    februarie 18, 2022 Reply
  8. Dunn

    Si ca sa nu-mi uit ideea, Armando, „demonizarea” romanilor in presa mizerabila din peninsule are un singur scop:
    Reducerea salariilor pentru angajatii romani.

    Cum angajatii romani nu pot acuza rasismul, asa cum o fac negrii sau magrebienii, pot fi demonizati si mai ales devalorizati.

    Si nu mai umblati cu prostii. Stiu prea bine cum merg lucrurile astea in lumea tejghetarilor.

    Iar daca Europa e sa supravietuiasca atacurilor dinspre Africa si Asia cel mai bine e ca fiecare sa stea acasa la el.

    februarie 18, 2022 Reply
  9. Dunn

    Hai sa citim presa:
    Buenos AIres Times
    – candidat peronist imuscat in stare stabila (Aug 2021)
    – situatia scapata de sub control la Rosario datorita bandelor de traficanti de droguri (Oct 2020)
    – patru oameni impuscati dintre care doi politisti la Retiro (Oct 2020)
    – mebmbrii Mafia retinuti dupa un schimb de focuri langa Parlament – un mort si un grav ranit (Mai 2019)

    El Pais:
    – Extrema dreapta castiga teren prin atacuri asupra „clasei politice”

    Daily Mail:
    – Milionar britanic impuscat mortal in timpul unui jaf in Buenos Aires (Dec 2019)

    Mai vorbim de „sinuciderea” lui Alberto Nisman? Impuscaturile prin scoli? Sinagogi aruncate in aer? Studente injunghiate? Studente violate si trase in teapa? Invatatoare cu beregata taiata? Hai ca e presa argentiniana recenta.

    Hai Armando, nu incerca sa ne pictezi mai rai decat suntem in realitate. Sau tot ce se intampla e din vina altora? A romanilor, americanilor, englezilor, a lui Thatcher, Peron, CIA? A cui? Voi fiind niste fiinte vesele si iubitoare dar intotdeauna neintelese.

    februarie 18, 2022 Reply
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.