Privindu-mi mogulu' la tv. Campionatul national de cinism. Misto, Tolontan
Tolontan a fost cel mai bun la editia speciala de aseara la RTV, a parut singurul interesat sa lamureasca o problema de deontologie stupida creata de simpla intrerupere a unei colaborari. Tineam sa spun asta, inainte de toate. Acum sa trecem la moguli.
Au fost doua interventii antologice, una a lui Patriciu, oarecum fireasca, el fiind ceva mai prezent in spatiul public si avind exercitiul schimbului de opinii. a existat un dialog, omul si-a spus parerile ultraradicale in care nu prea incap protectie sociala, grija pentru drepturi, pentru manifestarea libera in spatiul public. Plus vechea religie a miinii invizibile care regleaza piata si valorile.
Cind a intrat SOV, lumea a amutit. Cartianu si-a pierdut sirul subordonatelor unei fraze infinite. Tolontan a apucat totusi sa spuna la final o concluzie care aducea a critica. Ceilalti au fost galvanizati. Si asta pentru ca Sov are un stil dur si un simt al umorului care ridica fiori reci pe spinare. Eu totusi am ris, mai ales la capcana retorica in care vad ca au cazut mai toti comentatorii evenimentului. A vorbit despre un stat slab care trebuie sa se intareasca. A aruncat o capcana in care au cazut toti, pentru ca lupta intr-o democratie nu se va da niciodata intre moguli, oligarhi sau cum vreti sa le spuneti si STAT, maretul stat roman. Mai ales ca atitia „oameni ai lui Vantu”, aprox 150 dupa cum glumea, sint la conducere.
Daca exista o lupta, aceasta este intre cei slabi, complet nereprezentati – iar printre ei ma autoinclud din simpla credinta ca ar trebui sa traiesc civilizat fara sa am nici o putere publica – si cei puternici. Statul roman a functionat ca o afacere de tip piramidal imposibil de controlat – fonduri uriase intra in proiecte fara speranta. basescu, vantu, patriciu sunt toti in partidul oamenilor puternici, sa-i zicem P.O.P.. Iar emisiunea de aseara a parut un campionat al cinismului pentru ca niciunul nu se poate pune in pielea „simplului cetatean” (din campionatul cinismului facea parte si Basescu care tot explica centuri de castitati si altele asemena pe TVR).
Oamenii acestia nu se pot vedea in pielea unui simplu tip care traieste si se tine de micile bucurii sau nefericiri ale vietii. Nu ai cum sa faci politica adevarata fara sa te poti pune sincer in pielea unui astfel de om, fara ca macar sa incerci. Ori acesti baietei, plini de orgoliu, se joaca pe timpul nostru si in timpul vietilor noastre de-a puterea si dominatia. Stiu ca vorbesc de pe pozitii extrem idealiste, dar e singurul meu avantaj in calitate de cetatean vulnearabilizat de astfel de jocuri infinite de putere. marea mea forta de simplu cetatean este ca nu le evaluez puterea cum vor ei. Basescu se simte amenintat pentru ca gindeste ca un sef de fabrica, nu de stat.
SOV a vorbit despre un stat slab ca despre o companie slaba, ca despre o afacere fara mari atuuri. La fel si Patriciu. Si amindoi sint oricind gata sa preia ostil actiunile disponibile ale unei companii slabe. Problema e ca Basescu chiar se crede un CEO, de aia se simte amenintat, aici incepe timpenia. Cei doi afaceristi au dreptul la cele mai radicale filozofii, in fond e aventura lor personala. Ba chiar au dreptul si sa rida de ipocriziile rudimentare ale unor oameni care au lucrat la Vantu si striga „statul e confiscat de oamenii lui Vantu sau Patriciu”. iar eu rid de ei pentru ca se complac in orgolii pubertine sustinute de prea multi bani. Desi sint ateu, le pot spune ca nu ai cum sa contezi fara putina „smerenie”. iar asta le-o spun din simplul calcul cinic (stiu si eu din astea:), invatat de la bursele capitalului simbolic, ca smerenia poate „achizitiona” oameni cu adevarat, mai eficient decit un stat de plata.
Revin la Tolontan. A fost singurul care a decodat cit de cit pericolele unui cinism Patriciu & Vantu. Mi-a placut cum l-a pus la punct pe TRU care se plingea de lipsa conceptelor si ideologiilor in dezbateri – come on! Mi-a placut mai ales felul simplu in care incerca sa-si explice ce i se intimpla, fara sa fie neaparat preocupat de propria imagine. Un singur lucru nu mi-a placut: puloverul.
P.S. Am vazut ca si Avramescu tine sa se ia de mine elitist, mai ales in ce priveste prenumele. Ii urez derapaje pe turnuri de fildes in continuare. Mai ales ca el a fugit de „fortele KGB-ului” de la Cotidianul.
