Profilul psihologic al candidaţilor la preşedinţie – luaţi d’aici!
Trăsături de narcisism malign. Scheme maladaptative de îndreptăţire sau de încălcare a limitelor. Discontrol emoţional şi Eu infantil şi subdezvoltat. Tendinţe latente spre abuz şi homosexualitate. Orice. În orice combinaţie şi pentru orice candidat. Puneţi-l pe Antonescu, sau pe Basescu sau pe Geoană în grila de mai sus. De Vadim ce să mai vorbim… Ca la astrolog, s-ar putea să aveţi impresia că bunghiţi sub un morman de cuvinte tehnice “adevărul” despre persoana în cauză.
Scriu pentru a vă spune că în campania asta am primit cel puţin trei-patru cereri de a vorbi din-punct-de-vedere-psihologic despre vreun candidat sau altul, sau despre toţi la un loc. Și cu siguranţă nu sînt singurul. Sînt colegi de-ai mei care, în trecut sau poate chiar acum, s-au lansat în radiografii şi profiling-uri de politicieni. Foarte cool. Toate solicitările pe care le-am primit le-am refuzat pentru că 1) nu-i ştiu personal pe domnii ăia care candidează la cea mai înaltă (şi rîvnită?) funcţie în stat – deci nu ştiu cum a fost cu mămicuţa dumnealor, de unde şi-au extras ei seva simpatiei pentru putere, ce nesiguranţe sau ce atuuri de personalitate au şi 2) chiar dacă aş şti, ar fi profund ne-etic să divulg.
Ca urmare, mă bag şi eu în seamă de la rasul asfaltului, privindu-i pe domnii candidaţi nu cu un ochi expert, ci cu lentilele de cetăţean obişnuit, uşor confuz de faptul că menajeria candidaţilor e mai agitată ca niciodată. Vă dezamăgesc, deci, şi nu vă dau profilele. Nici măcar nu am făcut profilele alea psihologice, pentru că nu înţeleg de ce naiba v-ar trebui. Am băgat un titlu atractiv, v-am făcut din scheme de marketing, mai sînt cîteva zile pînă la alegeri şi voi fierbeţi să vă hotărîţi dacă să votaţi cu Cocofifi sau cu Bălănel, cu Lolek sau cu Goofy, şi cînd colo, profile canci.
De ce naiba aveţi (sau avem, că mă bag şi pe mine în oală) nevoie de profile? De înţelegerea aia cvasi-mistică a Personalităţii cu P mare? E o frenezie în ţara asta spre abuzat psihologi şi psihiatrii să vorbească despre adevăr, de parcă, în substrat, s-ar transmite ideea că ceilalţi sînt prea proşti să înţeleagă vreo iotă din oameni. Ei bine, eu mă revolt la ideea asta. Am cunoscut nenumăraţi oameni care s-au dovedit profileri mai buni decît mine, care au cules informaţiile despre comportamentele lui X şi au tras concluzii foarte nuanţate. Unii dintre ei mai fac comentarii prin ziare sau prin bloguri. Mulţi dintre ei nu pretind că deţin adevărul, ci doar că îşi exprimă o opinie. Cred că aceştia ar trebui luaţi mai degrabă în seamă.
Eu, ca profesie, dacă mă pun să vi-i disec, m-aş băga în nişte speculaţii mai nasoale decît vă puteţi închipui. Și nu e un discurs a scăpare, ci pur şi simplu o fentă onestă de a vă transmite, de la înălţimea mareului Psiholog cu P mare, că am încredere mai mult în oameni decît în psihologie. Dacă este să-i votaţi, fiţi voi profiler-ii lor. Că votaţi cu stomacul, cu capul, cu neuronul loialităţii sau al răzbunării, cu nevasta de mînă, cu horinca la creier sau mai ştiu eu în ce ipostaze, bazaţi-vă pe ce aţi înţeles voi din personajul-candidat şi mergeţi la vot. Că s-ar putea să regretăm după aceea (cum mulţi dintre noi au făcut-o în ultimii ani apropos de opţiunea la vot), asta este. Ne mai înşelăm uneori asupra celorlalţi. Cel puţin, ne înşelăm pre limba noastră, şi nu sfătuiţi de un psiholog care începe să vă turuie că el crede că Oprescu este o personalitate accentuată, cluster II în DSM-IV, cu trăsături dis… (mai bine mă opresc, că se face tîrziu şi trebuie să facem linişte, că vine votul şi nu vreau să vă perturb).
