Promisiuni estice. Ce avem de spus literar noi, ăştia din zonă
Un eveniment tare la Clubul Ţăranului în Bucureşti, Festivalul International de Literatură. Cîteva zile în care se vor întîlni scriitori străini cu scriitori romani şi vor discuta despre Est, despre literatura de aici, despre cum vad ei, ungurii sau irlandezii şi cum vedem noi realităţile estice. Sînt multe nume bune de afară în următoarele trei seri. Dacă nu ajungeţi, citiţi-le cărţile.
Pentru că în seara asta ajung şi eu la una dintre discuţii, o să-mi pun aici cîteva din chestiile la care m-am gîndit, fără să ştiu exact încotro va merge abordarea temei (titlul e ultrageneros, Eastern promises):
- Imi place formularea „Our private wars” – ei bine, războiul meu privat e să rezist în pielea unui burghez calm, liniştit şi moderat critic, amator de cărţi şi virusat de scris. Cei care mai fac asta ştiu că nu-i uşor. Şi nu doar din dificultăţi de supravieţuire. Ci pentru simplul fapt că, pe de o parte sufocă primitivismul revenirii capitaliste a Romaniei; de cealaltă parte, pofta de scris e anihilată de un gust prăfuit pentru elită şi o blocare idioată în discuţii despre genuri, valori, complexe…
- Cum ne vindem Estul? Probabil cel mai important ar fi să ieşim din bucla plînsului de milă şi din nebunia „specificului local”. Mai mult orgoliu, mai mult individualism.
- Se vor citi bucăţi din literatura invitatului Philip Ó Ceallaigh, irlandezul care a locuit şi a scris în Romania. L-am citit şi am depistat exact evadarea din sfera pateticului: e relatată calm şi sec mizeria sau măreţia. În unele proze nici nu pomeneşte exact locul în care se află personajele. Moartea, dragostea, mizeria nu au nevoie de longitudine şi latitudine.
- Romania nu are nevoie de emfaza asa cum n+are nevoie de umilinta. E un loc intens violentat şi violat. Cititorii au nevoie de empatie de discursuri patetice sincere, de defulare socială, nu de floricele stilistice.
O să revin zilele astea cu updateuri, în funcţie de ce aud mai interesant, în funcţie de ce mă va enerva sau entuziasma.
Articol scris in colaborare cu Dragos Stanca