Putem vorbi lucid despre Nistorescu?


    De cîţiva ani nu mai sînt de acord cu opiniile lui Omul pe care îl citeam zilnic, cînd era la „Evenimentul zilei” s-a metamorfozat, ca şi cum i s-ar fi atrofiat simţul dreptăţii. Sau poate că nu mai sînt eu în stare să-l înţeleg. Cînd am auzit de accidentul pe care l-a făcut şi, după aceea, cînd am văzut şi imagini, m-am simţit revoltat. Nistorescu – am uitat brusc că pînă de curînd îi spuneam Cornel – îşi conduce maşina ca ultimul nesimţit! Trece pe unde are el chef şi, fiindcă are o maşină mare, nu se asigură, pentru că se aşteaptă să se asigure ceilalţi – psihologie de camionagiu! – de apariţia maşinii sale în trafic!! Dar oricît de nesimţit ar fi el, nu era nebun să-şi scoată maşina în faţa unui motociclist, ştiind că oricum face o manevră ilegală. Încît probabil că nu l-a văzut pe motociclist. Asta nu e o scuză. După ce s-a întîmplat accidentul, potrivit filmului pe care l-am văzut cu toţi, şoferul Nistorescu nu s-a dat jos din maşină să-şi vadă victimele. A suflat în fiolă din maşină şi tot din maşină a vorbit cu poliţiştii. De ce nu s-a dat jos? Dacă nu din compasiune, cel puţin pentru impresia celor din jur aproape orice şofer ar fi ieşit din maşină. Nistorescu n-a catadicsit nici măcar atît, i se reproşează, pe bună dreptate. Dar dacă n-a fost, psihic, în stare să se dea jos din maşină, din cauza unei reacţii de blocaj după accident? Ceea ce m-a dezamăgit la el după aceea a fost afirmaţia lui că motociclistului şi prietenei sale li se acordă îngrijiri la cel mai înalt nivel. Adică Nistorescu le-a pus pile la Urgenţă? Nu, din acest punct de vedere, el şi-a pus o pilă la Urgenţă, să se asigure că cei doi accidentaţi sînt trataţi cît mai bine. Dar cînd l-am auzit recunoscînd că ceea ce s-a întîmplat e un  caz evident, am dedus că Nistorescu nu vrea să se ferească de pedeapsă, cu declaraţii lunecoase, ci că a acceptat demn ceea ce a făcut. Dacă mai tîrziu, Nistorescu va încerca să scape basma curată folosindu-se de numele său şi de relaţiile pe care le are, atunci înseamnă că doar a simulat demnitatea, pentru imagini tv cu care să provoace un început de compasiune, pentru un accident involuntar, dar dacă va păstra această conduită pînă la capăt, n-ar trebui să mai vorbim doar despre „nesimţirea criminală” a lui Nistorescu, ci şi despre simţul său de răspundere şi – de ce nu? – despre dorinţa lui de ispăşire.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here