Racheta Chinei, scăpată de sub control. Nimeni nu știe unde se va prăbuși ”pe o rază de 160 de kilometri”

Racheta Chinei, scăpată de sub control. Nimeni nu știe unde se va prăbuși ”pe o rază de 160 de kilometri”

mai 8, 2021 0

Există mai multe speculații despre locul în care ar putea cădea rămășițele și una dintre ele a fost Madridul, capitala Spaniei.

Cu toate acestea, după cum a subliniat în LaSexta președintele Asociației Astronomice a Spaniei, Manuel Gilarte, ”probabilitatea ca aceasta să cadă la Madrid este precum cea de la EuroMillion” (n.r. – loteria națională).

Alte locuri în care s-a vorbit despre un posibil impact al rămășițelor sunt Sydney, New York, toată Africa și America de Sud sau o parte din Asia.

Jumătate din lume așteaptă căderea iminentă a rămășițelor Long March 5B, o uriașă rachetă chineză al cărei impact asupra Pământului este programat sâmbătă sau duminică.

Proiectilul a fost lansat săptămâna trecută cu primul dintre modulele care vor alcătui noua stație spațială chineză.

După punerea instalațiilor pe orbită, o parte a rachetei va intra din nou în atmosferă.

În mod previzibil, majoritatea pieselor se vor dezintegra înainte de a ajunge la pământ, dar problema va apărea dacă unele vor supraviețui, deoarece nu se cunoaște locul și data exactă în care vor ajunge să cadă.

Nucleul rachetei lansate la sfârșitul lui aprilie completa marți o rotație în jurul Pământului la fiecare 90 de minute, deplasându-se cu o viteză de peste 27.600 kilometri pe oră la o altidudine de peste 300 de kilometri înălțime.

Forțele armate ale Statelor Unite au numit obiectul 2021-035B și acesta poate fi urmărit pe mai multe site-uri web care îi monitorizează traseul, printre acestea fiind și orbit.ing-now.com.

Nucleul rachetei a pierdut aproape 80 de kilometri altitudine de luni și observații făcute de amatori arată că aceasta continuă să se prăbușească necontrolat, potrivit SpaceNews.

Acest lucru coroborat cu viteza obiectului face imposibilă prezicerea locului unde acesta se va prăbuși după ce atmosfera Pământului îl va trage la sol în cele din urmă deși McDowell afirmă că rezultatul cel mai probabil va fi o prăbușire în apă ținând cont că oceanele acoperă aproximativ 71% din suprafața planetei noastre.

Dar expertul afirmă că unele bucăți ale rachetei vor supraviețui reintrării în atmosferă și acest lucru va fi „echivalentul prăbușirii unui mic avion ale căror resturi se împrăștie pe o suprafață de peste 160 de kilometri”.

Niciun obiect cu o greutate de peste 10 tone nu a fost lăsat deliberat pe orbită după 1990, nucleul rachetei Long March 5B având în jur de 21 de tone.

„Ceea ce este rău este neglijență din partea Chinei. Nu lăsăm în mod deliberat lucrurile de peste 10 tone să cadă din cer necontrolat”, afirmă McDowell.

Pe baza orbitei sale actuale, racheta trece deasupra Pământului în emisfera nordică deasupra New York-ului Madridului și Beijingului în timp ce în sud ajunge până deasupra Chile și Wellington, capitala Noii Zeelande și ar putea reintra în atmosferă în oricare dintre aceste locații.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.