Rafila a avut dreptate de trei ori ori: și cu Arafat, și cu direcția pandemiei, și cu purtarea măștii
Ministrul Sănătății declara la începutul anului următoarele:
- ”Opinia mea este că undeva în jurul datei de 10-15 februarie vom atinge acest maxim al numărului de cazuri. Un lucru e important însă şi e bine să-l înţelegem: rata de reproducere a acestei infecţii a scăzut, maxima a fost în prima săptămână de după sărbători.”
Declarațiile sale pe larg despre impactul pandemiei, AICI
Iată că astăzi, datele oficiale confirmă previziunile sale privind diminuarea impactului COVID.
„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 16 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 17.447 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 183 decese, dintre care 12 anterioare intervalului de referință. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a anunțat, miercuri, GCS.
Este o tendință clară de scădere, chiar dacă mai există mici pusee de creștere, în special după zilele de weekend când se testează puțin.
A doua oară când Rafila are dreptate este legat de decizia CCR care declară măsurile anti-COVID precum purtarea măștii neconstituționale.
Rafila spune că decizia trebuie respectată, dar face apel la conștiința oamenilor pentru a purta masca, dându-se exemplu personal chiar pe el.
Alexandru Rafila a declarat, marţi seară, la Antena 3, că decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată cu privire la purtarea măştii în spaţii deschise, dar a invitat populația la ”bun-simț” și responsabilitatea indiviaduală – cheia, de fapt, a evitării dezastrului umanitar într-o pandemie.
”Nu pot să spun cum este situaţia din punct de vedere juridic, dar, în mod evident, în momentul în care o Ordonanţă este declarată neconstituţională de către Curte, decizia trebuie respectă. Mai există o prevedere legală într-o lege care se referă la utilizarea măştii de protecţie în interior care rămâne valabilă. În ceea ce priveşte utilizarea măştii în spaţiile libere, într-adevăr, odată cu publicarea hotărârii CCR utilizarea în spaţiul exterior nu mai este obligatorie”, a declarat Alexandru Rafila, citat de G4Media.
Rafila a explicat că masca are rolul de protecţie, mai ales că la noi există o transmitere comunitară a virusului.
”Utilizarea măştii are un scop de protecţie într-o perioadă când există transmisibilitate intensă a virusului. Eu personal, ca medic şi ca om, recomand utilizarea măştii, cel puţin atunci când discutăm de aglomeraţie, în mijloacele de transport, sau acolo unde un număr mare de persoane stau într-un spaţiu limitat, chiar dacă este în exterior, pentru că noi avem transmitere comunitară (…) din punct de vedere raţional, dacă discuţi de o măsură de protecţie care limitează transmiterea şi se dovedeşte că masca este mai eficientă, poate, în acest moment chiar decât vaccinarea în limitarea transmiterii infecţiei, nu cred că ar trebui să constituie un impediment pentru cineva să utilizeze masca. Nu o folosim neapărat că avem o depoziţie legală, ci mai degrabă pentru că avem responsabilitate pentru sănătatea proprie şi pentru cei cu care intrăm în contact. Mi se pare de bun simţ”, a afirmat Rafila.
Nu în ultimul rând, Alexandru Rafila s-a dovedit inspirat atunci când, înainte de a prelua funcția de ministru, a vrut să-l pună pe Raed Arafat ”la respect”.
Nu în sensul de a-l da afară sau de a-l sancționa ori a-i diminua imaginea de ”erou” sanitar, ci pentru a clarifica relațiile de comandă și control de la ministru în jos, pentru a nu apărea animozități sau neclarități în actul de decizie, cum s-a petrecut în relația dintre foștii miniștri ai Sănătății și șeful IGSU.
Astăzi, Rafila controlează total managementul pe marile decizii în sistemul sanitar, iar Raed Arafat nu și-a pierdut nici imaginea, nici postul.
Departea de a fi rezolvat însă toate problemele sistemului, Rafila are în continuare restanțe mari pe zona de investiții în sistem. Aici, partidul din care provine, PSD, a fost campion la promisiuni (vezi cele 7 spitale regionale), dar la fapte a rămas mare dator.
În plus, Alexandru Rafila are obligația să așeze Sănătatea pe o poziție de acțiune preventivă în fața unor viitoare provocări, nu să rămână doar reactiv la crize, cu mari consecințe pentru populație, cum a fost în pandemia actuală, când incapacitatea managerială în Sănătate a dus la multe pierderi de vieți.