Rafila, primul ministru al Sănătății care îi taie puterea lui Arafat

Rafila, primul ministru al Sănătății care îi taie puterea lui Arafat

noiembrie 24, 2021 0

Alexandru Rafila, poate cel mai respectat oficial român la nivel internațional în domeniul Sănătății (ca fost reprezentant al României la OMS), devine și primul ministru al Sănătății care care de gând să taie din puterea dobândită în timp de Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a dus greul în perioada pandemiei, politicienii lăsând pe umerii săi prea multă răspundere.

Implicarea bună a lui Arafat a lăsat în urmă tragediile din domeniul intervențiilor soldate cu pierderi de vieți omenești, dar Rafila, viitorul ministru al Sănătății, are de gând să schimbe raporturile de influență dintre sistemul sanitar și șeful DSU.

„Ministerul Sănătății a fost puțin implicat. Au mai fost instituții din subordinea ministerului care au fost implicate, dar Ministerul Sănătății este responsabil până la urmă.

Eu cred că se poate discuta și sunt convins că atât doctorul Arafat, cât și ministrul administrației și internelor, cât și primul ministru vor fi garanții unei desfășurări normale a unei colaborări în care cei care iau deciziile și au și responsabilitatea lor trebuie să fie, în mod evident, oamenii din Ministerul Sănătății, structurile Ministerului Sănătății.

Nu se poate ca alte structuri să ia decizia și Ministerul Sănătății să fie responsabil. Chestiunea asta nu se poate. Cel puțin eu nu o accept și e foarte clar că nu pot să acces o astfel de soluție. Dânșii, în ceea ce privește mutarea pacienților din diverse locuri, transportul, pregătirea unităților de primiri urgențe, tot respectul și aprecierea pentru ceea ce fac sau au făcut, dar politica de sănătate publică trebuie făcută de Ministerul Sănătății”, a spus tranșant Rafila, cu trimitere directă la Arafat.

 

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.