Recenzie de interviu: cu șefa Google RO la taclale
Am scris pentru Rețeaua Critică o analiză a unui interviu altfel plicticos, dar sugestiv prin locurile sale comune. O mostră:
Într-o zi de mai din 2019, cu două săptămâni înainte de alegerile pentru EuroParlamentare, în plină campanie electorală, când instinctele ziariștilor și cetățenilor se ascuțiseră insuportabil și practic nu mai puteai să-i păcălești cu nimic, un interviu cuminte, luminos poposea pe ecranele Digi24. Doi ziariști foarte antipesediști, anticorupție și anticomuniști, Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, au avut-o invitată pe directoarea Google România, Elisabeta Moraru. Interviul mi-a cauzat, pe lângă un șir de normale spasme anticapitaliste, pauze lungi de comă/meditație.
Specificul românesc al vigilenței civice îl știm. Pe scurt, în ultimii ani, am reușit să protestăm nu doar împotriva unui stil de conducere pesedist neracordat la cerințele grupurilor de interese moderne, ci și împotriva oricărei „agresiuni” împotriva a tot ce înseamnă mare business. În timpul protestelor, PSD a tot luat măsuri în favoarea marilor afaceri, reduceri de taxe, mutarea taxelor rămase toate „la angajat”, a făcut noi pași importanți în privatizarea educației și sănătății etc. Vigilența civică n-a putut fi satisfăcută pentru că era îndelung educată și construită să nu vadă altceva decât un vag inamic politic și de stat. Elefantul invizibil a rămas capitalul, cu variante locale și globale. Iar paralizia isteriei civice în fața unei puteri evidente care modelează social și economic România în ultimele decenii este superb exprimată în acest interviu, unul involuntar piaristic, mai plicticos ca un advertorial propus de Google însuși. Un servilism instinctual, dar nu doar atât, lucruri fascinante se ascund în spatele acestei plictiseli, de aceea am considerat că merită un soi de recenzie.
Trebuie spus că Elisabeta Moraru a mai apărut în câteva interviuri prin presa și socio-sfera internautică. De fiecare dată, intervievatorii sunt hipnotizați de măreția momentului: stăm de vorbă cu un reprezentant al paradisului, cu o șefă de la Google, emblema capitalismului bun, ăla care îți dă voie să joci ping-pong la serviciu. Paralizia ziariștilor români se manifestă constant în relație cu astfel de CEO extrem de importanți sau în întâlnirile cu oameni grei din zona strategică (NATO, ambasade, investitori strategici). De fiecare dată, Moraru a livrat metri cubi de cherestea advertorială, cu foarte puțină informație despre piață, despre cum merg lucrurile în Est. Vina nu e doar a ei, nu fost deranjată nici măcar cu o întrebare mai incomodă. Iar despre Google poți să întrebi totuși tot felul de chestii, aproape că te invită la asta cu celebrul lor îndemn oficial: „Don‘t be evil”.
Înainte de Moraru, a fost directorul Dan Bulucea, avansat apoi în alte părți de lume, tot la Google. Bulucea a beneficiat tot de entuziasme jurnalistic-adevertoriale. Întrebarea preferată: cum v-ați angajat la Google, ce întrebări vi s-au pus. Pentru că la Google e diferit, se pun întrebări capcană, neașteptate, totul e altfel. Bulucea a fost întrebat în 2010, la angajare, „câte avioane zboară la un moment dat?” Fascinant.
Înainte de Google, Bulucea a lucrat 12 ani la Microsoft România. În toți acești ani, pe lângă succesul de imagine în calitate de corporația supremă pe pământ românesc, Microsoft a fost implicată și într-un scandal uriaș de corupție, cu licențe supraevaluate livrate către un sistem de învățământ subfinanțat care a plătit fără să crâcnească planuri supraevaluate de licențiere. Bulucea nu a fost niciodată întrebat, măcar așa, din politețe: nene, ai fost acolo exact în anii în care s-au aranjat cele mai tari licitații, în care se aranjau cifre false numai bune să se umple Microsoft de bani. N-ai simțit nimic-nimic? Dacă tot poți estima câte avioane sunt în aer la un moment dat, nu puteai estima și câte licențe sunt în mod real necesare și la un preț rezonabil pentru niște sărăcani din Est? Nu v-au șocat propriile rezultate prea bune pentru o piață mică?
Cine mai lucra la Microsoft, tot într-o perioadă jegoasă și mănoasă pentru respectiva companie, 2007-2011? Ați ghicit, tânăra speranță Elisabeta Moraru. Sigur, nu avea poziția foarte mare a lui Bulucea, era într-o zonă de prezentare a produselor pentru clienți, identificare a posibililor clienți, de stat sau privați, posibil cumpărători de licențe. În aceeași perioadă Gheorghe Ștefan, Niro și alți afaceriști/politicieni stabileau combinații veroase din care și Microsoft ridica grămezi de bani. Ei o făceau ilegal. Microsoft o făcea legal, cum ne anunța acum vreo cinci ani Codruța Kovesi, cea care n-a deranjat pe nimeni de la compania beneficiară cu întrebări despre acest fir al corupției și al aranjamentelor de licitații. Și Bulucea, și Moraru sunt oameni foarte curați care pluteau ca nuferii corporatiști într-o baltă de mizerie. Cariera lor a continuat neabătut. Bulucea s-a mutat la Google, apoi a fost mutat pe o poziție mai bună global în interiorul aceleiași companii. Moraru a venit și ea la Google, iar apoi a câștigat postul de CEO România, după plecarea lui Bulucea. Google a avut cifră de afaceri mare încă de pe vremea lui Bulucea, bănuiesc că cifrele nu au scăzut. 100 de milioane de dolari și nu mulți angajați – banii impozitați în Irlanda, nu aici.
CV-ul lui Moraru indică un anumit tipar de cadru corporate, priceput și la bani europeni, și la integrarea cu banii publici și instituții naționale. Moraru a făcut jurnalism, a făcut și un doctorat la SNSPA. Între timp, ascensiunea în carieră se accelera. A făcut training la MAI în câteva proiecte europene. Nu mai respecta portretul de lider al lui Bulucea, programator convertit la marketing și vânzări. Moraru venea direct cu pachetul de comunicare și interfață: pe scurt să lăsăm IT-ul IT-ișitilor, noi suntem de fapt firme de vânzări și publicitate.
