România lu’ Bassam. Cu toţii ne-am săturat de miorlăituri
Vineri, 16 octombrie, Centrul Naţional al Dansului, la cucurigul Teatrului Naţional, a găzduit cîţiva vorbitori în cadrul unei conferinţe TED (TEDx, mai precis, pentru pedanţi). A trecut ceva vreme de la întîlnire, iar relatările le puteţi găsi din belşug pe net. Nu despre eveniment în sine îmi vine să vorbesc aici, ci despre ideile care merită să fie împărtăşite, ca o concluzie, după acest eveniment.
Întrebarea care implicit era pe buzele tuturor era aceea referitoare la Românica noastră. Au fost momente bune, în trecut, în care fantasmam să o am pe Românica în cabinetul de psihoterapie, ca şi clientă. Să o ajut să se schimbe. Cam asta s-a întîmplat la TED(x), cu cîţiva terapeuţi pe capul ţărişoarei noastre, propunîndu-şi să expliciteze cauze şi/sau soluţii.
M-am bucurat că tonul nu a fost unul plîngăcios la această şedinţă de psihoterapie. Oameni de succes, inventatori, hartişti, toţi şi-au lăsat elegiacul de-o parte, şi au apăsat pe pedala ironiei sau a soluţiilor simple (pentru că nu poţi s-o tratezi pe fetişoara asta cu smiorcăieli sau cu forţa, potenţialul ei de rezistenţe fiind multiplu şi extrem de complex).
Dirijorul acestei sesiuni, unanim cred recunoscut de toţi participanţii, a fost Bassam – un libanez aterizat în urmă cu ceva ani în ţărişoara noastră şi care s-a hotărît să nu-i accepte miorlăiturile tip pisi şi nici fatalismele ei greoaie şi neproductive. Soluţia lui Bassam este simplă – nu aştepta o lege a bunului simţ sau o soluţie din susul eteric, croieşte-ţi această lege la tine acasă. Fii tu germenele unei schimbări sociale în mic care la un moment dat i-ar putea contamina pe alţii.
Cred că cu toţii ne-am săturat de miorlăituri. De plîngăcioasele comentarii că la noi nu e bine, că nu e civilizaţie, că nu e verde, că e praf, că sînt gropi. Din lecturile mele de psihoterapie, pot să vă spun că smiorcăiala este unul dintre factorii care întreţin depresia, nemulţumirea, fatalismul. Fă ceva să ieşi din cercul smiorcăielii şi vei descopri că e posibil să-ţi fie mai bine. Cam asta spune Bassam.
Ceilalţi nu am putut decît să-i ţinem isonul. Diagnosticul este clar – dacă nu creştem potenţialul asociativ al românilor, rămînem în această stare de bălteală smiorcăită. Cetăţeanul, onorabilul şi revoltatul cetăţean, nu a depăşit încă imperativul “să se facă” – “să se facă drumuri, să se facă ordine, să se facă linişte”. Izolat şi temător să îşi asocieze revolta cu a altuia într-o acţiune care ar putea schimba la firul ierbii cotidianul lui.
Conferinţa a adus în discuţie cîteva iniţiative de a promova asociativitatea la români, acţiunea comună, presiunea de la nivelul cetăţeanului – unele lăudabile, altele mai puţin mobilizatoare (nu vreau să intru în detalii, pentru că ele ar fi inevitabil subiective). Ca o concluzie, însă, aici pare să stea soluţia. Momentan, ca diagnostic de etapă, sîntem mulţi, dar extrem de izolaţi (şi nu neapărat proşti, sper eu!). Există însă nuclee de oameni care vor să îşi pună voinţa în slujba unui ţel comun – să planteze copaci, să salveze copii, să salveze Bucureştiul sau Roşia Montana. Ei sînt oamenii despre care Bassam ne va spune că îşi creează propria lor lege a bunului-simţ. Mi-aş dori ca ei să fie germenele viral care să ne infecteze cu inspiraţie. Cît mai repede cu putinţă.
