România, pe cale să devină prima țară din UE cu reactoare modulare mici

România, pe cale să devină prima țară din UE cu reactoare modulare mici

noiembrie 2, 2021 1

Preşedintele Joe Biden şi preşedintele Klaus Iohannis vor anunţa, marţi, planul de a construi o centrală mică de reactoare modulare (SMR), prima de acest fel, în România, în parteneriat cu US NuScale Power. Prin acest proiect este adusă cea mai recentă tehnologie nucleară civilă într-o parte critică a Europei, potrivit unui comunicat oficial al Casei Albe, anunță News.ro.

Potrivit sursei citate, parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, poziţionând tehnologia SUA ca lider în cursa globală pentru implementarea SMR.

Acordul comercial va include o uzină NuScale cu 12 module, care va crea iniţial peste 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România, cu potenţialul de a creşte la 30.000 de locuri de muncă în SUA şi România pe măsură ce proiectul creşte.

Implementarea tehnologiei SMR va contribui semnificativ la un sector energetic decarbonizat şi un viitor cu zero emisii, se mai precizează în comunicat.

Reactorul nuclear de mici dimensiuni proiectat de NuScale a fost autorizat de autoritățile americane în septembrie 2020, iar primele centrală de acest fel, la Idaho Falls, SUA, ar urma să devină operațională în 2029.

Interesul României pentru tehnologia SMR datează de câțiva ani. În 2019, Nuclearelectrica a semnat un memorandum de înțelegere cu firma NuScale Power din SUA. De altfel, Nuclearelectrica a primit fonduri nerambursabile de 1,2 milioane dolari din partea SUA pentru identificarea unor potențiale zone de amplasament pentru astfel de centrale.

NuScale dezvoltă o centrală atomică pe bază de reactoare modulare cu apă ușoară pentru a furniza electricitate, încălzire termică, desalinizare. Proiectul inovator al reactorului modular de mici dimensiuni (SMR) are la bază o construcție modulară, integral fabricată de NuScale, capabilă să genereze 60 MW de electricitate utilizând o versiune sigură, redusă ca dimensiune si scalabilă a tehnologiei reactoarelor cu apă sub presiune, potrivit site-ului Umbrela-Strategică.ro, dedicat Green Deal.

Proiectul scalabil al NuScale: o centrală nucleară poate acomoda pana la 12 module individuale, care oferă beneficiile unei tehnologii fără emisii de carbon si reduce angajamentele financiare asociate unei centrale nucleare cu o producție de ordinul gigawaților. afirma Nuclearelectrica într-un comunicat din 2019.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.