Românii antivacciniști au umplut spitalul din Castellon. Spania cere ajutor României pentru a-i convinge să se vaccineze

Românii antivacciniști au umplut spitalul din Castellon. Spania cere ajutor României pentru a-i convinge să se vaccineze

noiembrie 1, 2021 0

Provincia Castellón (echivalentul unui județ din România) se uită cu îngrijorare la luna noiembrie în ceea ce privește evoluția actuală a pandemiei de coronavirus.

Conform datelor Ministerului Sănătății, cifrele de incidență COVID cumulate au depășit deja pragul de risc extrem de contagiune COVID în opt dintre localitățile sale.

Castellón a devenit prima provincie spaniolă cu risc crescut de covid și asta are legătură cu… România.

Reprezentanții Primăriei și ai sistemului sanitar din Casttellon s-au întâlnit cu reprezentanții Consulatului român, pentru a le cere ajutor în a-i convinge pe rezidenți să se vaccineze

Pentru a ne face o idee, este vorba despre jumătate din centrele populate din Comunitatea Valenciană (un total de 16) care au o incidență cumulativă (IA) pe 14 zile de peste 250 de cazuri la 100.000 de locuitori (2,5 la mie).

Una din cauzele principale ale exploziei COVID în această regiune a Spaniei (țară în care pandemia aproape că nu mai există, populația fiind masiv vaccinată) este provocată de gradul mic de vaccinare al românilor – cea mai mare comunitate de străini din țara lui Cervantes.

Presa locală a titrat mare că statul spaniol a cerut ajutor autorităților române pentru a-i convinge pe emigranți să se vaccineze, deoarece românii nevaccinați au umplut practic spitalul din capitala locală Castellon cu cazuri noi de COVID.

”Autoritățile sanitare cer ajutor primăriilor și colegiilor pentru a crește imunizarea în rândul românilor din Castellon”, titrează El Periodico Mediterraneo, ziar regional care apare în provincia amintită.

”Ministerul Sănătății cere ajutor primăriilor pentru a-i vaccina pe români”, titrează același ziar, într-un alt articol.

Zilele trecute, a apărut o altă informație îngrijorătoare din comunitatea românească: Spania a înregistrat cele mai multe cazuri noi de COVID ”importate” de la românii care au adus virusul în țară.

După români, englezii au fost a doua comunitate străină care a adus virusul în Spania, prin intermediul turiștilor care au luat cu asalt zonele din regiunea de coastă a Spaniei, în vacanță de sfârșit de octombrie și început de noiembrie.

Din cauza antivaccinismului care face victime și în emigrația românească din Spania, reprezentanții Primăriei din Castellon și ai Ministerului Sănătății s-au reunit cu liderii Consulatului român din această localitate pentru a le cere ajutorul să-i convingă pe emigranți să se vaccineze.

Foto principal sus: captură El Periodico Mediterraneo 

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.