S-ar putea să votez tot cu Băsescu

noiembrie 5, 2009 0

Majoritatea presei internaţionale consideră respingerea guvernului Croitoru ca fiind în defavoarea Romaniei şi în favoarea prelungirii crizei. Şi cum Dumnezeu să nu fie aşa, din moment ce Croitoru este fost reprezentant al României la Fondul Monetar International? Și este economist de carieră, deci presupun că înţelege bine situaţia în care ne aflăm, apoi, îl are de partea lui pe Mugur Isărescu, al cărui ginere am înțeles că este.
Reuters citează economiştii care avertizează că România nu mai are timp să respecte condiţiile pentru pachetul de asistenţă de 20 de miliarde de dolari (câte or mai fi rămas din ele), iar partidelor politice le va fi greu să găsească un consens până la alegerile prezidenţiale. (NewsIn). Prin urmare, stăm rău cu salariile și cu pensiile în prag de iarnă și de sărbători.
Mă lasă rece c-a recitat poezii Croitoru, deși nu are talent și momentul era nepotrivit. Mă lasă rece c-a fost nominalizat de Traian Băsescu – un om care nu de puține ori a fost ipocrit, a avut un comportament nepotrivit în public și, în speță, n-a putut să facă aproape nimic din ce ne-a promis acum cinci ani. Argumentele astea două mi se par insuficiente, oricât de frumos ar fi formulate.
Associated Press notează că trei partide, care au votat împotriva Guvernului Croitoru, îl vor în continuare în funcţia de prim-ministru pe Klaus Johannis, primarul Sibiului.
„Majoritatea şi-a spus cuvântul. Îi vom solicita în mod oficial încă o dată (lui Traian Basescu, ) să revină la ceea ce se numeşte regula de aur a democraţiei, propunerea domnului Klauss Johannis ca viitor premier desemnat al României. Vom solicita reluarea consultarilor, conform Constituţiei, cu şeful statului”, a declarat liderul social-democraților (PSD, de opoziție), Mircea Geoană.
Presupun că distinsul Antonescu Crin nu şi-a schimbat poziţia şi-l doreşte tot pe Klauss Johannis, în consens cu parlamentarii PNL.
Eu nu-l vreau premier pe Klauss Johannis pentru ca am fost la Sibiu si…pardon, despre asta am scris aici. Johannis mi se pare o gaselniţă. În primul rând e profesor de fizică şi în Sibiu a făcut renovarile începând cu 2007, deşi el e primar din 2000. Apoi am înţeles că mai are nu ştiu câte case pe numele nevestei…Bine, nu insist.
Problema mea cu Johannis este că nu-l cred capabil să gestioneze un guvern în situaţia actuală. PUNCT. Poate doar dacă îl importă în întregime. Prin urmare, majoritatea parlamentară, care, presupun, înțelege cel puțin la fel de bine ca și mine întreaga situație, nu vrea binele României, ci îşi urmareşte interesele, desigur, fiecare pe căprăria lui.
Veți spune ok, și ăsta e un motiv să-l votezi pe Băsescu? Nu neapărat, dar nu văd o variantă mai bună. Veți spune că nu mă pricep la politică și doar îmi dau și eu cu părerea. Aici vă dau dreptate. Sau veți spune că sunt naiv și nu văd întreaga afacere ca o cursă întinsă de Băsescu, care și-a atras astfel electoratul de partea lui. Nu ma interesează. A propus varianta cea mai bună, iar parlametul a refuzat-o. Cu alte cuvinte, am voie să speculez că măcar acum, Traian Băsescu a vrut binele României.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.