Să ne bucurăm?

MONEY EXPRESS a fost singura publicație serioasă ce a avertizat din timp (aprilie 2007) asupra pericolului deficitului de cont curent (diferența dintre ceea ce economisește o națiune și investiții). Deficitul s‑a dovedit principala vulnerabilitate a României.

Dezechilibrul extern a lovit România exact ca la carte și ar fi lovit indiferent de criza externă – diferită ar fi fost doar puterea loviturii. Cartea spune ceea ce ați citit dumneavoastră în MONEY EXPRESS, primul număr din 2007: când deficitul de cont curent devine prea mare și echilibrul crapă, leul se depreciază, apare inflația și trendul de creștere economică se inversează, marcând alunecarea într‑o recesiune dură. Exact așa s‑a și întâmplat.
Cât era deficitul de cont curent după primele opt luni ale anului trecut? 11,5 miliarde de euro. Cât este după primele opt luni din 2009? 2,5 miliarde de euro. O dinamică nemaiîntâlnită, o scădere de 9 miliarde de euro, sau de 78%, într‑un singur an. Enorm. Asta este expresia în cifre a prăbușirii unei economii care s‑a bazat doar pe consum și imobiliare. Ambele au crăpat. Șanse să se revigoreze tocmai aceste două motoare în perioada următoare? Ei bine, nu prea.
Așadar, deficitul de cont curent este de numai 2,5 miliarde de euro. E bine? Sigur că e bine, dacă privim faptul că el este finanțat integral din inves­tiții străine directe (3,15 miliarde, față de 6,7 miliarde de euro în ianuarie‑august 2008). Este bine.
Vulnerabilitatea a scăzut. Dar de ce a scăzut? Tocmai pentru că nu mai suntem atractivi, sau, revenind la definiția plastică, străinii nu mai sunt dispuși să susțină plusul de consum al românilor neacoperit de economisirea internă. Și, mai mult, nici românii nu prea mai au chef să consume. Așa că, aceia care se bazează pe returarea acelorași motoare în perioada imediat următoare, se înșală amarnic.
Aceasta este dubla explicație a ajustării externe: în primul rând, finanțarea s‑a redus dramatic, în al doilea rând, cu teama efectelor crizei, consumatorii au limitat puternic banii pe care îi cheltuiesc. Nici primul inhibator nu va dispărea prea curând (noi încă ne certăm politic și ratăm euro după euro în ceea ce privește absorbția fondurilor europene), și nici al doilea: bugetarii se confruntă dual cu spectrul pierderii locului de muncă sau al scăderii veniturilor, iar privații au gustat și vor mai gusta ajutorul de șomaj pentru ceva timp. În al doilea rând, și poate asta este cel mai important. România stabilește un nou record. Pentru prima oară, rezervele valutare ale țării acoperă 8,8 luni de import. E extraordinar de mult și față de ceea ce știu eu că domnul guvernator consideră optim (4 până la 6 luni).
O să spuneți – „Păi cum poate fi un lucru rău că avem rezerve atât de mari“. Nu este rău decât, poate, din perspectiva că la acest record s‑a ajuns numai în urma unui alt record – împrumutul de la FMI, bani care vor trebui date înapoi. Dar cele 8,8 luni de import acoperită de rezerva valutară ne consolidează următoarele două aspecte. Unu: cererea internă s‑a restrâns deja prea mult și este posibil să se restrângă și în continuare. Asta conduce la scăderea dramatică a importurilor (35 de miliarde de euro anul trecut, în primele opt luni, la 22,4 miliarde de euro anul acesta). Nu importăm în primul rând pentru că nu mai vrem, ci pentru că nu ne mai permitem.
Doi: să presupunem că BNR nu va trebui să topească rezerva pentru a apăra un anumit nivel de curs. Și că vom sta cu ea la acest nivel ­ridicat. Ce se întâmplă cu acești bani?
Ca peste tot, rezerva valutară nu stă. Ea este plasată. În acest moment randamentele sunt, probabil, undeva între 1 și 2 la sută, în condițiile în care dobânda pentru dolar este între 0 și 0,25%, iar pentru euro – 1%. Banii sunt atrași ieftin de la instituțiile financiare internaționale. Dar nu atât de ieftin precum sunt plasamentele alese pe motive raționale și prudențiale ale băncii centrale. Prin urmare, atragem bani la un cost și îi plasăm la o dobândă mai mică.
Oare poate fi o explicație a flexibilității FMI față de România? Pentru adepții teoriei conspirației, da. Pentru cei realiști, nu aveam o altă variantă mai bună. Tehnic, luăm banii la un cost și îi plasăm mai ieftin. Practic, dacă nu am avea valuta de la FMI în rezervă, am fi mult mai vulnerabili.
Acum, referitor la restrângerea prea mare a economisirii: luna august a fost cu totul și cu totul specială. Pentru prima dată am avut, ­într‑o lună, surplus al contului curent (am avertizat că putem asista și la o astfel de situație). Surplusul contului curent se reflectă într‑un deficit al contului de capital. Adică, un foarte clar semnal că, în luna august, străinii nu au mai avut nici un fel de chef să susțină consumul românesc. Poate fi doar o lună. Dar poate și un semnal.
Articol preluat din Money Express.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here