Secretul Longevitatii: Premiul Nobel in Medicina, 2009!

octombrie 6, 2009 0

1) Sa fiti femeie, 2) Foarte activa fizic, 3) Cu multa vitamina D, 4) Fara stress si… 5) Cu cromozomi cat mai lungi!

Premiul Nobel in Medicina a fost acordat celor 3 oameni de stiinta americani, Elizabeth Blackburn, Carol Greider si Jack Szostak pentru descoperirea la inceputul anilor 80 al mecanismului de protectie al cromozomilor de catre o enzima numita telomeraza.
Ei au descoperit ca extremitatea cromozomilor, « telomerii », sunt constituiti de o secventa unica de ADN, care actioneaza ca un « inger protector », enzima denumita telomeraza, fabricand si intretinand aceasta secventa.
Cu varsta, activitatea telomerazei diminuand, telomerii se scurteaza. Lungimea telomerilor (si deci a cromozomilor) este considerata ca fiind un indicator biologic al tineretii. Cu fiecare demultiplicare a celulelor, telomerii se scurteaza atat de mult, incat imbatranirea este declansata ireversibil si irevocabil…
Cei trei laureati au demonstrat intr-un articol publicat in Archives of Internal Medicine in 2008 faptul ca activitatea fizica contribuie la conservarea intacta a telomerilor. Participantii la acest studiu clinic care, in timpul liber, erau mai putin activi fizic, aveau telomerii mai scurti in comparatie cu cei care efectuau regulat exercitiu fizic. Diferenta este de aproximativ 200 de nucleotide, ceea ce corespunde unei durate de viata de 10 ani !!!

In 2007, un studiu publicat in American Journal of Clinical Nutrition a demonstrat faptul ca femeile care aveau concentratii mari de vitamina D in sange, aveau si telomerii cei mai lungi, si deci imbatraneau mult mai lent.
Un alt studiu publicat in 2007 in Journal of Immunology demonstra ca stressul cronic la care erau supuse persoanele ce ingrijeau apropiati din familie cu boala Alzheimer prezentau o scurtare a telomerilor, ceea ce corespunde unei reduceri a sperantei de viata cu 4-8 ani.
Astazi am hotarat : fac sport zilnic, consum multa vitamina D, elimin stressul, astfel incat sa obtin cromozomi cat mai lungi.
Si totusi, punctul 1 imi ridica anumite probleme…

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.