Șefele de la Muncă – spaima baronilor pensionari. 35.000 de ”speciali” nu mai pot ”mulge” bugetul

Șefele de la Muncă – spaima baronilor pensionari. 35.000 de ”speciali” nu mai pot ”mulge” bugetul

iunie 3, 2021 0

Premierul Florin Cîțu susține că legea prin care se intezice cumulul pensiei cu salariul va fi aprobată de Guvernul săptămâna viitoare. Cîțu afirmă că din ce știe „nu s-a modificat nimic față de varianta pe care am văzut-o”.

Aprobarea legii a fost tărăgănată în așa fel încât au scăzut șansele pentru adoptarea ei de către Parlament în actuala sesiune parlamentară, care se încheie la finalul lunii iunie.

Astfel, persoane cu funcții înalte pot primi în continuare și pensii speciale, și salarii de la stat, în același timp. Legea mai prevede creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani.

În aceste condiții, legea ar urma să fie adoptată cel mai devreme în sesiunea parlamentară din toamnă.

Raluca Turcan, actualul ministru al Muncii, și Violeta Alexandru, predecesoarea ei sunt cele două ”șefe” de la Ministerul Muncii care au băgat spaima în pensionarii ”speciali”.

Alexandru a pornit reforma într-un sistem putred, Turcan a continuat-o. Acest ultim proiect de lege nu este decât o parte din transformarea din temelii de care are nevoie România pentru a nu intra în colaps cu plata pensiilor la stat.

Proiectul de lege prevede că persoanele care încasează pensie și salariu la stat vor avea termen de 30 de zile de la aprobarea legii de a opta între cele două forme de venit.

În acest moment sunt 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul de la stat. De asemenea, prevede că pensionarii pot opta să se reangajeze până la vârsta de 70 de ani.

Însă există și câteva excepţii. Persoanele care sunt alese în funcţii publice sau cele care au durata mandatului definită de Constituţie sunt exceptate.

În plus, sunt exceptate persoanele care încasează în momentul de faţă venituri sub formă de drepturi de autor şi drepturi conexe în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadraţi în cadrul III de invaliditate, asistenţii maternali, asistenţii personali şi îngrijitorii la domiciliu sau membrii Academiei Române. (Hotnews)

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.