Și tu, Columbia? Cea mai stabilă democrație din America de Sud cade pradă violențelor fără precedent
Secții de Poliție și stațiile de transport public în flăcări, ba chiar scrum. Drumuri blocate zile întregi. Deficit de produse. Un număr necunoscut de morți și dispăruți. O stare de incertitudine și nervozitate acută – așa descrie o analiză BBC situația din Columbia, cea mai stabilă democrației din America de sud până mai ieri.
Locuitorii Comunei 20 de Cali, primul și cel mai mare cartier informal din al treilea oraș din Columbia, au organizat luni, 3 mai, o procesiune în cinstea protestatarilor uciși după cinci zile de proteste violente.
„Erau copii și mame, era un mediu familial”, își amintește Kevin Reyes, un lider social din zonă.
„În jurul orei 20:30 am început să auzim că vine Esmad (Echipa Mobilă Anti-Revoltă), apoi a sosit un elicopter în care suna imnul național și a fost emisă o lumină reflectorizantă de parcă ar fi căutat oameni”, își amintește el.
Și a început o confruntare în care Reyes a văzut „polițiști și soldați cu glugă trăgând cu arme și puști semiautomate”.
Violențele s-au mutat apoi de la Cali la Bogotá, unde, după o zi de proteste pașnice, au avut loc atacuri asupra centrelor Poliției și a unităților de detenție.
De aici, a explodat toată țara.
Alegerile vor avea loc abia peste un an
Columbia a trăit multe momente delicate de-a lungul istoriei sale traumatizante, dar acum pare să parcurgă o cale necunoscută în cel puțin trei domenii diferite: protest social, economie și reprezentare politică.
Micile proteste față de simplele măsuri anti-COVID au fost pretextul ca valul manifestațiilor să cuprindă toată țara, ieșind astfel la iveală boli de sistem ale statului: inegalitățile sociale, sărăcia, impozitarea, corupția.
Au existat momente în trecut care au rupt istoria în două, precum valul de violență care a precedat semnarea Constituției din 1991 sau revoltele din 1948 după asasinarea candidatului Jorge Eliécer Gaitán, care a dat naștere gherilelor.
Rezultatul crizei actuale este necunoscut și de aceea este dificil de comparat cu privire la relevanța sa istorică.
Ceea ce pare evident, potrivit experților consultați de BBC, este că situația actuală este fără precedent. Procesul de pace cu Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC), din 2016, a deschis o cutie a pandorei a cererilor și problemelor care erau anterior prohibitive din cauza războiului.
Guvernul lui Iván Duque a lansat o nouă rundă de negocieri pentru a reduce tensiunea și a căuta soluții consensuale. Așa a făcut în noiembrie 2019, când protestele au fost mai pașnice și mai punctuale și situația din țară mai puțin gravă.
Astăzi, președintele are provocări din toate părțile: în partidul său, pe stradă, în cadrul forțelor armate, în probleme fiscale și în politică.
În exact un an, Columbia va organiza alegeri generale și prezidențiale: fiecare evoluție din acest moment are o cheie electorală.
În timp ce violența continuă să fie principala preocupare a columbienilor, BBC a vorbit cu mai mulți experți pentru a face lumină în acest peisaj întunecat.
O grevă susținută și amplă
Un prim element nou al acestei crize este dimensiunea protestului social.
„Acoperirea și Rezistența a fost fără precedent”, spune Mauricio Archila, expert în mișcări sociale.
Protestele din Columbia au fost masive și s-au răspândit în multe orașe din țară.
Protestele de această dată au ajuns la municipalitățile mici și mijlocii. Au fost convocate de tineri, dar au sprijinul adulților mai în vârstă și al populațiilor minoritare. Au paralizat producția, aprovizionarea și transportul în colțuri neașteptate.
„Această grevă a ajuns în locuri în care înainte nu existau proteste și a continuat câteva zile, fără să dea un armistițiu”, adaugă Archila.
Și el concluzionează: „Sunt foarte sceptic față de comparații și nu vreau să intru în discuții despre Bogotazo (1948) sau greva civică din 1977, dar este adevărat că această grevă a produs o alinață muncitor-țăran-indigen, care poate nu fusese niciodată echilibrată”.
Într-adevăr, Greva Națională este o mișcare eterogenă afectată de contradicții și conflicte interne. Liderul său nu este clar și în interior există reprezentări ale aproape tuturor sectoarelor.
„Dar ceea ce este evident este că forța grevei a surprins întreaga clasă politică”, spune Daniel Hawkins, cercetător la Școala Națională a Sindicatelor.
„În mijlocul celui de-al treilea și cel mai puternic val de contagiune și după ordinul instanței Cundinamarca care interzicea mulțimile, politicienii nu au crezut niciodată că oamenii vor ieși în stradă într-un mod masiv”, spune Hawkins.
A căzut primul cap
Protestele au produs deja două efecte neașteptate, într-o țară în care mobilizarea socială, sporadică și etichetată drept „subversivă”, a avut rareori consecințe politice: retragerea reformei fiscale și căderea ministrului finanțelor, Alberto Carrasquilla.
Ceea ce este dificil de prezis este dacă această mișcare, care a fost inițial proaspătă și nouă, se va termina într-o situație care are precedente în Columbia: cea a violenței copleșitoare.
Economia columbiană a fost de zeci de ani cea mai stabilă din America Latină: cea cu cele mai puține recesiuni din secolul al XX-lea, cea fără hiperinflație și cea care și-a îndeplinit angajamentele de datorie în 80 de ani.
Dar acum situația este diferită.
„De puține ori – dacă nu chiar niciodată – a văzut țara aceasta o situație la fel de dificilă precum cea pe care o trăim astăzi”, scria prestigiosul economist și fost ministru, Mauricio Cárdenas, în rubrica sa.
Astăzi, obligațiunile columbiene sunt clasificate ca „junk” pe piețele internaționale, peso-ul atinge recorduri de devalorizare și pentru prima dată în ultimii ani este pusă sub semnul întrebării capacitatea de plată a datoriilor externe.
„Columbia are o problemă (fiscală) de colectare de fiecare dată când există o criză, deoarece colectarea sa în timpurile normale a fost întotdeauna redusă”, spune politologul Mónica Pachón.
„Dar au reușit întotdeauna să rezolve acest lucru prin reforme fiscale de criză, cu impozite temporare care au reușit să ne scoată din problemă”.
„Diferența este acum că o reformă nu a generat niciodată un astfel de nivel de opoziție”, explică decanul Științelor Politice de la Universidad del Rosario.
Duque a spus că prioritatea sa este de a realiza o reformă cât mai curând posibil, pentru a putea fi aprobată în Congres. Economiștii se îndoiesc că se va ajunge la o rezoluție care probabil va colecta mai puține taxe, dar cel puțin va scoate țara din criză.
Cu toate acestea, celebrul model neoliberal și ortodox de stabilitate al Columbiei a arătat fisuri pentru prima dată în istoria sa.
Pe lângă stabilitatea economică, Columbia a fost o țară fără multe urcușuri și coborâșuri politice: cu excepția unei scurte perioade din anii 1950, democrația în sensul său cel mai formal – alegeri la fiecare patru ani și tranziții de putere ușoare – s-a păstrat intactă.
Deși violența nu a încetat să mai fie o problemă încă din anii 1950, bipartizanatul dintre liberali și conservatori (care au ajuns să alterneze la putere prin acord) a permis generarea ideii că instituțiile democratice nu erau în pericol.
Columbia a fost întotdeauna considerată, cel puțin în străinătate, ca o democrație stabilă.
Dar în această criză, clasa politică nu a reușit să ajungă la rezoluții, subliniază analiștii.
Duque a chemat Armata să controleze situația (deși mai mulți primari s-au opus). Unii chiar iau în calcul scenarii de lovitură de stat, iar liderul sondajelor pentru alegerile din 2022 este un candidat de stânga care a fost membru al gherilelor, Gustavo Petro.
„Violența protestelor, care este urmată și de oamenii din rețelele sociale fără a înțelege sau a aprofunda problemele, face politica mai polarizată și mai ideologică, cu consecința că ajungerea la o soluție este mult mai dificilă”, explică el Pachón.
”Ceea ce vedem este o nemulțumire generalizată și poate iremediabilă, este aproape o situație pre-revoluționară”, spune Caballero.
