Sorin Ioniță: ”Ce dilemuţe penibile, în cazul Octav Bjoza şi argumentări căznite, cu prune în gură!”
”Ce dilemuţe penibile în cazul Octav Bjoza şi argumentări căznite, cu prune în gură, ca să explici românilor o chestie simplă, self-evident: anii ’30-’50 au fost în Europa o ciocnire a totalitarismelor.
Ambele au hăcuit atât inamicul, cât şi oameni de la centru. Deci nu oricine a căzut în lupta celor două extremisme merită statuie astăzi, asta e lipsă de discernământ.
De exemplu dacă eşti antifascist nu trebuie musai să pui coroane la mormânt lui Ernst Thälmann, şeful comuniştilor germani, ţuţer loial al lui Stalin şi terorist anti-democrat roşu – doar pentru că a fost închis şi împuşcat din ordinul lui Hitler.
Doar neşansa l-a oprit să devină el însuşi călău ulterior, ca mai toţi liderii comunişti ai vremii. Şi invers, cu legionarii.
Respect se cuvine doar memoriei celor care au ţinut drumul drept atunci când a trebuit. Restul se cheamă că au avut ghinion.”
Sursa: Facebook/Sorin Ioniță
CONTEXT

„A pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos”, a fost explicaţia premierului Florin Cîţu, pentru care l-a demis pe Octav Bjoza.