„Spune merci că ai un job”
Ne-am întors la sloganul „Spune merci că ai un job”. Angajaților n-o să le fie ușor în noua epocă SARS-CoV-2.
Virusul a încheiat o perioadă de grație pentru mîna de lucru. Deși slab sindicalizată și cu legi care descurajează drepturile pentru angajat, aveam măcar privilegiul unei piețe în care se țipa după lucrători. Asta dădea o minimă libertate de alegere pentru muncitori. Cel puțin în anumite zone, de obicei slab calificate sau ultracalificate (cu „mijlocul” calificărilor e altă poveste), măcar era o cerere de angajați care exceda oferta. Acest mic privilegiu a încetat din acest moment. Va reveni în forță sloganul de criză perpetuă “mai sunt 100 la ușă care așteaptă”.
Până să visăm noi socialist, angajatorii vor avea din nou la îndemână unelte vechi de coerciţie: gata cu negocieri de salarii, spune merci că ai un job.
Până la „socialism”, ne va da capitalismul cu capul de toţi pereţii. Am vorbit la Realitatea FM cu oameni şi din piaţa muncii, şi antreprenori mai mici. În timp ce li se întâmplă deja prăbuşirea: sunt daţi afară (chiar puţin înainte de a da Orban plata unui şomaj tehnic), sunt blocate plăţile de unii clienţi mai puternici etc., se şi uită la ce se întâmplă în jur. Un soi de campionat de ajutorare, etapa pe naţiuni. Orban anunţă îngheţarea creditelor pe tot anul, Franţa şi Germania, la fel, dau tot soiul de facilităţi care să finanţeze „pauza de virus”. Statul minimal şi sărac român are, în schimb, nişte conducători tip ghişeu pentru protecţie business mare şi rente personale, care nu are mare lucru de dat. Iar ce are de dat începe de la cei mari şi strategici în jos. Să nu credeţi că va veni socialismul de sus în jos de la Merkel & Macron.
(…)
Nimeni nu spune că nu e un moment bun măcar pentru răsturnarea unor inerţii capitaliste absolut nocive. Dar să nu înecăm realitatea cu acest vis, deocamdată eu văd naţionalisme peste tot, capitalism care reînvie cu forţe noi de coerciţie, un bun moment de scădere a salariilor sau de dat afară, un bun moment de explozie pentru tot soiul de fascisme, rasisme. Cum construim un front de rezistenţă? Nu împiedică foarte mult statul în casă la asta? Poate ne ajută chiar să medităm. Dar ne va afecta foarte mult goana pentru supravieţuire. Că vom ajunge la un soi de socialism european al celor care-şi permit, e clar că asta e ameninţarea, cu asta ne batem. Aşa cum şi statul în casă este doar pentru cei care-şi permit. Sunt mulţi care îşi văd de muncă şi acum pe şantiere şi care probabil vor şi auzi la sfârşitul lunii că le-a scăzut salariul pentru că oricum nu mai au unde să fugă, nici afară din ţară, nici pe piaţa liberă; Covidul nu încurajează târgurile de joburi.
Îmi pare rău că stric petrecerea socialistă de pe facebook, dar lumea se cutremură (vezi şi lupta pentru preţurile petrolului, comportamentul pieţelor financiare şi altele) şi mi-e că vor fi făcute multe prostii fix cu retorica noastră, a celor care am tot cerut redistribuire corectă şi o soluţie socialistă, care să vorbească despre societăţi remodelate. Se tot închid nu doar bariere naţionale (deși şi astea sunt de clasă, într-un fel, între o clasă de mijloc vestică şi proletariate precare), ci şi bariere de clasă, de zonă socială în carantină. Şi, desi se vorbeşte mult, nu mi se pare că suntem pregătiţi să oferim versiuni politice mai bune decât trilurile înşelătoare de prin fotoliile fost neoliberale, actualmente îngrijorat-socialiste.
