CNA a decis să sesizeze Consiliul Concurenţei în cazul grupului Digi după ce acesta a refuzat să dea acord ca televiziunile sale să fie preluate, ca toate celelalte televiziuni din lista must carry, pe platformele online
Da, sunt ca omul cavernelor dezgheţat într-o altă epocă: după 200 de milioane de ani mi-am făcut cont pe Twitter. Acum, când lumea se pensionează deja acolo – sau aşa mi se pare.
Am stat vreun an să mă gândesc dacă am nevoie de o astfel de extra-activitate şi de fiecare dată ajungeam la concluzia că nu am nevoie şi mai bine stau cuminte şi pierd vremea pe facebook că e suficient nimic acolo despre care să scriu şi să citesc (exagerez, nu vă năpustiţi cu insulte), plus că mai am şi blogul, pe care nu fac acelaşi lucru… aşa că la un moment dat am intrat, pur şi
Nedormitul mi-a dat link-ul către chestia asta. Nu am de zis decât atât: OMG! OMFG! Dumnezeu să-l odihnească pe Ciprian, iar pe familie, săraca, s-o „mângâie”, dăruindu-i nu doar putere să treacă peste tristul eveniment, ci și puțină… nu știu… inteligență?
Daca in ceea ce priveste campania electorala (platita sau nu) de la tv, din ziare, radio si outdoor, mare chestie nu se poate inventa, pe online e putin mai palpitant.
Majoritatea candidatilor importanti si-au angajat oameni care se pricep (sau spun ca se pricep) la online, care i-au invatat cum e cu guerrilla digitala, activism online, social media marketing, search marketing si altceva decat bannere mari si colorate.
Iata cum se vad acum pe ecranul laptopului meu cei trei favoriti.
Liberalii au furat un pic startul „legal” al campaniei electorale, castigand niste timp si ceva expunere media
Se prezintă mai modest decât o să îl lăudăm noi aici. La fel ca Vladimir Oane, de Emi Gal nu au auzit în afara online-ului decât cei care l-au văzut într-o reclamă la Pepsi din vara asta unde el spunea: “Eu pot”.
Şi unul şi celălalt sunt tineri şi pe bună dreptate numiţi copii teribili ai online-ului românesc. Vladimir Oane câştiga anul trecut, cu un proiect web, UberVU, care uşurează utilizarea platformelor sociale, la Seedcamp Week. Este cea mai importantă competiţie europeană destinată start-up-urilor din online.
Anul acesta a venit rândul lui Emi Gal
Notam pe blog, la un moment dat: Media este oglinda în care ne uităm, colectiv, în fiecare zi. Şi apoi acoperim cearcănele, dăm cu tuş la colţul ochilor, ne îmbrăcăm frumos, mergem la serviciu, răsuflăm uşuraţi că sîntem în ordine şi ne minunăm cît este de denaturată. De asta scriu despre ea.
Media, în sensul de Noua şi Vechea medie, cu OTV şi TVR, Heroes, telenovele şi reality-show-uri, cu bloguri, flickr, ziare, cultură pop şi tot ceea ce poartă în ele diferitele (şi din ce în ce mai multele) reţelele înspre fiecare individ. Şi, mai nou, cu ceea ce are de
Nu sunt eu primul care scrie despre asta, cu siguranţă nu o să rămân nici ultimul: presa online din România e mai ceva decât un cowboy criţă în vestul săbaltic. Regulile există doar pentru a fi încălcate, copyright-ul e o vorbă cu un înţeles demult uitat, fraierul asistă neputincios cum putoarea, dibace mânuitoare de copy/paste, îşi face guşa mare din pontul pe care el l-a primit, din zecile de telefoane pe care el le-a dat, din orele sale pierdute pentru o documentare. Exclusivitatea de presă e mai moartă decât Dumnezeul lui Nietzsche.
Ca business, loaza