Teoria consumului de cacao – un răspuns cordial la întrebările pe care şi le pun colegii mei IT Morar, Costi Rogozanu, Cristi Pătrăşconiu
NOTA: Gata, mi-a trecut supararea. Comentati ce vreti, cit vreti, cind vreti. Internetul e ca lumea iar lumea e ca o enciclopedie borgesiana.
Dar, sa revenim! Am înţeles că dl Ludovic Orban a spus o nesimţire pe care n-o mai citez. Bun, o să mă indignez şi eu puţin – Vai, vai, cum e posibil aşa ceva – şi acum o să trec mai departe întrebîndu-mă, vorba lui IT Morar, cînd o să spună politicienii căcat. Trecînd peste faptul că Vadim Tudor a spus de mult – dar probabi că dl Morar nu-l consideră politician şi de-aia nu-l ia în calcul – răspunsul e foarte simplu: politicienii se vor face de „cacao” unii pe alţii, unii pe alegătorii altora ş.a.m.d. fix în clipa în care vor crede că asta le va aduce mai multe voturi decît le va lua.
Noi, aici, în România, facem nişte confuzii straşnice în privinţa a ceea ce numim îndeobşte politică. Vorbim de „clasă politică” de parcă am trăi într-o societate împărţită pe clase. Şi nu trăim. Vorbim de dialog, cînd de fapt, e vorba de fapt fie de negociere, fie de monolog în care se expun interese şi se dau de înţeles disponibiltăţi de contacte politice, dar cel mai adesea mesaje electorale targetate, şamd. În politică niminea nu dialoghează, toată lumea discută, adică negociază. Dialogul se face în altă parte: în ştiinţe, în filosofie… Şi nici acolo decît cu greu:)
Cînd cineva spune „cacao” sau „Cu X votează prostituatele” sau „ţigancă împuţită” sau „onanist paranoic” (Vadim) sau „suie-te pe masă să-ţi arăt cum se face” sau „golan” sau „măi, animalule” sau „număraţi-mi păsările de curte” sau „succesuri & almanahe” (la pachet ca merge) sau „puiuţ de comunist” sau „moguli” sau „felaţie ţi-am zis” sau „edec bătrîn” sau „nu trebuie să treceţi prin patul unui şef ca să ajungeţi în funcţii importnate” (iar Orban) sau „codoaşă bătrînă” (Crin parcă?) etc, etc, etc, o face pentru că a înţeles că astfel place la eletorat. Electoratul din România e orgasmiat (scuze) să audă cuvinte tari şi să aibă senzaţia că politicianul e un personaj care se bate cu el pe burtă, care-i vorbeşte cît mai ca la uşa cortului/cîrciumii, care vrea să i se vorbească la Parlament cam ca la bodegă, ca să priceapă care-i treaba cu moţiunea, cu ‘r-aţi ai dreacu de oţi.
Între acest popor care vrea sînge şi cacao pe pereţii instituţiilor şi televiziunilor/ziarelor fiindă altfel nu mişcă nici la urne, nici la audienţă (nu săriţi, că şţiţi că aşa e!), şi politicienii de toate felurile care le oferă ce vor, e o păturică suuuuubţirică de intelectuali fini şi oameni civilizaţi, care, sincer, nu înţeleg ce caută în toată povestea asta. Oamenii ăştia se indignează fiindcă ăsta e rolul lor. Şi e bine c-o fac. Printre ei sînt şi eu. Dar, după ce ne trece indignarea, observăm că şi aceştia (noi adică) nu se indignează sănătos şi nediferenţiat, ci cum au chef, timp, plăcerea. Depande. La „cu X votează ţiganii” se indignează profund; la „ţigancă împuţită”, hai dom’le, era omu-n mediu privat, cu soţia. La „golan”, cum e posibil? La „mogul”, păi nu e aşa?
Şi-atunci vin eu şi mai mult mă întreb decît zic: cînd electoratul, bată-l vina, va da semnale că e deranjat de cuvinte şi expresii ca cele de mai sus şi că, dacă le aude în gura unui politician atunci adio vot, politicienii vor vorbi, neică, precum savanţii la Academie. Mai mult, cînd credincioşii o să se arate deranjaţi şi o să dea semnale că nu agreează politiceni la moaşte, atunci Geonă se va converti îndărăt la ateism. E simplu. Nu ştiu de ce discutăm atît.
Nu poţi să te superi pe un producător mondial de căcat, ups, mi-a scăpat, care ambalează aşa ceva. Păi, dacă se vinde şi se bate lumea pe el, de ce nu? o să spună.
Aşadar, dragi colegi şi nu numai, vă invit să vă supăraţi cordial pe poporul român. El e cel mai mare consumator naţional de aşa ceva. Politicienii sînt doar nişte producători amorali. Ofera si ei ce se cere.
PS Ca mi-a mai venit o idee
Eu ii inteleg pe colegii mei si sint alaturi de ei in mod sincer in demersul de a face sa se vorbeasca frumos in politica. Exista un singur inconvenient major pentru realizarea acestui deziderat al nostru: faptul ca circumscriptiile in care politicienii nostri sint votati sint nu sint formate integral din telespecatori ai canalului Arte, asa cum e la francezi, nemti, italieni si la alte popoare civilizate din Australia, despre care eu am auzit de la prieten bulgar ca stau toata ziua cu televizorul pornit pe Arte. Hm, ciudate popoare totusi.
