Un articol problematic din Decretul Stării de Urgență
Un articol problematic din Decretul emis astăzi de Președinția României privește lupta cu informațiile false.
Lupta cu fake-news-ul este de altfel puternic ideologizată nu de ieri de azi. Acest articol de mai jos e doar episodul ”corona virus”.
Sunt știri false ”comerciale”, măgării făcute de diverși ”talentați” de prin presă pentru obținerea audienței. Dar chiar și acolo ai probleme în felul încare le stabilești și le pedepsești. Pe internet este o practică generalizată de atragere a clickurilor. Facebook, Google nu descurajează, ci încurajează șmecheria ieftină de atragere a atenției. Deci cum cine va stabili ce e fake-news de acolo de la ”Comunicații”. Aceasta este întrebarea fără răspuns. Iată articolul:
Art. 54 – (1) Instituțiile și autoritățile publice, precum și operatorii privați contribuie la campania de informare publică privind măsurile adoptate și activitățile desfășurate la nivel național.
(2) În situația propagării unor informații false în mass-media și în mediul on-line cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire, instituțiile și autoritățile publice întreprind măsurile necesare pentru a informa în mod corect și obiectiv populația în acest context.
(3) Furnizorii de servicii de găzduire și furnizorii de conținut sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.
(4) În situația în care eliminarea la sursă a conținutului prevăzut la alin. (3) nu este fezabilă, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului sunt obligați ca, la decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, să blocheze, imediat, accesul la respectivul conținut și să informeze utilizatorii.
(5) La decizia motivată a Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, furnizorii de rețele de comunicații electronice destinate publicului au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din România la conținutul care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire și este transmis într-o rețea de comunicații electronice de către persoanele de la alin. (3) care nu se află sub jurisdicția legislației naționale.