Un om, o plaja, doua rinduri de urme si Dumnezeu
(cautam in aceste zile intre hirtiile mele, scrise de mina, de dinainte de a avea un computer. am gasit si aceste rinduri – care par sa alcatuiasca un fel de poem cu arome hasidice. nu stiu cine le-a scris; eu le-am copiat, cu vreo zece ani in urma dintr-o revista despre care nu mai stiu daca apare sau nu – „Transilvania”. Vreau sa vi le daruiesc, acum, in Ajun de Craciun, si sa va multumesc pentru ca ati fost alaturi de mine in acest an).
"Intr-o noapte, un om a visat ca strabate o plaja impreuna cu Dumnezeu. La fiecare pas, apareau pe cer imagini din viata lui. Si, cu fiecare imagine, pe nisip apareau doua randuri de urme: un rand era lasat de urmele lui, iar celalat lasat de urmele lui Dumnezeu. Omul privi pasii din nisip. Vazu ca adeseori aparea un singur rand de urme. Si asta, chiar in cele mai grele momente din viata lui. Descoperirea l-a tulburat intr-atat incat il facu sa intrebe pe Dumnezeu:
-Doamne, mi-ai spus ca, de vreme ce m-am hotarat sa te urmez, vei merge cu mine pana la capat! Dar, uite, in clipele cele mai grele, vad doar o pereche de urme si nu inteleg de ce m-ai parasit tocmai atunci, Domnul-Dumnezeul meu?!
Si Dumnezeu i-a raspuns:
-Fiule, copilul meu drag. Eu te iubesc si nu te-am parasit niciodata! In clipele tale de incercari si suferinte, exact acolo unde vezi un singur rand de urme, EU te-am purtat in brate!"
