Un tratament literar pentru obsesiile noastre sexuale

mai 26, 2008 0

 Miercuri, în colecţia Literatura a Cotidianului publicăm o nouă antologie: „Erotica”. Sînt sigur că va stîrni controverse. Nu m-aş mira dacă unii ne vor acuza de intenţii pornografice. Nu m-aş mira nici dacă apariţia acestei antologii, în care am selectat mari scriitori clasici, nu autori care scriu pentru reviste color de specialitate, va provoca noi episoade în dezbaterea autohtonă despre aşa-numita literatură licenţioasă. Speranţa mea e ca această antologie să ajute la dezinhibarea de pudibonderia de care suferim şi azi.

După părerea mea, fie că recunoaştem, fie că nu, toţi sîntem obsedaţi sexual. În măsura în care ne privim aceste obsesii cu umor şi ca pe o formă a normalităţii, vulgaritatea sau trivialitatea cu care unii dintre noi vorbesc despre aventurile lor sexuale  sau despre ale altora ar trebui să scadă.  Am ales pentru această antologie fragmente din romane de Petronius, Apuleius,  din Montesquieu şi din Diderot. N-am uitat un basm de 1001 de nopţi. Nu puteau  lipsi de aici marchizul de Sade şi marele său admirator Apollinaire. Dintre români ne-am oprit asupra lui Creangă, cel din „Povestea lui Ionică cel prost”.
Cum vi se pare ideea?

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.