Ura, guvernul a căzut! Trăiască Băsescu!

octombrie 13, 2009 0

De pierdut, e clar cine pierde din căderea Guvernului Boc II: noi toţi, la fel cum am pierdut şi când miniştrii PSD au sărit din schema guvernamentală. Cine câştigă? Pe lângă băieţii care vor profita de dezordine să mai dea nişte tunuri mici şi mijlocii, eu îl văd pe Băsescu în avantaj. De fapt, cred că toată mascarada cu îndepărtarea lui Dan Nica, forţarea ieşirii PSD de la guvernare şi inventarea miniştrilor PDL 2i în 1 au fost ticluite în favoarea sa. Asta cred eu, evident, fără nici un fel de dovadă. Grupul 322 este acum grupul 254, ideea referendumului pentru parlament bicameral unicameral nu prea are cum să fie una de criză, scoasă din pălărie, iar dacă mai pui şi pensiile speciale după a căror anulare vaită bietul Boc acum, eu zic că am destule motive să spun ce spun. Nu-mi dau seama, în schimb, de când a fost conceput planul, dar nu m-ar mira ca răspunsul să se găsească înaintea momentului cooptării PSD la guvernare.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.