USRPLUS, în mare ofsaid. PNL și Klaus Iohannis, 100% de partea lui Florin Cîțu

USRPLUS, în mare ofsaid. PNL și Klaus Iohannis, 100% de partea lui Florin Cîțu

septembrie 2, 2021 1
Strategia USRPLUS de a provoca debarcarea lui Florin Cîțu din fruntea Guvernului României a rămas într-un mare ofsaid.
Asta urmare a două decizii majore contrare direcției în care duce USRPLUS soarta coaliției actuale.
Aceste decizii aparțin președintelui României și Partidului Național Liberal (PNL), ambele de susținere totală a premierului actual.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, la prânz, decretul de revocare a ministrului Justiției, Stelian Ion, în urma deciziei de miercuri seară a premierului Florin Cîțu.
În același timp, Iohannis a semnat și decretul de numire în funcția de ministru interimar a lui Lucian Bode, titularul portofoliului de la Interne.

Membrii conducerii PNL reuniți joi în ședința Biroului Politic Național (BPN) au votat în unanimitate pentru susținerea premierului Florin Cîțu la conducerea guvernului, după ce USR PLUS ceruse schimbarea acestuia, au declarat pentru G4Media.ro surse liberale.

Liderii USR PLUS au anunțat miercuri că vor vota o moțiune de cenzură dacă PNL îl menține pe Florin Cîțu premier. Dat fiind că USR PLUS nu are suficienți parlamentari pentru a iniția și vota o moțiune de cenzură, partidul va avea nevoie de semnături de la PSD sau AUR pentru a depune moțiunea.

Ședința BPN a fost convocată de echipa premierului, de la întâlnire absentând Ludovic Orban și susținătorii acestuia.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.