USRPLUS pierde, Cîțu&PNL câștigă. Criza coaliției se termină ca-n Caragiale și ”Pupat toți Piața Endependenți”
USRPLUS este marele perdant politic al acestei crize. Sigur că, în ansamblu, pierde toată coaliția, dar cel mai afectat este partenerul numărul 2 (ca pondere electorală).
Imaginea formațiunii lui Dan Barna și Dacian Cioloș este aceea că a provocat inutil o criză în vremuri de pandemie, dintr-un interes propriu: demisia premierului Cîțu, pentru simplul motiv că și-a exercitat un drept constituțional.
USRPLUS n-a obținut demisia, a renunțat la această condiție și va fi acuzată de Opoziție și presa de propagandă a PSD că s-a întors înapoi la masa puterii cu coada între picioare, ca să nu piardă controlul resurselor bugetare.
Evident că liderii USRPLUS vor replica folosind substantive ca ”responsabilitate”, ”interes național”, ”reformă” etc., dar impresia covârșitoare în opinia publică nu va ține cont prea mult de aceste idealuri altfel nobile.
Vinovați pentru această situație sunt acei lideri USRPLUS care au acționat copilărește, amenințând cu ruperea coaliției dacă nu pleacă premierul, fără să calculeze atent consecințele unei astfel de atitudini emoționale.
Florin Cîțu iese întărit din această criză. A demonstrat că poate fi mână forte, că a rezistat presiunilor USRPLUS și că, mai mult, a obținut chiar și susținerea publică a principalului său rival la șefia PNL, actualul lider liberal Ludovic Orban.
Paradoxal, criza le-a folosit celor din PNL. Înainte de ea, era în toi competiția Orban-Cîțu, apăreau zvonuri că sunt certați, că se faultează reciproc etc. În timpul crizei însă, grație mișcării abile a liderului PNL de a-l susține public ”100%” pe premier, rivalitatea a trecut în planul doi, iar masa de partid a putut remarca o surpriză: ”echipa Orban-Cîțu”.
UDMR a fost ce este dintotdeauna: un grup așezat, înțelept, pragmatic și constructiv. Kelemen Hunor a ajutat la calmarea tensiunilor. ”Nu există alternativă la această coaliție”, a spus politicianul maghiar în toiul războiului PNL-USRPLUS.
Opoziția a câștigat cel mai mult din nebunia ultimelor zile. PSD a punctat cu discursul ”Convenția Democrată 2.0”, iar AUR a folosit prilejul pentru a poza din nou ca alternativă la toți.
Odată trasă linia cu plus și minus, important e că PNL și USRPLUS au dat la pace, din motive evidente. Liberalii nu-și doreau un Guvern cu susținere slabă sau la mâna PSD, iar USRPLUS intra în proces de implozie odată cu trecerea în Opoziție și ”autostrivirea” între PSD și AUR.
Pierderea accesului la resurse, la bugete și proiecte era fatală pentru oamenii lui Barna și Cioloș, care spre deosebire de PSD și PNL nu au apucat să construiască o rețea de partid solidă bazată pe interese.
”Actul adițional la Acordul Coaliției” este o rușine, în mare parte. Nu face decât să repete, negru pe alb, ce este evident, oricum: relațiile de lucru în echipă. Un fel se secret al lui Polichinelle.
Faptul că premierul va trebui să îi anunțe pe cei de la USRPLUS, dacă va dori să le mai arunce un ministru peste bord, nu e o mare noutate; era valabil și înainte și e valabil în orice formulă politică de acest fel.
De altfel, Kelemen Hunor merită un premiu de sinceritate.
„În acest act adițional nu există lucruri extravagante, ci doar câteva puncte accentuate. Sper că e singurul acord adițional”, a spus fără floricele președintele UDMR.
Ridicol tot acest episod cu criza coaliției, mai ales după ce liderii au cam fugit de presă și nu au răspuns la întrebări.
Ieșire jalnică doar, cu vorbe goale și… Caragiale ”(”Pupat toți Piața Endependeți”).
Oare vor fi învățat măcar lecția primei rușini la putere? Și cât va ține ”Acordul completat”? Când Cîțu va dori să schimbe un alt ministru USRPLUS, iar USRPLUS nu va fi de acord, va mai ajuta cu ceva că premierul trebuie să-i anunțe politicos înainte pe oamenii lui Barna sau Cioloș?
Pe bune!
