Lucruri care ne incomodează în faţa nemuririi
Ştiu că România e blocată în grevă şi criză politică şi, surpriză, Oprescu îşi anunţă candidatura după ce, surpriză, s-a lansat şi Băsescu în cursă, dar azi s-a acordat Nobelul pentru medicină. Sunt trei cercetători americani a căror descoperire ar putea duce la viaţa veşnică.
„Aceşti trei oameni de ştiinţă au găsit soluţia la una dintre cele mai mari probleme ale biologiei”, menţionează Comitetul Nobel, potrivit ştirii de pe NewsIn. Ei au descoperit o enzimă care ar putea ajuta la stoparea îmbătrânirii celulelor, jucând totodată un rol major în cancerizarea celulară.
Anunţându-l de veste, Costi s-a hotărât că nu i-ar plăcea să muncească 1000 de ani. Eu mă gândeam la altceva: ar fi cumplit dacă vom fi blocaţi la nesfărşit între Băsescu şi ai lui.
Aşa că: cine se mai găseşte nemulţumit în faţa vieţii veşnice? Şi de ce?
PS: Totuşi, dacă e să se dea la toţi, m-aş băga şi eu la o porţie de nemurire (chiar dacă vor avea parte de ea şi politicienii). Mă gândesc că, la un moment dat, îi putem exila într-o altă galaxie.