”Viitorul lumii va fi o pastilă a fericirii. Mâncare gratis și plăcere digitală. Telefonul e noua religie, noul AMIN”
Cu oarecare vertij, lumea materială, făcută din atomi și molecule, din lucruri pe care le putem atinge și mirosi, se dizolvă într-o lume a informațiilor, a non-lucrurilor, așa cum a observat filozoful german de origine coreeană Byung-Chul Han. Lumea digitală este din ce în ce mai amestecată cu ceea ce considerăm încă lumea reală, până la punctul de a fi confundate între ele, făcând existența din ce în ce mai intangibilă și trecătoare. Ultima carte a gânditorului ”Ne-lucrurile. Falimentul lumi de azi”, se alătură unui șir de mici eseuri în care acest filosof super-vândut, autor de best-seller (l-au numit un ”rockstar al filozofiei”) a disecat cu meticulozitate anxietățile pe care capitalismul neoliberal le produce în noi, într-un interviu fascinant pentru El Pais.
EL PAIS: Cum este posibil ca într-o lume obsedată de hiperproducție și hiperconsum, în același timp obiectele să se dizolve și să ne îndreptăm către o lume a non-lucrurilor?
Există, fără îndoială, o hiperinflație a obiectelor care duce la proliferarea lor explozivă. Dar sunt obiecte de unică folosință cu care nu stabilim legături afective. Astăzi suntem obsedați nu de lucruri, ci de informații și date, adică ne-lucruri. Astăzi suntem cu toții ”infomani”. S-a vorbit deja despre ”datasexuals” [oameni care colectează și împărtășesc în mod obsesiv informații despre viața lor personală]…
În această lume pe care o descrieți a hiperconsumului și a pierderii legăturilor, de ce este important să ai „lucruri dragi” și să stabilim ritualuri?
Lucrurile sunt suporturile care dau liniște sufletească în viață. Astăzi sunt complet eclipsate de informații. Smartphone-ul nu este un lucru. Îl caracterizez ca fiind computerul care produce și procesează informații. Informațiile sunt complet opusul suporturilor care dau liniște sufletească vieții. Ele trăiesc din stimulul surprizei. Ne cufundă într-un vârtej zilnic. De asemenea, ritualurile, precum arhitecturile temporare, dau stabilitate vieții. Pandemia a distrus aceste structuri temporare. Gândiți-vă la tele-muncă. Atunci când timpul își pierde structura, depresia începe să ne afecteze.
În cartea dumneavoastră se stabilește că, prin digitalizare, vom deveni homo ludens, concentrați mai degrabă pe joacă decât pe muncă.
Am vorbit despre șomajul digital. Digitalizarea va duce la un șomaj masiv. Acest șomaj va reprezenta o problemă foarte serioasă în viitor. Va fi viitorul umanității format din venitul minim garantat și jocuri pe calculator? O perspectivă sumbră. Cu panem et circenses (pâine și circ), ”Juvenal” se referă la societatea romană în care acțiunea politică nu este posibilă. Oamenii sunt mulțumiți cu mâncare gratuită și jocuri grozave. Dominația totală este una în care oamenii se dedică doar jocului. Recentul serial coreean hiperbolic ”The Squid Game”, de la Netflix, în care toată lumea joacă doar jocuri de noroc, indică această direcție.
În ce sens?
Acești oameni sunt supraîndatorați și se răsfață în acest joc mortal care promite profituri uriașe. Jocul calamarului reprezintă un aspect central al capitalismului, într-un mod extrem. Walter Benjamin a spus deja despre capitalism că reprezintă primul caz de cult care nu este expoliator, ci ne îndatorează. În realitate, capitalismul digital exploatează fără milă impulsul uman pentru jocurile de noroc. Gândiți-vă la rețelele sociale, care încorporează elemente jucăușe pentru a provoca dependență la utilizatori.
Într-adevăr, telefonul mobil inteligent ne promitea o anumită libertate… Nu a devenit un fel de caracatiță care ne prinde oriunde ne-am afla?
Smartphone-ul este astăzi un loc de muncă digital sau un confesionar digital. Fiecare dispozitiv, fiecare tehnică de dominare generează articole de cult care sunt folosite pentru subjugare. Așa se întărește dominația. Smartphone-ul este obiectul de cult al dominației digitale. Un aparat de subjugare, acţionează ca un rozariu şi mărgelele lui; așa ținem mobilul în permanență în mână. Îmi place să spun că este ”AMIN”-ul digital. Continuăm să ne ”spovedim” lui zilnic. Ne dezbrăcăm din proprie voință. Dar nu cerem iertare, cerem atenție.
Ați descris cum munca capătă caracter de joc, rețelele de socializare, în mod paradoxal, ne fac să ne simțim mai liberi, capitalismul ne seduce. A reușit sistemul să intre în interiorul nostru pentru a ne domina într-un mod care este chiar plăcut pentru noi înșine?
Numai un regim represiv provoacă rezistență. Dimpotrivă, regimul neoliberal, care nu asuprește libertatea, ci o exploatează, nu se confruntă cu nicio rezistență. Nu este represiv, ci seducător. Dominația devine completă în momentul în care se prezintă ca libertate.
De ce, în ciuda precarității și inegalității în creștere, a riscurilor existențiale etc., lumea de zi cu zi din țările occidentale pare atât de frumoasă, hiper-proiectată și optimistă? De ce nu arată ca un film distopic sau cyberpunk?
Romanul ”1984” al lui George Orwell a devenit un bestseller la nivel mondial. Oamenii au senzația că ceva este în neregulă cu zona noastră de confort digital. Dar societatea noastră seamănă mai mult cu ”O lume fericită”, de Aldous Huxley. În cartea ”1984”, oamenii sunt controlați prin amenințarea că alții le vor face rău. În ”O lume fericită”, ei sunt controlați de administrarea plăcerii. Statul distribuie un medicament numit „soma”, pentru ca toată lumea să se simtă fericită. Acesta este viitorul nostru.
Sugerați că inteligența artificială sau big data nu sunt forme de cunoaștere atât de uimitoare pe cât ne sunt pictate, ci mai degrabă „rudimentare”. De ce?
Big data are o singură formă de cunoaștere foarte primitivă, și anume corelația: dacă se întâmplă A, atunci se întâmplă B. Nu există înțelegere. Inteligența artificială nu gândește. Inteligența artificială nu își face pielea ca ”de găină”, așa cum e la oameni.
Blaise Pascal spunea că marea tragedie a ființei umane este că nu poate sta nemișcată fără să facă nimic. Trăim într-un cult al productivității, chiar și în acea perioadă pe care o numim „liberă”. Ați numit-o, cu mare succes, ”societatea oboselii”. Ar trebui să stabilim ca obiectiv politic recuperarea timpului nostru?
Existența umană de astăzi este total absorbită de activitate. Acest lucru îl face pe om complet exploatabil. Inactivitatea reapare în sistemul capitalist de dominare ca o încorporare a ceva extern. Se numește timp liber. Deoarece servește la recuperarea de la muncă, rămâne legat de acesta. Ca derivat al muncii, ea constituie un element funcțional în cadrul producției. Avem nevoie de o politică de inactivitate. Acest lucru ar putea servi la eliberarea timpului de obligațiile de producție și pentru a face posibil adevăratul timp liber.
Cum îmbini o societate care încearcă să ne omogenizeze și să elimine diferențele, cu dorința crescândă a oamenilor de a fi diferiți de ceilalți, într-un anumit fel, unici?
Astăzi toată lumea vrea să fie autentică, adică diferită de ceilalți. Astfel, ne comparăm tot timpul cu ceilalți. Tocmai această comparație ne face pe toți la fel. Cu alte cuvinte, obligația de a fi autentic duce la iadul egalitarismului.
Avem nevoie de mai multă tăcere? Să fii mai dispus să-l asculți pe celălalt?
Avem nevoie ca informația să fie redusă la tăcere. Dacă nu, va ajunge să ne explodeze creierul. Astăzi percepem lumea prin informație. Astfel, experiența față în față se pierde. Suntem din ce în ce mai deconectați de lume. Pierdem lumea. Lumea este mai mult decât informație. Ecranul telefonului este o reprezentare slabă a lumii. Smartphone-ul contribuie decisiv la această percepție slabă a lumii. Un simptom fundamental al depresiei este absența lumii.
Depresia este una dintre cele mai alarmante probleme de sănătate contemporane. Cum funcționează această absență a lumii?
În depresie, pierdem relația cu lumea, cu celălalt. Ne scufundăm într-un ego neclar. Cred că digitalizarea și, odată cu ea, smartphone-ul ne deprimă. Există povești despre stomatologi care văd pacienți uitându-se la telefon când tratamentul este dureros. De ce o fac? Datorită mobilului sunt conștient de mine. Mobilul mă ajută să fiu sigur că trăiesc, că exist. În acest fel ne agățăm de mobil în situații critice, precum tratamentul stomatologic. Îmi amintesc că atunci când eram copil mă țineam de mâna mamei la dentist. Astăzi mama nu va strânge mâna copilului, ci îi va da mobilul să se țină de el. Sprijinul nu vine de la alții, ci de la sine. Asta ne îmbolnăvește. Trebuie să-l aducem pe celălalt înapoi.
După filozoful Fredric Jameson, este mai ușor să ne imaginăm sfârșitul lumii decât sfârșitul capitalismului. V-ați imaginat o formă de post-capitalism acum când sistemul pare în declin?
Capitalismul corespunde cu adevărat structurilor instinctuale ale omului. Dar omul nu este doar o ființă instinctivă. Trebuie să îmblânzim, să civilizam și să umanizăm capitalismul. Este posibil și asta. Economia socială de piață este o demonstrație. Dar economia noastră intră într-o nouă eră, era sustenabilității.
V-ați luat doctoratul cu o teză despre Heidegger, care a explorat cele mai abstracte forme de gândire și ale cărui texte sunt foarte întunecate pentru profan. Cu toate acestea, puteți aplica această gândire abstractă la chestiuni pe care oricine le poate experimenta. Ar trebui filosofia să se preocupe mai mult de lumea în care trăiește cea mai mare parte a populației?
Michel Foucault definește filosofia ca un fel de jurnalism radical și se consideră jurnalist. Filosofii ar trebui să se ocupe de ziua de astăzi, de actualitate. În asta îl urmez pe Foucault. Încerc să interpretez actualitatea în gânduri. Aceste gânduri sunt tocmai cele care ne fac liberi.
