VStoica si DPAligica despre Reconstructia dreptei


    Valeriu Stoica:

    Cartea pe care am scris-o cu Dragoş Paul Aligică este o profesiune de credinţă, o pledoarie, o schiţă de proiect, un manual şi un exerciţiu de prietenie. Înainte de a explica această afirmaţie, îmi permit însă să evoc succint o întâmplare care spune ceva despre raţiunea din care s-a născut această carte. În urmă cu aproape zece ani, pe vremea când conduceam PNL, am participat la o întâlnire cu oamenii de afaceri din zona întreprinderilor mici şi mijlocii. Am discutat cu acea ocazie despre pericolul oligarhizării României şi despre pericolul vicierii liberalismului şi capitalismului din România. Am vorbit despre privatizările păguboase, despre creditele preferenţiale, despre iertările şi eşalonările de datorii, despre licitaţiile trucate. Am vorbit despre hotărâri de guvern şi legi aprobate cu destinaţie. În această discuţie am propus participanţilor să facem un parteneriat pentru afirmarea adevăratelor valori liberale, ale capitalismului, un parteneriat pentru a împiedica oligarhizarea României. Nu eram aşa de naiv încât să cred că propunerea mea va fi întâmpinată cu entuziasm, dar mă aşteptam la o minimă aderenţă. Surpriza mea a fost foarte mare când am constatat că participanţii la această întâlnire erau nu atât de interesaţi de parteneriatul pe care l-am propus, cât mai degrabă de modalităţile prin care puteau să pătrundă şi ei în cercul celor care profitau de privatizări frauduloase, de licitaţii trucate şi aşa mai departe.
    Am realizat atunci că, până la urmă, în România, liberalismul şi capitalismul erau mai degrabă clişee decât realităţi. Şi am mai realizat că România nu putea să fie o ţară liberală şi capitalistă cu adevărat decât în măsura în care îşi însuşea un ton al liberalismului, al capitalismului şi al democraţiei. Aşa se explică de ce, de vreo zece ani, mi-am restructurat eforturile în politică, fără să abandonez lupta politică de zi cu zi, dar mi-am dat seama că cel puţin la fel de importantă ca bătălia politică de uzură este o altă bătălie, o bătălie pentru asimilarea valorilor adevărate ale liberalismului, ale capitalismului şi ale democraţiei. Fără o cultură a liberalismului, a capitalismului şi a democraţiei nu putem realiza un sistem bazat pe valorile dreptei. Aşa se explică de ce, de vreo zece ani, dincolo de acţiunea politică de uzură cotidiană, încerc împreună cu prietenii mei să construim o cultură politică în România adecvată acestor valori ale liberalismului, capitalismului şi democraţiei. Iar unul dintre cei mai buni prieteni alături de care aceste eforturi s-au desfăşurat cu mai mult sau mai puţin succes, cu mai multe sau mai puţine victorii şi cu multe înfrângeri este Dragoş Paul Aligică. Împreună cu el am scris această carte.
    Spuneam că această carte este, în primul rând, o profesiune de credinţă. Aici revin la ceea ce spunea d-l Gabriel Liiceanu: liberalismul pleacă de la pâinea pământească şi, în mod paradoxal, ne oferă pâinea cerească. Această propoziţie plină de tâlc pe care a spus-o Gabriel Liiceanu, plecând de la un text de Dostoievski, arată de ce nu putem avea liberalism, capitalism şi democraţie în România dacă nu credem în valorile pe care această triadă le presupune.
    Eu sper că, din cartea pe care am scris-o împreună cu Dragoş Paul Aligică, răzbate, în primul rând, aderenţa noastră afectivă faţă de aceste valori. Din acest punct de vedere, cartea este, în primul rând, o profesiune de credinţă şi am profitat de ocazie pentru a ne detaşa de falsele liberalisme. Accentul pe care Traian Ungureanu îl punea pe primul capitol din această carte este binevenit, pentru că o maladie a liberalismului în România este plutocraţia. Nimic nu este mai periculos pentru liberalism, capitalism şi democraţie decât plutocraţia.
    Cartea este, în al doilea rând, o pledoarie. Dacă tu crezi în ceva, trebuie să aperi acest lucru. Şi, mai ales, dacă lucrul în care crezi este ameninţat în permanenţă, cu atât mai mult trebuie să fie apărat. De două sute de ani valorile liberalismului, capitalismului şi democraţiei sunt sistematic atacate. Spunem, de altfel, în carte, că de două sute de ani se vorbeşte de moartea capitalismului. Recent, d-l Iliescu, cu mare entuziasm, ne-a anunţat încă o dată că a murit capitalismul. Aşadar, dacă vrem ca aceste valori să reziste în lume şi în România, trebuie să le apărăm. Şi cartea este o pledoarie, cu argumentele, cu puterile noastre, cu forţa de a convinge de care suntem în stare.
    În al treilea rând, cartea este o schiţă de proiect. În fond, dacă vorbim de liberalism, capitalism, democraţie, vorbim despre lumea contemporană, dar vorbim şi despre România. Vorbind despre dreapta româ­nească, nu putem să avem în vedere o dreaptă atemporală, detaşată de orice fel de biografie. Dacă vorbim despre dreapta din România, înseamnă că trebuie să vorbim despre România şi despre viitorul României. Cartea este o schiţă despre cum credem noi că ar trebui să arate dreapta românească în codul ei genetic, în codul ei de valori. Nu ne ocupăm în această carte de chestiuni de strategie şi de chestiuni instituţionale. Atrag atenţia că este o mare diferenţă între această carte, care se cheamă Reconstrucţia dreptei, şi cartea pe care am scris-o eu anul trecut, Unificarea dreptei. E adevărat că termenul „dreapta“, numitorul comun în aceste două cărţi, ar putea să creeze o confuzie. Am sesizat o oarecare dezamăgire în ceea ce spunea Sever Voinescu mai devreme. Prima carte, Unificarea dreptei, se referă la o chestiune de strategie şi la o chestiune instituţională. Din punct de vedere instituţional, într-adevăr, există o unificare a dreptei. Dar asta nu înseamnă că această dreaptă are un cod de valori, un cod genetic adevărat. D-l Sever Voinescu, de când a devenit deputat şi membru al PD-L, cred că e cel mai în măsură să confirme ceea ce spun eu în mod periodic. Aşadar, Reconstrucţia dreptei nu e nici o carte de strategie politică, nu e nici o carte de acordare instituţională a dreptei. Este o carte care priveşte codul genetic al dreptei, codul de valori al dreptei.
    Dar asta înseamnă că această dreaptă românească trebuie reconstruită cu un scop. Dreapta românească nu este un scop. Dreapta românească este un instrument de promovare a naţiunii române. Dreapta românească este un instrument de reconstrucţie a României, într-un moment în care ar părea să credem că n-ar trebui să fim foarte preocupaţi de viitorul României: suntem membri NATO, suntem în Uniunea Europeană, după ce vreme de secole am stat într-o zonă de indecizie, de ameninţări, sub influenţa mai multor imperii, avem o umbrelă de securitate, deci lucrurile pot fi rezolvate. Or, noi, în această carte, spunem că sunt departe de a fi rezolvate, că problemele de abia acum încep. Am rezolvat problemele trecutului, dar nu am rezolvat problemele viitorului. Nu am rezolvat problemele pe care chiar UE şi NATO le au. Există mari provocări care se află în faţa acestor blocuri şi alianţe din care facem parte. Iar împreună cu ele, noi, ca naţiune, trebuie să participăm la rezolvarea acestor provocări. În carte evocăm succint o parte dintre aceste provocări care stau, în egală măsură, în faţa naţiunii române, în faţa Uniunii Europene, în faţa NATO. Şi, în fond, sunt provocări la adresa liberalismului, la adresa capitalismului şi la adresa democraţiei. Naţiunea română va fi în măsură să participe la rezolvarea acestor provocări numai dacă e puternică şi numai dacă are o unitate puternică.
    Este motivul pentru care cartea este o schiţă despre dreapta românească, despre proiectul naţional românesc. Şi aici revin la ceea ce spunea Traian Ungureanu: multora le-a fost insuflată ideea că trebuie să le fie ruşine că sunt de dreapta. Mai mult decât atât, încet-încet, începe să ne fie ruşine de faptul că suntem români. Or, eu cred că cei de dreapta trebuie să aibă curajul să spună că sunt de dreapta şi un om de dreapta din România trebuie să aibă curajul să spună că e român. Aş zice mai departe că un român de dreapta trebuie să fie mândru că este de dreapta şi trebuie să fie mândru că este român. Această mândrie nu este una găunoasă, care ignoră toate viciile şi păcatele naţiei. Este o mândrie care nu ignoră în niciun fel ceea ce, în construcţia naţiunii române, este mai degrabă semnul maladiei decât semnul sănătăţii. Nu înseamnă că ignorăm cărţile lui Traian Ungureanu, nu înseamnă că ignorăm Omul recent al lui Patapievici sau alte cărţi scrise de intelectuali; dimpotrivă, ne asumăm România aşa cum este ea, cu puţinele ei părţi bune şi cu multele ei părţi rele. Dar o asumăm pentru că este ţara noastră. Ne-o asumăm pentru că, dacă vrem ca în viitor să aibă mai multe părţi bune, atunci trebuie să îndepărtăm părţile ei rele.
    În al patrulea rând, cartea este un manual, aşa cum Gabriel Liiceanu a spus foarte bine la începutul acestei întâlniri. Este un manual de liberalism, de capitalism, de democraţie şi de spirit critic. Pare ciudată asocierea dintre manual şi spirit critic. „Manual“ este un termen care evocă ceva practic. Spiritul critic se opune practicii. Ei bine, scriind un manual despre liberalism, capitalism şi democraţie, noi am vrut să spunem că, dacă aderăm la valorile acestea, nimic nu este dat de-a gata. Altfel spus, e nevoie de o bătălie permanentă pentru aceste valori, pentru o reînnoire a lor, pentru umplerea lor, în permanenţă, de substanţă. Bătălia fiecăruia dintre aceia care cred în liberalism, capitalism şi democraţie este una zilnică, cu proiecte egoiste sau generoase, cu proiecte mai ambiţioase sau mai modeste, cu victorii şi multe eşecuri. Dar asta înseamnă că nimic nu este dat de-a gata. Liberalismul, capitalismul şi democraţia oferă doar un cadru în care ne putem duce bătălia, fiecare dintre noi, zi de zi, şi în care putem să învingem sau să fim înfrânţi. Mai mult decât atât, cadrul acesta nu este nici el definitiv. Cadrul constituit de liberalism este unul care se reformează, se reconsideră, trebuie reclădit, trebuie apărat în permanenţă. Nu am putea să facem asta fără spirit critic. Aş pune accentul invers: înainte de a fi un manual de liberalism, capitalism şi democraţie, cartea aceasta este un manual de spirit critic.
    Şi, în sfârşit, dar nu mai puţin important, cartea este un exerciţiu de prietenie. Îl cunosc pe Dragoş Paul Aligică de mai bine de zece ani şi, aşa cum am spus-o şi în prefaţa la cartea Unificarea dreptei, rareori am întâlnit un om cu care să pot comunica mai bine în acest spaţiu politic, care înseamnă nu neapărat bătălia politică de uzură cotidiană, ci înseamnă, în primul rând, bătălia pentru valori. Cartea este rezultatul acestui deceniu de prietenie. Gabriel Liiceanu m-a întrebat, curios, cum am scris-o. De la depărtare am scris-o, în sensul că fiecare a scris ce avea de scris, eu la Bucureşti, el la Washington. Din fericire, astăzi e-mail-ul permite comunicarea în timp real şi este ca şi cum am fi scris-o împreună, în acelaşi loc. Dar, vorbind de deceniul de prietenie, eu cred că această întâlnire este şi ea un exerciţiu de prietenie. Vreau să-i mulţumesc lui Gabriel Liiceanu, ca prieten, că a acceptat să modereze întâlnirea. Vreau să le mulţumesc lui Cristian Preda, lui Traian Ungureanu, lui Sever Voinescu pentru că, tot cu prietenie, au acceptat să vorbească despre această carte. Şi vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, tuturor, care aţi acceptat invitaţia de a participa la această dezbatere, pentru că, fără un dram de prietenie, nu aţi fi fost prezenţi aici. Spre deosebire de Traian Ungureanu, care spunea că este sceptic şi pesimist, asta pentru mine reprezintă temeiul optimismului. Eu cred că prietenia este un temei sporit pentru optimism. Faptul că noi, cei de aici, nutrim acest sentiment de prietenie este de bun augur pentru valorile liberalismului, ale capitalismului şi ale democraţiei în România.

    reconstructia-dreptei
    Dragos Paul Aligica:

    Cartea este născută din dezbaterea publică şi vizează dezbaterea publică. De aceea, cred că cel mai important indicator al succesului ei  este dat de calitatea dezbaterii publice sau de cea a dialogului pe care îl va genera. Şi mai precis,sunt două modalităţi de a verifica măsura succesului sau a insuccesului acestui proiect. Pe de o parte, este vorba de palierul legat de comunitatea, de familia de centru-dreapta din România: o familie intelectuală, doctrinară, politică, ce adună pe aceeaşi platformă liberali clasici, conservatori, neoconservatori, creştin-democraţi, libertarieni – şi nu am avut aici o enumerare exhaustivă. Numim succes măsura în care această carte reuşeşte să surprindă parametrii valorici şi conceptuali minimiali apţi să adune împreună şi să ţină împreună această familie. Sau, dacă lucrarea nu face aceasta, măcar să deschidă o dezbatere sau un dialog care ar duce în viitor la identificarea acelor parametri capabili să susţină o tematică şi un limbaj care să permită dialogul şi  o construcţie convergentă a curentelor mai devreme menţionate. Pe scurt, şi reluând, un criteriu important al succesului cărţii este măsura în care în carte fie am reuşit să identificăm lucrurile care ţin familia noastră împreună, fie măcar am reuşit să generăm o dezbatere, un dialog care să ducă mai târziu la identificarea acestor parametri.

    O altă măsură prin care cred că putem verifica în viitor dacă demersul nostru a avut oarecare succes este una legată de prietenii noştri, competitorii noştri ideologici din afara familiei noastre. Şi aici, evident, suntem conştienţi că sunt mai multe curente. Dar două sunt extrem de importante şi ele au început deja să se manifeste critic vizavi de proiectul propus de noi în această carte. Primul competitor vine dintr-o zonă mai degrabă influenţată de antimodernism şi de o oarecare mistică naţional-socială cvasireligioasă, cu rădăcini evidente în perioada interbelică, dar nu numai. Succesul nostru este măsura în care reuşim să-i obligăm pe promotorii acelui mesaj ideologic politic să-şi ajusteze discursul şi să-l racordeze nu neapărat vizavi de cartea noastră, dar vizavi de situaţia şi contextul ideologic, politic, doctrinar în care ne aflăm la începutul secolului XXI. Un alt competitor este pe partea stângă, din ce în ce mai bine ancorat în contextul românesc – în mod cert foarte bine ancorat internaţional – este vorba de mişcarea de stânga, progresistă. Şi acolo vorbim tot de o familie, nu de un curent monolitic, o famile din ce în ce mai influentă în România. În această privinţă, succesul cărţii noastre va fi dat de măsura în care reuşim să obligăm familia stângii politice prin provocări şi argument să se angajeze într-un dialog constructiv sau să-şi reformuleze principalii termeni adecvându-i contextului istoric şi mai ales contextului naţional românesc de la începutul secolului XXI.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here