Ziariştii şi scuzele "de după". Are dreptate Cristian Grosu
Citesc nişte rînduri foarte lucide (ca de obicei) pe blogul lui Cristian Grosu, ziarist cu care am lucrat o vreme, la, deja, iată, vechiul Noul Cotidianul. Ce ar trebui să fie campania electorală pentru ziarişti şi ce este:
„O campanie electorala e mana cereasca pentru jurnalistul de linia intai. Intelegere, discernamant, abilitatea de-a alege promisiunea populista de planul realist, dexteritatea de-a ”vedea” aliantele secrete, blaturile, inteligenta de-a pricepe strategiile, combinatiile, trucurile. Si: totul trecut prin prisma interesului elementar al cititorului/alegatorului de a-si face o idee cat mai completa despre candidati si despre consecintele concrete ale votului. Pentru un jurnalist pur-sange, o campanie electorala este oportunitatea de a-si da proba bunei sale credinte, a inteligentei, experientei, competentei sale; e adica, ocazia (rara, vorbind in termeni de timp) de a da tot ca are mai bun in el.
Ma uit insa in jur si vad ca la noi, in presa romaneasca, adica, o campanie electorala e prilejul in care jurnalistul da ce are mai rau, mai versatil, mai insidios. (Nu ma apuc sa contabilizez – o fac, daca mai e nevoie, altii: doua exemple pasagere aici si aici.) Si o sa-l auzi peste vreo doua luni (prin vreo carciuma, ca n-are snaga sa se planga public), ca nu a avut incotro.”
Da, cunosc genul de scuze, va spune că nu a avut încotro, că are rate, că aşa fac toţi, că el nu a crezut, de fapt, în ce a spus, că e criză, că trebuie să trăiască etc etc
