23 august – dati drumul amintirilor din lanturi
Eu nu am apucat 23 august pe stadioane. Eram prea tinar. In 1989, v-am mai spus, aveam 13 ani. Stiu insa cum era: direct, de la mai multe „surse” apropiate. In 23 august mergeam uneori „la padure”, la picnic; mincam mici si jucam fotbal. pe atunci, nu beam bere.
De fapt, amintirile mele despre aceasta data sint foarte putine.
Nu am simtit direct otrava acestei sarbatori care ii sleia de puteri pe „oamenii muncii”. Am intrezarit-o, vazind, dar privind cu neatentia copilului, cit de obositi erau dupa amiaza cei pe care ii cunosteam dupa ce mimau entuziasmul la defilare.
Am insa si eu un „23 august” care m-a facut sa urasc neindurator comunismul. S-a intimplat iarna. Aveam 9 sau 10 ani. Stiam deja ce inseamna sa stai ore in noapte la cozile de butelie. Era ajunul Craciunului si eu stateam la coada, la blocul din fata celui in care locuiam, ca sa cumpar portocale. „Se bagasera” portocale. Zapada se topise; amestecata cu noroi, fleoscaia sub talpile noastre. A durat vreo 2 ore. Am ajuns in dreptul ghiseului seara; tin bine minte ca era intuneric. Chiar in fata mea, vinzatoarea a anuntat ca stocul de portocale s-a terminat. Portocalele nu se terminasera, de fapt, dar nu mai erau de vinzare. Am vazut sub masa, citeva lazi oprite. Erau dintre cele care urmau sa se dea „pe sub mina”. Am plecat acasa plingind.
Nu am urit 23 august, dar ii inteleg perfect pe cei care l-au urit.
