Puţin pe invers. Compania electorală
Am primit şi eu defectul email cu inboxul lui Băse. Adresa din dreapta jos a imaginii (www.prostie.ro) spune cam tot ce e de spus despre profesionalismul celor care au dat drumul viralului. Ce mai, se poartă tot felul de epidemii. Efectul: cei din tabăra anti-Băsescu vor râde cu aer(e) de superioritate, cei din barca matelotului, uşor crispaţi, se vor ambala şi mai mult împotriva echipei adverse. Probabil că va veni şi replica schimbătoare de roluri. Ei şi? Sigur, imaginea preşedinţilor e ca să se erodeze iar rostul adversarilor, să exploateze PRistic treaba. Numai că nu aşa infantil.
De câteva luni bune nu mă mai interesează politica românească. Deloc. Iau şi eu o pauză. Au fost ani în care scriam analize politice pentru instituţii străine (deh…). Apoi, am urmărit fenomenul ca simplu cetăţean. După ce am început să am primele senzaţii de play-back, că lucrurile se repetă, mi-am zis: „Mai aştept puţin. Totuşi, poate e doar o dereglare de sistem”. În cele din urmă, când am văzut că, de fapt, e ca în matematică, cu permutări de N politicieni luate câte X partide, m-am lecuit. Mi s-a părut indecent sa mi se spună că Stolojan, după ce a proslăvit virtuţile politice ale lui Ion Iliescu, s-a răspopit în democrat ori că Meleşcanu e liberal, că Băsescu e popular ş.am.d.
Ca urmare, am decis să intru, cel puţin o vreme, în lumea indiferenţilor. Ştiu, grecii îi numeau idiotes pe cei dezinteresaţi de viaţa cetăţii. Numai că asta nu e o cetate! Nici măcar fortăreaţă. Aşa că, pas, mă retrag un pic.
Visez un scrutin în care niciun cetăţean român nu merge la vot. Nimeni, doar cei care vor candida. Să se aleagă ei între ei, să se convingă ei între ei, să se mintă unul pe altul. Mai ştiţi finalul urmuzianului text despre simpaticul bătrân Algazy, cel ştirb, zâmbitor şi cu barba rasă şi mătăsoasă, frumos aşezată pe un grătar înşurupat sub bărbie şi împrejumuit cu sârmă ghimpată, şi sufletul său pereche, Grummer cel cu cioc de lemn aromatic?
Înfometaţi şi nefiind în stare să găsească prin întunerec hrana ideală de care amândoi aveau atâta nevoie, reluară atunci lupta cu puteri îndoite şi, sub pretext că se gustă numai pentru a se complecta şi cunoaşte mai bine, începură să se muşte cu furie mereu crescândă, până ce, consumându-se treptat unul pe altul, ajunseră ambii la ultimul os… Algazy termină mai întâi…
