Adevărata victorie a Anei Maria Brânză
Am scris foarte critic despre imprudența vicecampioanei olimpice la scrimă, Ana Maria Brânză, produsă public la sosirea în țară, pe aeroport, acolo unde l-a atacat urât, incorect și total lipsit de maniere pe ministrul Sportului, Eduard Novak.
Acesta și alți colegi din minister o așteptau cu flori pe sportiva din finala de la Tokyo, dar niciunul dintre ei n-a primit nici măcar o strângere de mână din partea celei pe care ei doreau s-o onoreze.
Eroarea Anei Maria Brânză este ceva imposibil de egalat într-o țară civilizată.
Nicăieri în Occident un sportiv nu aruncă vorbe de ocară împotriva conducătorilor țării sale, la un eveniment public, bașca produs imediat după un succes de amploare națională (medalia de argint).
Din aceste motive, Ana Maria Brânză a șocat. Evident, în jurul ei au făcut scut toți cei care s-au bucurat pentru succesul său sportiv, girându-i un astfel de derapaj, chiar dacă una nu are nicio legătura cu alta.
Deși primii care ar fi trebuit s-o tragă de mânecă pe Ana Maria Brânză erau chiar fanii săi, cea care a înțeles imensa eroare a gestului său fără precedent a fost însăși Ana Maria Brânză.
A treia zi după derapajul de la aeroport, sportiva și-a dat seama ce ușor este în România să te folosești de propria imagine pentru a trage după tine în mocirlă milioane de oameni de bună-credință, ceva ce politicienii malefici sau artiștii aflați în solda lor fac premeditat de când lumea.
De aici și eternul ”Montagnes russes” românesc, de speranțe exagerate urmate de dezamăgiri extreme, produs la fiecare ciclu electoral din 90 încoace; oamenii s-au agățat cu disperare de idoli deveniți peste noapte salvatori ai nației, care la scurt timp după ce-au cules roadele simpatiei civice au servit poporului o mare țeapă.
Dar a fost ceva ce Ana Maria Brânză n-a vrut să facă până la capăt!
Mesajul său (în care recunoaște fără echivoc că a greșit față de delegația Ministerului Sportului venită să-i întindă covorul roșu la aeroport) este, de fapt, marea victorie.
Printr-un astfel de gest, Ana Maria Brânză a făcut ceea ce puțini oameni au tăria să facă într-o țară plină de ipocrizie, minciună, ură și manipulare sordidă: și-a cerut iertare.
În public, fără fandări, piruete și artificii lingvistice. Direct și la obiect, a spus:
”Sunt de părere că niciodată nu este prea târziu pentru a îndrepta lucrurile. Drept urmare, consider că este de datoria mea să fac unele precizări. Asta nu înainte de a-mi cere scuze față de gestul nepoliticos de a nu răspunde strângerii de mână tuturor oficialilor prezenți.”
Arătați-mi un politician care să fi făcut astfel de declarații! Nu veți găsi, într-un context comparabil cu acesta.
Abia în acest gest de penitență și pocăință se vede OMUL din spatele sabiei.
Că Ana Maria Brânză a avut sau nu mare succes, că va fi sau nu o campioană mondială – astea sunt chestiuni care țin mai mult de orgoliu, de visul de a ”fi cineva”, de dorința firească de succes, toate având legătură mai mult cu persoana ei decât cu lumea din jur.
Evident, ca întotdeauna în viață, succesul personal devine și unul colectiv atunci când oamenii văd în performer și un erou național, nu doar un simplu sportiv recompensat pentru visurile sale.
Dar sunt multe exemple când oameni de succes au fost catastrofe pentru societate.
Când lideri de toate categoriile, de la politică la business, au sfârșit prin a se folosi de mase în scop personal sau de grup. Puțini dintre ei au demonstrat că dețin și cel mai important ingredient pentru a face din succes o podoabă socială și culturală fără egal: CARACTERUL.
Cerându-și scuze (vezi fraza de mai sus cu roșu), Ana Maria Brânză a demonstrat că nu este doar o campioană, ci și un mare caracter.
De ce puțini au demonstrat un comportament similar?
Pentru că e foarte greu să faci asta. Chiar mai dificil decât să ajungi într-o finală de Olimpiadă. Ca să ai puterea să-ți recunoști public eroarea îți trebuie cu adevărat forță sufletească, tărie, dârzenie, umilință chiar, consum imens nervos.
Ei bine, toate aceste ingrediente sunt un adversar infinit mai dificil decât toți cei pe care-i întâlnești de-a lungul carierei sportive, unde efortul e mai degrabă fizic și mental.
Ana Maria Brânză și-a dat ei însăși o mare lecție de viață, dar mai ales a făcut-o pentru ceilalți.
Dacă măcar o parte dintre cei care au susținut-o invariabil și dacă fie și doar o mână de politicieni versați au înțeles că totul pe lumea asta începe și se termină cu adevărul adevărat, cu ONOAREA fără fițe și fente, apăi aveam de-a face cu o mare VICTORIE.
Căci nimic nu e mai de preț pentru evoluția noastră decât înțelepciunea.
Fără ea, lumea s-a prăbușit în trecut și se va prăbuși în viitor (Doamne-ferește!).
Cerându-și iertare față de ministrul țării sale, Ana Maria Brânză mi-a demonstrat că este nu doar o mare campioană, ci și un mare suflet, o româncă de succes de care societatea noastră chiar are nevoie pentru a evolua în direcția țărilor civilizate.
Nu știu dacă Aba Maria Brânză va intra în politică după aceste zile. Nici în ce partid o va face, dacă o va face. Dar (abia acum) sunt absolut convins de un lucru: indiferent ce cale va alege, fie ea la PSD sau AUR, va fi un mare plus pentru România.
Succes, Ana-Maria!
(Notă: acesta este un articol de opinie)
